De ce fac asta?

Toata viata ta e o invalmasiala de evenimente in care ai rolul principal. Priveste atent programul tau pentru ziua de mine si intreaba-te doar “de ce fac asta?” Pune-ti intrebarea asta chiar acum, ca sa vezi care este adevaratul motiv a actiunilor tale. Daca vei reusi sa fii sincer cu tine, vei afla foarte multe lucruri noi despre tine. Uneori te ia valul si nu mai stii exact de ce faci anumite lucruri. E bine sa faci ceva pentru ca trebuie, pentru ca vrei sa le faci, dar nicidecum din prostul obicei.
Inca un motiv pentru care e bine de clarificat motivul si scopul este tocmai pentru ca scopul si determina valoarea faptelor sau a persoanei ca a tare.
Scopul = Valoarea. Deci de ce faci asta??? Cine esti defapt, care este valoarea ta? Care este valoarea faptelor tale si a vietii tale? Daca iti traiesti viata doar pentru a-ti satisface stomacul – esti o nulitate!
Daca iti traiesti fiecare zi pentru un scop comun – ai o valoare suprema!

Independenta RM

Am trecut prin vena centrala a orasului ieri ca sa vad ce gust are independenta… are gust de betie.
De-ar fi stiut marii luptatori pentru Independenta ca lupta pentru un nou prilej de petrecere, cu declaratii cosmetice si parade de prost gust, ar fi preferat sa nu-si riste viata, in esenta nu au prea avut pentru ce.
Nu am vazut nici un cetatean al RM traind cu demnitate si retraire aceasta zi. Prea putini traiesc cu simtul responsabilitatii si demnitatii in celelalte aproximativ 359 de zile. Suntem o natiune drogata, irosita de conflicte, critici si crima, de nerespect interpersonal, infectata cu virusul fatal al indiferentei. În tara asta copii cresc cu buneii, vecinii sau in strada, parintii cauta un colt de piine mai buna pe undeva si uita sa se intoarca. Suntem o tara a desfrinatilor, pina si cei mai şcoliţi o fac unde si cu cine le chica mai usor, asa vor face si copii lor si copii copiilor lor, pentru ca este asa o notiune de independenţa bolnava, ca ceia ce fac eu nu-i afecteaza pe ceilalti dar e timpul sa recunoastem ca îi afecteaza totuşi. Pentru o asa societate educatia ramine a fi doar o notiune scrisa pe hirtie, fara şansa de implimentare. Suntem ametiti de beţie, satele Moldovei serbeaza zilnic Independenţa:femei istovite, copii neingrijiti, violenţe in toiul nopţii dar şi ziua in amiaza mare, fete violate, insarcinate la doar 13 ani, omoruri, toate astea sunt rezultatul independentii noastre.
Deci ce anume serbam noi ieri? Uneori e mai bine sa depinzi de cineva mai înţelept ca tine, decît să fii un bludnic independent! E ceva de facut; mă întreb şi vă întreb ce anume putem face ca Independenţa sa fie un lung prilej de bucurie?

Public sau privat?

Care este legea vietii? Ea este legea care promoveaza dreptatea publica. Fiecare om trebuie sa urmeze aceasta cale a dreptatii publice chiar daca toti se vor opune si daca nu ne vom lasa stinjeniti de opozitie, traindune sigur viata pentru binele altora, infruntind greutatile – vom deveni o persoana demna de respect, o persoana cu viziune clara care va deschide mereu perspective noi pentru socieate.
Nimeni nu iubeste oamenii lacomi, cine dintre voi ar vrea sa traiasca in preajma unor individualisti cu gindire egoista ? Nimeni, daca vrem sa avem in preajma oameni care se intereseaza de soarta noastra, trebuie sa devenim astfel de oameni. Daca dorim o soata buna trebuie sa devenim oameni cu gindire publica. Cel care se ridica si cu pretul vietii lui isi dedica intreaga viata problemelor publice va deveni un om maret. O noua istorie va fi creata daca vor aparea multi oamen cu asa gindire. Cind ne administram viata, problema esentiala este daca ducem un mod de viata individualist sau unul public. Toate cele legate de ceia ce mincam, imbracam, cumparam sau vindem in viata de zi cu zi – pentru cine le facem? Doar pentru binele propriu sau pentru ceilalti?
Problema este daca viata noastra este una publica sau privata. O intrebare esentiala este daca avem o gindire publica sau privata in toate aceste activitati.
Cind se realizeaza scopul public, cel privat se realizeaza in mod firesc, sau altfel spus: Daca fiecare dintre noi isi va asuma o mica responsabilitate petru ceilalti – nimeni nu va ramine fara grija.
Traind pentru binele altora, ingrijorindu-ne de viata si bunastarea familiei noastre, a societatii noastre, de soarta natiunii noastre, vom invata treptat sa uitam de invinuirile, criticile si pretentiile pe care suntem tentati sa le aducem altora. Ne revoltam ca ceilalti nu fac ceia ce vrem noi – pentru binele public. Mai important insa este sa ma intreb: Dar ce fac eu pentru o viata mai buna? Cita responsabilitate mi-am asumat eu pentru aceasta situatie, ce pot face eu real pentru viitor?

veselă și tristă

Mi-ați tot spus într-una că ați descoperit pe blogul meu o altă persoană și că oglinda ar fi tristă. Recunosc că sunt, sunt la fel ca și ceilalți; veselă în stradă, bine dispusă cînd stau la un suc cu prietenii, serioasă și atentă cînd fac ceva important și uneori sunt tristă pe blog. Asta pentrucă aici e lumea mea, deci îmi pot permite luxul să fiu în pielea mea. Aici intră doar cei care vor să stie cine sunt și cum sunt defapt, aici e lumea subtilităților mele, secretelor mele dacă vreți. Nu-mi place să pun pe umerii altora momentele dificile din viața mea, deaceia deseori cînd sunt obosită nu prea vorbesc cu voi, nu stau cu voi la suc, nu vă sun, pentru că am nevoie de timp să găsesc un răspuns, să-mi potolesc emoțiile, să decid ceva . În astfel de timpuri eu scriu aici tot ce cred, ce simt, ce mă doare sau ce mă încîntă. Aici îmi formulez clar întrebările la care vreau să găsesc răspuns. Mai e un motiv pentru care îmi permit să divulg ceia ce simt cu adevărat: toți cei pe care îi cunoașteți, sunt uneori triști, dar nu toți vorbesc despre asta, nici nu scriu pe blog. Dacă voi ați ști adevăratele trăiri a oamenilor din preajma voastră, ati putea să-i înțelegeți mai ușor, să-i ajutați cînd au nevoie, dar de cele mai multe ori noi zîmbim fals și ne mințim reciproc, apoi discutam superficial despre modă, politică, cotidian. Ne-am prea acomodat cu masca zîmbitoare, am cam uitat să zîmbim din suflet, prea des spunem sec: sunt ok.
Deci sunt și eu ok, sunt cum sunt și cui nu-i place, vorba copiilor; păpușelile și acasă.
Tot ceia ce fac sau spun eu în viața reală, este rezultatul unor frămîntări, analize și sentimente pe care de obicei nu le expun la vedere, dar nici nu vreau să le prefac în taine misterioase. Vreau să învăț să spun ceia ce cred și ceia ce simt, să recunosc reușitele și nereușitele, să nu mă mai ascund de lume. Nu mi-e rușine de ceia ce simt(a simți dragostea, durerea sau bucuria nu e o slăbiciune). Sunt sigură de ceia ce spun și sinceră în tot ce fac! Cam asta aș vrea eu să văd în oameni, dar încep de la mine și vă îndemn și pe voi să construiți poduri în loc de pereți și să-i lăsați pe alții să vă cunoască.
Știți bine că am fost, sunt și voi rămîne o optimistă incurabila, cînd mă trezesc în toane bune, rîde cu mine toată planeta moldovenilor, totuși e timpul să știți că cînd arunc moneda în sus și ea cade pe cealaltă parte, plîng ca o femeie, sunt femeie și am tot dreptul să fiu slabă de fire, neputincioasă și tristă uneori (și bărbații au dreptul, sunt și ei oameni, totuși să nu uite că sunt Bărbați) Decît să mă vedeți plîngînd, prefer să mă citiți pe blog dacă aveți chef, să înțelegeți printre rînduri ce mă macină și dacă totuși vă pare că scriu de-a oaia, închideți pagina fără ezitare, știți deja că nu pot să mă supăr chiar dacă nu mă mai citiți niciodată ( e opțional). Cînd revin, ne vedem la o cafea buna să mai stăm la palavre hlizîte, să mai povestim despre proști încălțați și Ilene dezbrăcate.
Pînă una alta, aveți multă grijă de voi, da nu uitați că mai sunt și alții de care ar trebui să aveți de două ori mai multă grijă.

încă un pas…

Dacă ai un vis, dacă ai ales deja un drum, nu poți decît să mergi; ca un nebun, ca un mut, ca un erou, indifirent dacă e timp favorabil sau ploaie sărată, tot ce ai de făcut e să mergi. Și atunci cînd te simți bine dar și cînd nu mai poți mișca picioarele, tu nu te mai poți opri. Dacă te vei opri, timpul te va depăși, vei pierde controlul. Se va întîmpla să ai intuziasmul să fugi, astfel vei anticipa evenimentele și vei fi mereu în situații fără răspuns. Deci, mergi calm, prinde ritmul ca într-un dans, include muzica, asigură-te că știi ce faci și că faci bine, că ai timp să gîndești, că ai ce spune, că ții minte bine unde mergi. Astfel, tot ce mai rămîne de făcut e să mergi, cînd nu vei mai vedea drumul prin noapte, închide ochii și mai fă un pas, cînd vei avea impresia ca ai și murit deja, mai trage o dată aier în piept și mai fă un pas, cînd alții rîd în fața ta, privește-i în ochi și mai fă un pas, dacă te vor pune în temniță și te vor bate; suportă, rezistă și imaginează-ți că mai faci un pas. Dacă drumul te preface în cerșetor, sfarmă toate oglinzile din jurul tău ca să nu-ți vezi fainele vechi, nici ochii obosiți și simte-te rege ca să poți păși cu demnitate. Cînd durerea devine mai multă decît tu însăți; ridică fața spre cer și plîngi pînă vei fi liber de tot ce cred alții despre tine. Ce-ți pasă ție ce cred alții? Tu ai ales deja un drum și tot ce treb să faci e să mergi; de-o fi să vezi o prăpastie de netrecut, nu o măsura cu privirea, închide ochii și sai cu toată încrederea, doar mai fă un pas… și de fiecare dată vei reuși chiar dacă altora le va părea că tu ai cedat. Viața îi admiră pe cei puternici și nu e deloc greu să fii fericit, pur și simplu mergi spre ceia ce vrei cu adevărat lăsînd în fiecare moment o parte din tine. Chiar de nu vei ajunge la destinație, fiecare moment, fiecare provocare va fi o destinație. Stii ceva? Trecutul E o amintire, viitorul e o iluzie, prezentul îți aparține, deci mai fă un pas. Trăiește!

Tezaur

M-am îndrăgostit la nebunie

Au fost zile cînd rîdeam ca un copil, apoi am plîns ca un copil și uneori mi-a părut că ar fi mai bine să cedez acestei lumi grăbite, credeam că eu nu sunt ok. Mi se părea că e mai bine să fiu rece, seacă și rea; dar nu pot fi decît așa cum sunt, pentru că am trăit tot ce simt, fiecare cuvînt, fiecare gînd, fiecare clipă. În creierul meu se produc 1000 de explozii pe secundă, totul e în schimbare și doar inima mea rămîne neschimbată. Nici un vînt nu mă poate clătina, nici o furtună nu mă va frînge, nici o ploaie nu mă va stinge, oricît de sărată n-ar fi, iar dacă vre-un foc mă va arde; mă voi reface din cenușă. Voi mai cădea de multe ori, dar nimeni n-o să-mi poată fura cerul, nimeni nu-mi poate lua dragostea, pentru că rîd și plîng ca un copil, pentru că cred așa cum crede un copil, pentru că m-am îndrăgostit la nebunie de viață și de oameni.

for you

Cînd voi pleca, să nu fii trist, nu voi lua nimic cu mine, toate ți le voi lăsa ție, prin toate clipele trăite împreună, rămîn cu tine.
Vine un timp cînd pînzele se taie, firele se taie și devii liber. Am tăiat, ai tăiat, ce-a mai rămas va arde timpul; libertatea e tot ce mai avem. Fii liniștit, fii înțelept, fii tu însăți, ai multă grijă de tine, ai grijă ce faci, iar cînd nu știi ce să faci, întreabă-ți conștiința, întreabă-te pe tine; ai toate răspunsurile cu tine, doar întreabă-te, întreabă-te sincer ce vrei defapt? Cînd nu mai vrei nimic de la alții, de la tine ce vrei? Asigură-te că nu te vrei singur pe tine, pentru că alții au nevoie de tine. Știi deja că fiecare are ceva de pierdut, dar odată pierdut, nu mai poate fi perdut din nou, deci nu mă mai poți pierde niciodată. Vreau să știi, că voi pleca. Nu mă întreba unde, nici eu nu știu încă, dar vreau să rîzi în urma mea – îmi place să te las zîmbind.

Despre Lup

Iaca na, ne papî Lupu, dacă ar avea și hainele bunicuței păpate aș crede că s-a teleportat direct din Scufița Roșie, îl prind bine ochelarii. Mă înfior la gîndul că Lupul păru-și schimbă da năravul, ba.
Cît de straniu n-ar părea dar Ion Creangă a fost un fel de proroc, sau poate comuniștii se inspiră din opera povestitorului, am o speranță; toate poveștile lui se sfîrșesc bine. Dacă avem iezi morți, se va găsi și vre-o capră înțeleaptă, fiecare lupu are groapa lui. Dacă se răscoală toate personajele poveștilor cu lupu, vai de curu Lupului.

Cum iubim, de ce?

De prea multe ori cuvintele de dragoste sună sec sau au sens ascuns, unii zic vorbe dedragoste cînd vor să impresioneze, alții zic te iubesc în loc de te vreau, fiecare înțelege cum vrea și subînțelege ce-i convine. Totuși e curios că un părinte nu-și abandonează copilul pentru că acesta e neascultător, în timp ce unii maturi rămîn împreună doar pînă la prima situație de disconfort. De ce? Un sentiment care nu se vede; ne face fericiți și nefericiți. Ce iubim noi în esență? Cum iubim? Pentru ce iubim?
Răspunsul e cît se poate de simplu; noi iubim ceia în ce ne investim, iubim ceia ce creăm, ceia în ce se reflectă natura noastră , adică calitățile noastre, ceia în ce am pus suflet și o parte din viața noastră. Nu putem iubi un om dacă nu am trăit măcar o zi din viața noastră pentru el, dacă nu am simțit bucuria și tristețea lui, dacă nu am dăruit acestui om nimic din noi, nu-l putem iubi. Iubind un om, real simți pulsul vieții lui, știi de ce are nevoie și de ce nu are nevoie, visul acestui om devine visul tău și bucuria lui e mai vie decît bucuria ta, iar durerea lui e mai intensă decît propria ta durere. Te trezești într-o bună zi că nu mai ești singur, pentru că nu mai trăiești doar pentru tine, pentru că nu mai ai timp să stai să înțelegi de ce te supără unii, ce mult te-au jignit alții, pentru că cineva are nevoie de tine, acum, dor cînd o trăiești pentru cineva, viața ta capătă valoare.
Cînd alegi să iubești asumîndu-ți responsabilitatea pentru cineva, faci asta din propria ta alegere, din libera ta alegere, deci doar prin dragoste poți fi cu adevărat liber; ceia ce faci din dragoste nu faci din obligațiune, acesta e micul secret. Ar fi deajuns măcar o dată să ieși din cercul vicios de a avea grijă doar de propria căciulă, și să asculți măcar o dată de ce au nevoie alții, ca să înțelegi despre ce vorbesc. Îi criticăm pe alții, cînd nu avem timp pentru alții, cînd nu ne putem rupe de invidia frica și orgoliu propriu… totuși dacă vei investi o zi din viața ta pentru ca cineva să zîmbească liniștit, vei simți cum începi să iubești.
Dragostea e ceia ce oferim noi altora, apoi iubim acest ceva în ei. Iubind uiți că ești obligat.
Dragostea e plăcerea de a trăi pentru cineva. Ai cunoscut vreo dată euforia asta?

Patriot

Ceva foarte la temă, marii patrioți ai țării, apar ca ciupercile după ploaie. Recent unul dintre ei a declarat că e curajos pentru că nu are ce pierde, adevărată afirmare, dar m-a pus pe gînduri; Dacă nu are ce pierde atunci pentru ce anume luptă?

Care sunt motivele patriotismului lui? Nu are copii, nici familie, nici prieteni, nu iubește pe nimeni, se iubește doar pe sine și imaginea sa de super erou, deci pentru ce???

Care e plinul declaratiilor patriotice de viitor și progres, dacă nu-și găsesc implimentarea în viața lui? E un fel de patriotism verbal, afișat de ochii lumii, pentru o reputație de moment. Și dacă ar trebui să-și dea viața, pentru ce și-ar da-o? Pentru cine?
E capabil în genere să-și pună viața în joc?
Prin urmare un patriot are ce pierde, are o motivație, are valori neschimbate care îl fac valoros în fața istoriei, de la un erou ai mereu ceva de învățat. Un erou își asumă responsabilitatea pentru familia lui pentru națiunea lui și pentru faptele lui.
Un patriot știe să trăiască pentru binele societății mai mult decît pentru binele propriu, să lucreze în echipă respectîndu-i pe alții și să-și realizeze visurile, oricît de ridicole nu ar părea acestea în viziunea celorlalți!

Decolteu

Erau ambii la o serată pur moldovenească pe malul oceanului Pacific. Ea era drăguță, avea decolteul destul de adîncit și mersul foarte erotic, el era putin baut, de ceva timp singur și cam flămînzel la momentul cela. Ea o vorbă, el un pricol, priviri cu multe înțelesuri și a doua zi se pare că erau deja foarte îndrăgostiți. Zile frumoase, nopți fierbinți – totul era ca un vis, pînă într-o zi cînd ea s-a lipit ușurel de urechea lui și l-a uimit: Vom fi trei! Opa na, mare fericire, ea se trezise cu poala mare iar el cu viața aranjată într-un singur moment. Numai fetele de teapa ei știu ce bucurie simțea ea și doar bărbații în situația lui l-ar înțelege pe dînsul. Totuși toate ca la Moldoveni; Cumatrie, nunta și toate bune în ochii lumii. Doar că ea era tot mai neliniștită, parcă nu era ceva asa cum visase dar și el își forța pasul spre casă, care parcă nu era casa lui, femeia asta, cîndva bunicică la pat era acum mai mult nervoasă decît erotică, ce mult îl inspira decolteul ei cîndva, ca acum doar de copil să se mai poată lipi cu adevărat. Aparent sunt atît de fericiți, zîmbesc atît de larg în fața aparatului de fotografiat, ca în esență să-și trăiască fiecare singurătatea lui și doar rutina cotidianului să mai rămînă pentru ambii, mă întreb dacă se vor acomoda cu asta, mă întreb cît timp vor rezista? Mă întreb de ce decolteul nu i-a ajutat să depășească criza? Mama lui de decolteu.

diagnostica

M-am trezit azi fara puls, eram doar o temniță în care era încuiat un demon… de azi incolo nimic personal, doar adevărul dezbrăcat și provocare curată!

semne de întrebare

Cît voi absenta vreau totuși sa-ți las cîteva semne de întrebare;
1. De ce stai așa mult pe net? pe cine cauți? Netul oferă soluții, mai ales în afaceri, și tu ce afacere ai?
( un produs dacă nu e pe internet, nu este în genere pe piață, un om dacă e doar pe net nu este în viața reală)
2. De cine exact te ascunzi cînd stai pe invizibil în mess, skype sau alte rețele?
3. De cine ti-e frică cînd încui toate lăcățile ușilor tale?
4. Cînd spui că ești ok. pe cine vrei să minți?
5. Cînd ai încetat să mai spui ceia ce crezi? de ce?
6. De ce insiști să placi tuturor, chiar dacă stii bine că ei nu te vor înțelege niciodată?
7. De ce te dai în supărări și critici? Ce vină au altii că tu ești prea naiv?
8. Cîtă greutate au cuvintele tale?

Răspunsurile sunt pentru tine, eu pentru mine am răspuns.

vacanța mare

Plec în vacanță, pentru că am cam obosit de ultimele evenimente politice, de eroi si actori politici dar si de cei cotidieni, pentru ca vreau soare, liniste si iarba verde. Vă mai aduceți aminte despre rucsacul care l-am primit cadou? În sfîrșit e gata de plecare( strictul necesar, periuța de dinți, rochița bordo, cămașa roză) pînă și ghetele mele vor în vacanță. Probabil las ceva lucruri nefinalizate, dar sincer daca stau sa le duc pe toate la capat am să le sfîrșesc prost, mai bine revin la toate după o mica pauză. Sigur vreți și voi să mai lipsesc ca să înțelegeți dacă aveți sau nu nevoie de mine, deci veți avea destul timp. Voi mie o sa-mi lipsiti sigur, dar mă voi învăța să convețuiesc pașnic cu acest sentiment de dor. Mă voi îndepărta de voi ca să văd dacă mă mai pot lipi de alții, să verific dacă nu cumva am pierdut lipiciul. Dacă voi avea acces la net, va voi mai scrie despre cum ma simt. Aveți multa grija de voi, și cel mai bine, sfatul meu e să luați o vacanță cît de mică fie și de o zi, dar să întoarceți cotidianul cu cracii în sus în cel mai bun și direct mod.

Voi reveni cu forțe noi, cu idei noi, cu o ordine perfectă în ce vreau eu de la viața asta și poate voi avea timp să mai stau cu destinul la un suc ca sa vad ce naiba vrea el de la mine?! Este și probabilitatea să nu mă întorc din această evadare, e o vacanță specială și cu posibile urmări, dar despre asta vă povestesc cînd revin, dacă revin.

Să nu mă credeți iresponsabilă, vacanța asta face parte ditr-o promisiune făcută mai demult, încerc să mă tin de cuvînt și sigur voi fi la alegerile anticipate, că doar am promis să fiu motivul căderii comunismului, deci sigur revin la alegeri.
Apropo vizavi de asta, nu va faceți griji, bandițeii noștri roșii vor cădea prin propriile lor greșeli, vor mai urma intens evenimente ridicole, dure, dureroase, dar situația se va schimba într-un singur moment, va fi ca o minune după o mare tragedie, fiți doar pregătiți să actionați conform situației și rezistați demn!

Am fugit, mai am multe de facut azi, o săptămînă bună la toți.

opa na, am încurcat pagina principală cu galeria foto

Poate voi adauga degrabă și o foto galerie, dar pină atunci priviți să întelegeți unde e oglinda și unde-s eu.

RM și ciorile istorice

Daca vrei să știi ce se întîmplă în RM, stai cuminte și neobservat in cel mai oportun punct, ascultă atent ce se spune ca să înțelegi ce se ascunde, privește oameii care se dau in spectacool dar tine cont mai mult de jocul umbrelor lor. Daca ce se întîmplă te face să plîngi, tu mai bine rîde, iar daca e motiv de bucurie, sa știi că degrabă vei plînge… stai cuminte fii atent și ascultă cu luare aminte ca să înțelegi unde te te-au prostit și unde te-ai prostit! Nu-ți fă griji dar nici nu sta fără de grijă, mereu ceva se întîmplă, multe dintre toate acestea nu depind de tine și totuși tu ești parte din plan. Nu te întreba cînd au început să-l facă, pentru că cînd ei au început să-l facă, nu te-au întrebat pe tine. Daca vrei să știi ce ți se întîmplă, îți spun eu; trăiești în RM, și asta te face un om istoric, pentru că reziști demn în fața celei mai ridicole prostii, în fața ultimei bătălii cu proștii.
Suntem ultimii eroi ai acestui timp, în care visurile noastre toate se pierd cinic și ironic în cîrdurile de ciori carnivore.
Deci, stai liniștit; vei muri erou.

Religia?

Religia? Nu, religia a eșuat în scopul ei sau cel puțin nu mai poate răspunde nevoilor omului modern care mai mult ca oricind are nevoie acum să creadă și nu mai știe în ce să creadă. Religia a produs prea mulți dumnezei, o mie si una de ritualuri mecanice care au forme sensuri si explicatii prea diferite, care creaza dependenta de sistemele spirituale, care permit musulmanilor să omoare din răzbunare, care i-a împedicat pe evrei să-și primească prorocii,(greșeala lor s-a răsfrînt în soarta lor de la Isus încoace și asta e dovada istorică că nu oamenii conduc lumea și nu ei fac legile) Aceste ritualuri devenite rutină sunt motiv de aroganță pentru cei care spun cu trufie ca “eu sunt omul lui dumnezeu și eu voi trăi viață veșnica iar tu bădăranule vei muri”. Respectarea lor ne venerează oficial dar uneori, prea dese ori ne ceartă cu pura omenie în realitate, se reflectă în lipsă de: respect, toleranță și dialog. Lupta conceptelor religioase au adus oamenii la concluzia că Dumnezeu nu există, e ceva similar cu confruntarea democraților moldoveni din ultimii 20 de ani care a culminat cu trădarea lui Roșca, ca acum oamenii să nu mai îndrăznească măcar să creadă în democrație sau într-un lider capabil de schimbare. Înseamnă oare asta că democrația nu exista în genere ca ideie? Putem pune la vot daca e democratie in RM sau nu la moment dar nu vom nega democrația ca ideologie.
În același mod Dumnezeu există indiferent de cum votează unii sau altii, el e forța invizibilă care a mișcat evoluția, mișcă istoria și care cere omului modern, în situația crizei care a afectat toată lumea si toate sferele, să reseteze sistemul social blocat, să-și revizuiască atitudinea, motivația, ideile pentru a reveni la citeva legi general umane care pot servi drept fundament pentru construirea unei lumi democratice, civilizate si unite.
Să nu crezi ca încerc să te fac să-l percepi pe Dumnezeu într-un fel anume, fiecare e liber să îl înțeleagă așa cum simte mai bine că poate, dar important e să-l înțelegi totusi.
Sau dacă nu nu există nimic mai presus decit tine; în baza carei idei îi judeci pe altii cînd acestea cred diferit de tine? Ești cumva întruchiparea absolutului schimbîndu-ți părerea de 10 ori pe secundă?! Cu care măsură absolută măsori tu oamenii și faptele lor? În numele democratiei pe care nu o avem incă și pe care ai îsușit-o cam vag, ca doar anume democrația presupune multidudinea de idei și opinii cu implicarea responsabilității pentru implimentarea lor. Poate e timpul să clarificam mai întîi ce presupune adevărata democrație și pe de altă parte care e esența credinței, lucru pe care nici marile religiile nu l-au putut clarifica și nici politica in toată evoluția ei nu a putut pricepe.

Ce drept ai?

Ce drept ai tu să mă judeci dacă fac sau nu corect, dacă vorbesc sau nu ce trebuie, dacă gîndesc deștept sau prost, ce drept ai?? ce stii tu despre mine, ai fost în locul meu? Știi ce simt, sau ce mi se întîmplă defapt? M-ai întrebat vreo dată de ce fac așa sau altfel?

Probabil cînd mă critici pe mine în fața altora, te simți tu în prioritate, asta e esența și lașitatea ta, sau dacă mă judeci în tăcere e ca o scuză pentru ceia ce tu nu ești capabil să faci. Îți petreci prea mult timp în critici și nemulțumiri pentru mine sau pentru alții și uiti de propriile tale decizii și responsabilități.

Știu ce simți, mă pomenesc și eu deseori în situația ta, tocmai de asta îți zic să nu mă mai pui pe cîntarul tău, așa vei fi și tu mai liniștit și eu mai în apele mele. Da greșesc, tuturor ni se întîmplă, sau poate tu nu ai greșit niciodată?

Uraaa! Am crescut!

Foarte degrabă nu voi mai crede în dragoste, pentru că am crescut, pentrucă sunt matură și vad ca viața nu e o poveste ci mai degraba o luptă. Credeam că trăiesc un film cu sfîrșit fericit, dar simt acum că joc rolul principal în tragedia propriilor mele vise, cu cit am vrut sa fiu mai corecta cu atit am ramas mai vinovată, cu cit am iubit mai mult cu atît am suferit mai mult, cu cit am crezut mai mult, cu atit am greșit mai mult… Am o veste buna; am crescut, foarte degraba nu voi mai crede in dragoste, nu voi mai vorbi despre lucruri atit de stranii și nu voi cere nimanui sa zîmbeasca pentru ca stiu cit e de greu să zîmbești.
Cînd asta se va întîmpla, sa nu ma intrebi de ce sunt rea, din ochii tăi am învățat să iubesc, din tacerea ta am învățat să tac și tot de la tine voi învăța să trăiesc pur și simplu.

Tu vroiai să mai cresc… eu am crescut… foarte degrabă nu voi mai crede în dragoste, nu te voi mai recunoaște dar se pare ca deja îmi ești străin, demult nu mai simt nimic… dacă stau să observ, e plină lumea de tîmpiți ca tine. Sunt azi prea veselă – am pătruns în esența uitării…

nu mă iubești

Lumea zice că tu nu crezi in Dumnezeu. Tu zici că nu mă iubești.
Eu zic: “bine, fie cum vrei tu”. Ochii tăi însă nu au învățat să mintă, tu ai nevoie de mine, așa cum ai nevoie de Dumnezeu, dar pentrucă ceia ce simți nu se vede îți poți permite să le ascunzi de lume, ba chiar și de tine însăți.
Eu zic: “bine, fie cum vrei tu”. Ai tot timpul să te minți, mai puțin timp să trăiești.

nu te-am iubit

Te iubesc, așa mi se pare, pentru că sunt tristă cînd nu te revăd mult timp, pentru că vreau să știu ce ti se întîmplă, pentru că aș vrea să fac ceva pentru tine, ceva ce ti-ar face mai liniștit, mai liber. Totuși nu te-am mai văzut demult, nu te-am mai sunat demult, nu mai tin minte numărul tău. În tot acest timp ți se întîmplă ceva, probabil ai avut multe probleme iar eu nu eram lîngă tine să te ascult, să-ți spun că totul va fi bine. De cînd te știu au fost multe bune și multe rele prin care ai trecut fără mine. Deseori mă prindeam la gîndul că am toată încrederea în tine, știam că te vei descurca în orice situație, tu te-ai descurcat dar te-ai îndepărtat prea mult de mine. Ce drept aș mai avea să zic că te iubesc, dacă nu sunt alături cînd ai nevoie de mine? De ce aș mai fi alături dacă tu nu mai ai nevoie?

Prea de multe ori te-am lăsat singur… te-am jignit atuci, n-am știut ce simți, tu nu mi-ai spus.
Iartă-mă că nu te-am iubit destul.

De ce?

Ti-ai imaginat vre-o dată că toți oamenii din jurul tău sunt copii, firavi, sensibili, uneori ignoranți, alintați și neînțelegători, obraznici dacă vrei și totuși copii. Iar tu un matur, cam stresat, obosit, totuși mai înțelept și mai cu gărgăuni; oare i-ai putea trata cu aroganță, cu critici dure, violență sau răutate?? dacă da atunci cu ce ești mai presus decît ei? Imaginează-ți doar…

De de oare suntem atît de răi, de ce suntem roboți?

Prea aproape

Ai văzut vre-o dată cum se zbate un pește pe malul apei, la un pas de val, la un pas de moarte?
Ai văzut cîndva o pasăre care a fost rănită în zbor și cade, cade tragic între cer și pămînt, ai auzit strigătul ei, ai simțit frica ei?
Eu am văzut, am auzit, am simțit… e trist, e tragic, e un sentiment prea aproape de noi.

Ce e la modă?

E la modă bunul gust și bunul simț. O mie de accente pe metru pătrat sunt depășite și obositoare.
Sper că criza financiară va mai liniști spiritul moditului. E timpul să fim mai simpli și speciali decît la modă în rînd cu toți! E la modă să spui adevărul, e la modă să fii tu însăți, e la modă să știi cine ești și ce vrei! Ela modă să poți opune rezistență în loc să fii ascultător pînă la umilință. Mai bine porți ce te prinde la față decît ceia ce e afișat pe panourile publicitare, mai bine aperi ceia ce crezi decît să adopți mentalitatea de turmă. Mai mult decît atît e periculos peste măsură în zilele noastre să fii în vogă pentru că riști să fii apreciat doar un sezon, după care devii super demodat.
Întotdeauna mi-au plăcut hainele cu șic dar care n-au nimic cu moda, îmi plac oamenii care uită să fie în vogă.
Vara asta se poartă culori vii și forme simple.

un drept esențial

Au sau nu alții dreptul să fie altfel decît noi? Conflictul e mereu pe vîrf de diferențe…
Ne insultăm pentru că gîndim diferit, ne certăm pentru că ceva nu am înțeles pînă la urmă, neglijăm uneori pe cineva care tocmai are nevoie de ajutor și asta tocmai pentru că acel cineva are alte valori, gîndește altfel, este prin sine altfel.. Ei și ce? nu are dreptul? Are dreptul! Da are dreptul să fie supărat dacă l-a supărat cineva, are dreptul să-și ceară identitatea care e a lui și nu inteleg de ce ar trebui să o cerșească!? Dincolo de toate astea fiecare om are nevoiede dragoste, de grijă și atunci el va putea merita respectul, va avea putere să se împace cu firea diferită a celorlalți, va căpăta încrederea în sine și în viitor!
Noi toți avem responsabilitatea să le dăm celorlalți drepturile și invers!

oglinda mea

Se zice că doar tîmpiții vorbesc cu luna, deci eu mai sunt tîmpită. De fiecare dată cînd luna apare plină pe cerul meu mă privesc în ea ca în oglindă. Îmi place că ea tace și nu spune nimic, îmi place că ea știe totul, că are atitudine pe față și că știe să asculte.
Ea inundă întunericul cu lumină, lăsînd-ul întuneric, ea stie să creeze atmosfera de vis. Nopțile astea albe sunt un miracol trecut cu vederea de mulți care nu mai cred în nimic, eu nu le pot trece neobservate, deci eu încă mai cred. Ea, luna nu-mi spune nimic, eu doar mă privesc în ea ca în oglindă și aflu despre mine lucruri pe care nu le stiam, ca de exemplu că mai pot fi sinceră și naivă, îndrăgostită și smintită. In seara asta de exemplu am aflat cî îmi place tăcerea, îmi place să tac; aș ține tăcere pentru ca să nu mai încîlcesc cuvintele mele prin viețile oamenilor. De cele mai multe ori nu le folosește la nimic. Decît să mă critice pentru vorbe mai bine ar simți măcar ceva din ce simt eu. Nu pretind să se îngrijească cineva de sentimentele mele, mi-ar fi deajuns să știu că se clarifică în propriile lor sentimente și nu mai provoacă suferință altora. Pînă una alta, privesc cerul, mă uit în oglindă, ascult liniștea învăț să tac.

optimism forțat

Singur, trist, e tîrziu și mai plouă.
Nimeni nu e să te-asculte acum.
Parcă viața ta este ruptă în două,
parcă-ai fost un foc, parcă ești un scrum!?

Privește, cerul îți știe gîndul,
plînge cu tine și iar e senin.
Toate-n viață se trec ușor precum vîntul,
unele dor și trec, altele vin.

Simte clar pulsul celor deaproape,
fă-i să zîmbească iar, printre lacrimi.
Cînd în viața lor plouă, e trist și e noapte,
știi ce sa le spui și cum sa-i aperi.

Zîmbește, zîmbetul te face perfect;
uită durerea insuportabilă ce te ruinează.
Alături e cineva care te va strînge la piept
Tu doar crede, speră, iubește, visează.

Cînd tu taci… haina ta vorbește despre tine

O haină nu este doar o bucată de pînză, e o creatură trecută prin mîna unui creator și după asta ea respiră, are personalitate, emană firea celui care i-a dat viață…
Dincolo de asta cînd îmbraci o haină e ca un test de compatibilitate. Se întîmplă ca nu tu să alegi haina, ci ea pe tine; ea e vie, ea trebuie să te reprezinte, să vorbească despre tine, să povestească ceia ce tu nu vei spune niciodată, să ascundă ceia ce vrei să nu știe nimeni….

O femeie mai ales, trebuie să poată ieși în evidență fără a se arunca în ochi. Un decolteu e sec dacă tu nu te simți pe deplin femeie.
Deci, cînd te privești în oglindă, vezi atent dacă haina ta nu minte cumva. Fii deosebită!

Adevăr

Mi-e frică… parca nu am nimic de pierdut, dar mi-e frica, ca si cum as fi mica; de parca m-as pierde de cei dragi intr-o lume straina… am nevoie de ajutor!

Provocare

E ridicol cînd un bărbat abea trecut de 25 sau chiar de 30, pretinde că poate face totul, iar acest totul se reduce doar la sex (uneori nici la asta nu-l duce capul). Probabil necesitățile se dezvoltă mult mai rapid decît capacitățile, astfel e tare vajnică ideia că dacă ai majoratul poți să omiți multe lucruri mărunte și trece la subiect. Să vrei nu-i greu, dar încearcă să vezi dacă poți! Ei defapt gîndesc altfel:
………
- care sarcină? eu am prezervative… destule.
……..
- care planuri? ce te prostești că doar n-o să mă însor cu tine!
………
- casă, masă, pat? da de unde să am eu așa ceva??? mama natură are unde!
- nu vrei? nici nu trebu… am cu cine, sunt mai multe care vor.
……
- ce vrei să fac? n-am timp de tine, mai devreme sau mai tîrziu o să vii singură la mine!

E stilul multora care pretind că au cultură, dar nu au logică, nu au viitor, au doar iluzia prezentului.

Unii bărbați sunt ridicoli pentru că deja tare multe vor dar încă de nimic nu sunt în stare!

nebună din dragoste

15.o2.2008
Pentru că nebună mă trezeam dimineața,

pentru că nebună înfruntam frigul și ceața,

pentru că nebună suportam foamea și dorul,

pentru că nebună te iubeam.

Am învațat să traiesc fără multă pîine,

dar nu am învățat sa trăiesc fără tine.

De asta sunt nebună;

Suport hainele mele învechite demult,

dar nu port suporta noua mea viață fără tine!

Toate sunt la fel, dar nu la fel de minunate

ca mai inainte cind eram nebună!!

Viața e așa cum a mai fost, dură cu toți și dură cu mine,

eu nu mai sunt la fel, pentru ca nu pot veni la tine.

Asta mă ruinează, mă face și mai nebună!

Lasați-ma sa fiu nebună, nu pot uita drumul meu.

Visul meu mai e în inima mea, eu nu pot ceda.

Doar nebuna pot trece prin durere și greu,

doar acest cuvint explica disperarea mea.

Doar nebună mai pot ramînea în viață,

doar nebună mai cred în ceva, mai am speranță.

Doar nebuna ma mai lipesc de Dumnezeu,

doar nebuna mai cred ca tu vei fi fericit!

Doar asa mai pot zîmbi în fața ta!!!!!!!!

lasă-mă să te las

Să mă lași să plec, să nu mă ții de mînă,
eu voi pleca încet, eu voi pleca străină.
Nu mă-ntreba de ce, răspunsul e cu tine,
Sunt legea suferinței,de ce aș mai rămîne?

Te las, te las cu bine și inima ți-o las,
Alege-ți singur soarta, ca un bărbat, nu ca un laș.
Să nu mă cauți printre oameni, în vise nu mă căuta;
Voi fi; cînd vei avea nevoie, rămasă sunt în mintea ta!

timpul s-a oprit

Au înghețat poveștile in mine
Si timpul meu in mine s-a oprit .
Zilele imi sunt starine ,
Parca am trait un veac ;
De parca nici nu am trăit.

Joc teatru

Joc teatru azi, de parc-aș fi,
un prinț din pînze colorate.
Nu mă-ntrebați de pot iubi?!
Sunt ocupat cu multe alte!
Mă-nvîrt cu haz și armonie
Știu piesa pînă la sfîrșit,
dar nu vă garantez să fie;
exact așa cum v-ați dorit!

cămaşa mea roză…

Mă plimbam, am intrat intr-un magazin, apoi în altul, nu pentru a face cumparaturi, doar priveam tendinţele.

Ochii mi s-au oprit pe o cămaşă roză din in, era… perfectă, sugestivă; croi simplu, naturală, veselă prin rozul ei abea desluşit. Nu reuşisem să o măsor dar stiam că nu o mai las.

În doar 10 minute era a mea, aveam impresia că căutam cămaşa asta de ani de zile. Fiecare haină din garderoba mea are cîte o istorie similară, uneori am impresia că hainele mă aleg pe mine și nu invers.
Ce e deosebit în cămașa asta? Nu stiu; e comodă, mă simt în ea simplă, sigură dar şi foarte specială iar cel mai mult îmi place croiul ei tipic bărbătesc.
Îmi plac la nebunie hainele cu tentă bărbătească, am o mare pasiune pentru cravată de exemplu dar şi fata de tot ce inspiră putere.
Cred că ar fi trebuit să mă nasc bărbat; sau cel putin așa mi se pare acum; e atît de vital pentru mine să am dreptul la iniţiativă, să pot obţine tot ce vreau, să-mi asum riscul de a conduce maşina. Pănă şi să stau cu prietenii la o bere mi se pare foarte incitant. Mi-ar plăcea să urc la volanul unei maşini puternice; doar o singura data am mers la volan şi senzaţia asta de control, viteză şi direcţie m-a captivat! Visez să am o mașină ca să mă simt stăpînă pe volan, să simt cum timpul trece pe sub roți, cum vîntul îmi opune rezistenșă, cum drumul meu nu are sfîrșit…
Dar sunt femeie, slabă de fire, naivă şi prostuţă; cine să-mi încredinţeze mie volanul?
Puterea e totuşi un privilegiu. E ridicol să văd cum unii bărbaţi se comportă ca muerile, neglijînd astfel o prioritate atît de admirabilă.

Mă simt în sinea mea bărbat şi gîndesc deseori ca un bărbat, mai mult decît atît, acţionez uneori de parcă toate noţiunile feminităţii mi-ar fi străine!

În cămaşa mea roză mă simt atît de firesc, atît de bine!

Shimb creierul meu pe-o inima nouă

Nu am fost niciodată exemplară la lecţii, încă nu am absolvit facultatea, am minusuri mari la gramatică, dar și la exprimare( fac efort sa mă corectez) totuşi cel mai des compliment e că la anii mei sunt prea deşteaptă. E unicul compliment greu de suportat, mai ales în ultimul timp.
Mie mi se pare ca dacă eram deşteaptă-eram şi fericită, dar nu sunt, acum aș prefera să se vorbeasscă despre mine; cum că aș fi proastă dar fericită.
Acum sunt gata să fiu proastă de o mie de ori, aş da creierul meu obosit de ipoteze inutile, pentru o inima nouă de copilă naivă, neatinsă de frică.

sunt supărată

Sunt supărată pentru faptul că afară plouă iar eu nu pot merge la plimbare. Nu ploaiea e de vină; îmi place la nebunie să mă plimb prin ploaie, dar nu mă mai pot plimba liniștită; sunt mereu în pericol. Nesiguranță, frica e tot ce mai simt. Viitorul a devenit doar o noțiune verbală confuză.
Sunt supărată pe toți cei care au complicat atît de mult existența umană, pe toți care au inventat sisteme sociale strîmbe, religii complicate și nuanțate pînă la limita neînțelesului, pe cei care au construit regimuri carnivore. Sunt supărată pe cei care inuman mai fac armate și planifică război, cei care caută intrigi și scornesc neliniște. Marile puteri… în spatele lor se ascund niște pitici încruntați, seci cu cravata bine aranjată; ce naiba nu le ajunge, nu tot o viață de om au de trăit?
Se nasc și ei ca toți ceilalți, se joacă în nisip cu lopățele, apoi își fac loc rușinos în istorie; caută unde mai este un loc pașnic, sau lume mai chinuită, își pierd viața făcînd planuri de cucerire, răstoarnă pacea – instaurează frica, fac zîzanie în viața propriilor copii și se aleg ei singuri pînă la urmă cu o moarte firească. Iar banii și puterea de dragul cărora și-au pierdut omenia rămîn în van după moartea lor. Plus la toate; cel mai tragic e că secole de-a rîndul, generații de-a rîndul, vor suporta consecințe dure corectînd prostiile acestor ridicoli. Mă tot întreb; cum ajung proștii să conducă lumea? Cu ce drept moral ne trasează ei istoria? De ce tocmai noi, oamenii simpli, avem a trage pe pielea noastră, greșelile marilor imbecili?
Sunt supărată pe cei care cred că așa e scris de la Dumnezeu; oare Dumnezeu e adeptul războiului, sau el planifică erorile istorice și crimele sîngeroase ca apoi să caute doar actorii? Poate Dumnezeu l-a obligat pe Iurie Roșca, ca un bun Creștin Democrat, să-și vîndă poporul și să ștampileze Moldova Comunistă? Greșit, ipoteză greșită, mai degrabă Dumnezeu e cel mai potrivit țap ispășitor cînd vine timpul să ne asumăm responsabilitatea pentru faptele umane? Ma înebunește bețivul care crede că Dumnezeu l-a obligat să bea nenorocindu-și familia și propria viață, sunt șocată cînd un bărbat înfierbîntat de o nouă pasiune își abandonează familia și copii ca apoi să zică că așa i-a fost scris.
Ia mai lăsați-mă cu prostiile astea; cînd nu vrei să îți asumi responsabilitatea pentru ce faci, e mai ușor să spui: Dumnezeu așa a vrut. Uneori omul face așa lucruri că pînă și dracu își face cruce.
Recunosc, este un plan firesc predestinat, dar tocmai pentru că oamenii sunt iresponsabili și răi, acest plan de corectare a istoriei se tărăgănează dureros pentru noi!
Sunt supărată pentru faptul că m-am născut în țara Ciorilor, pentru că îmi trăiesc viața după gratii invizibile impuse de sistem, pentru că nu am dreptul la replică, pentru că mi-e frică de soarta copiilor mei și am decis încă să nu-i nasc. Da, simt durere și supărare pentru că atunci cînd îndemn oamenii să fie sinceri, corecți și să iubească, să aibă demnitate și respect reciproc; ei mă privesc ca pe o naivă, ca pe o trădătoare de sistem, sau în cel mai bun caz ca pe o nebună.

Ma simt și responsabilă de situația asta, dar și incapabilă să schimb rapid lucrurile, tot ce pot face e să continui să rezist și să cred în schimbare!

puterea dragostei mele

În toate zilelele pe care le-am trăit,
am lăsat o parte din mine;
cea care avea a se trece oricum.

Pe toate lucrurile de care m-am atins,
am lăsat o amprentă reală a prezenței mele,
care indifirent de cursul istoriei, vor rămîme acolo oricum.

În tot ce am făcut vreodată,
am lăsat dragostea mea arzătoare,
ce cîndva va lumina și încălzi pe cineva oricum.

Pe toți oamenii care i-am întîlnit, i-am iubit,
așa cum erau, fără a le pune condiții, chiar greșind deseori…
chiar dacă ei nu știu, rămîn a fi parte din viața mea oricum.

Din Curaj

În starea mea e ca şi cum
în zoaie te-ai scălda sau în cianură,
te-ai îneca în glodul de pe drum
pentru-a salva o jalnică făptură;
sau răcnetele frici-ai asculta
împotmolită în vreo gură
ce nu mai are ce mânca
sau delirează de arsură.

e ca şi cum desculţă, pe răsură,
în faţa idealurilor sfinte,
ai ţopăi şi-ai face tumbe
privind cuminte înainte
abia rostind că nu-ţi doreşti
decât să fii ce te-ai născut
şi încă eşti…
jumate om, jumate-ncălţăminte
lăbărţată, hârbuit peste măsură
întro totală aiureală,
ca o înjunghiată fiară,
stai şi te uiţi ca un tâmpit la ei în gură…

eşti gata permanent să rişti
fiindcă vrei să mai exişti

……..
DUMITRU CONSTANTIN

Oameni și măști

Nu înțeleg de ce, dar oamenilor le place să se ascundă după diverse măști, e ca un teatru care ne ocupă întreagă viața.
Am văzut măști mărețe care ascundeau caractere slabe, milostivenie care ascundea cea mai dură fățărnicie, dar și zîmbete care ascundeau durere… mă gîndesc oare să ne fie mai ușor să ne prefacem în păpuși false decît să fim așa cu suntem și să spunem ceia ce credem și simțim!?
Uneori tăcerile nu ascund nimic, iar cei care ne iubesc preferă să pară indiferenți. Mai grav e că măștile noastre ajung să ne domine și noi nu le mai scoatem niciodată, ajungem să nu mai știe nimeni cum suntem defapt și care este adevărata noastră față. E prea trist să conștientizezi în fiecare zi din nou și din nou că nu cunoști deloc adevărata fire a celor de lîngă tine; nici ei nu te cunosc. Nimeni nu mai savurează adevăratul gust al realității, trăim cu toții iluzia pe care ni-o creăm reciproc!
Ni-e frică cumva de noi însine, de sinceritate, de tot ce e adevărat? Dar de ce???

privind spre cer

Doar o stea pe care nu o mai vazusem, doar un gind care înca nu trecuse prin mintea mea, doar o zi mai era înca in fata mea, pînă a nu mai fi…
Priveam cerul în cătarea unui răspuns, pentru că între timp mă întrebam: Cine sunt? aproape indiferentă sau absentă poate, imi opream privirea pe trecătorii atît de preocupaţi de frighider, alţii erau gata să se culce flămînzi, prea obosiţi; de sistem, de politică, de rutină, frică… Bere.. aş bea o bere, zise cineva în trecere…. Eu?! Eu nu eram acolo, eu nu eram nicăeri, pentrucă aş fi preferat să mor nemîncată şi nedormită, pentru că dacă aş zice că am obosit ar însemna să nu zic aproape nimic!
La Dracu cu hoţii care fură din propriul hambar, la naiba cu îngînfaţii care cred că a face legi e o joacă interesantă. Toate îşi au rezultatul firesc; unii aşteaptă să fie legalizaţi ca să trăiască, în timp ce altii trăiesc înafara oricărei legi, iar toate astea sunt doar prostiile pe care ni le-am inventat noi ca sa ne fie mai interesant, ca acum să putem plînge de mila noastră…
Eu?! mai am o zi!!!! vreau mîne dimineaţă să prind o rază din răsărit şi să uit…. de existenţa voastră, de existenţa mea.
Se lupta în mine vîntul cu gîndul şi am rămas transparentă, dar linistită! Vroiam să vă zic ceva: prea puţine lucruri au importanţă, nu vă mai stresaţi!

minte bolnavă

E trist, e tragic, e durut;
minte bolnavă, gînd pierdut…
Suntem bolnavi, flămînzi și goi,
doar frica mai trăiește-n noi

Toți cei care mai dau alarmă
Sunt pedepsiți cu ură și cu armă.
Noroc de cei cuminți, cu inima de fiară
Păcat de omul simplu, păcat de tine țară!

Dilemă

Ce facem acum? mai rămînem sau plecăm?? Dacă rămînem ce anume facem? și dacă plecăm, pe-al cui cap ne ducem? Cei care rămîn, cui rămîn?

Prea multă liniște

E aproape Paștele, degrabă se vor aprinde multe lumînări și e liniște…. prea multă liniște. În această liniște cineva violează dreptatea, ucide în bătăi adevărul, se aprind noi și noi lumînări…
E prea multă liniște, e apăsătoare și grea liniștea asta….

între “Bărbați”

Eram în microbus,  doi inși se așezară pe scaunul  din spatele meu,  voi remarca totuși că erau din satul meu. Dialogul lor  e o bună oglindire a mentalității bolnave a moldovanului modren. Intuiesc că și cei de la oraș gîndesc la fel și procedează la fel, poate doar se exprimă mai frumos, dar în esență la o bere se spun cam aceleași lucruri:

- și  așela o zîs că are coniac, dapu cum sa ajunji tu de la  Stăuceni la Rîșcanovca la ora ceia, mai ales  ca a noastre aveu să facă gălăjie, venim noi în casă și zicem lu a noastre că treb să ne dușim la un vecin să aprindem focu și venim repede înapoi, ne-am dus și duși am fost pînă dimineață, dapu am făcut o bețîie…( au mai fost și alte detalii)

- Dap Maricica ta   și-o zîs cînd ai vinit?

- ei si-o zis?! o țîpat o leacă și i-o trecut, așa-i e, rebde-i treși, să vezi cum o dată mă duc eu după pîine la magazinu de lîngă casă, da acolo este una frumușica și eu mă împac ghini tare cu dînsa, și nu știu și i-o dat în cap la a mea să vină din urmă, da eu cum mă cuprindem cu așeia așa mă cuprindem, maricica me o strigat o leacă și gata…. dapu pe urmă cînd a mea se ducea la țară, eu rebde sunam la șeilaltă și o chemam la mini și cînd trăjem cîte un duș împreună…..

…………………………………………..

Maricica  mea vre nunta da eu i-am zîs ca-i criză, să mai aștepte o leacă ( au rîs ambii cu mult haz)

Da să vezi că la toamnă mă-nsor, să șiu nebun dacă nu mă-nsor cu Maricica!

Vreau

Respect oamenii care știu ce vor și ca să mă pot respecta și pe mine, am decis azi ce vreau și ce  nu mai vreau.

Vreau să trăiesc aici și acum. Am avut multe nereușite, dar ele au rămas în trecut și vreau să nu le mai țin minte.

Vreau  să nu mai fac oamenii fericiți cu forța! Vreau să am încredere că ei știu mai bine de ce au nevoie!

Vreau să nu mai fiu așa puternică, e timpul să știe toți că  am și eu slăbiciuni, sunt și eu uneori proastă, greșesc și eu.

Vreau să fiu mai mult sinceră și mai puțin directă, ca să nu jignesc atunci cînd nu am dreptate!

Vreau să fiu corectă cu alții, dar și cu mine!

Vreau să iubesc mai mult ca mai înainte  pentru că știu că pot.

Vreau să mă maturizez, pentrucă e timpul…..

Vreau să nu mă mai deranjeze cei pe care nu vreau eu sa-i deranjez….(telefonul meu nu va mai răspunde)

Vreau liniște și pentru ea sunt gata să plătesc atît cît e nevoie!

Vreau să fiu așa cum sunt, încercînd totuși să fiu mai bună, să nu mai cerșesc respect, nici dragoste și nici bani.

Vreau să am doar ceia ce merit, ca să nu ajung o destrăbălătură alintată și leneșă, sunt gata să muncesc pentru fiecare vis pe care îl vreau realizat.

Vreau să renunț la tot ce am, la tot ce am trăit pînă acum ca să pot să o iau de la capăt, mai am încă timp.

Vreau să cred, vreau să sper, vreau să iubesc!!!!

la piaţă

Oamenii preţuiesc doar ceia pentru ce au plătit mult, sau ceia ce au pierdut deja.

De toate celelalte, cum ar fi tichetul de trolebus, se folosesc şi le aruncă, fără a le da importanţă.

Viaţa e o piaţă!!! Banii sunt doar una dintre  valutele din acest Tîrg!

10 copii și o casă!!!

 

      De ceva ani încoace nici visurile nu-mi mai sunt vise. Îmi doream să am o casă a mea, îmi făcusem și un plan cît de repede aș putea acumula suma necesară. Eforturile mele cresc din an în an, iar posibilitatea de a-mi procura patru pereți e mai mică și mai mică. E atît de vital să ai o casă, un loc unde poți să adormi liniștit. Atît de mulți oameni sunt hoinari în propria lor țară. 

Chiriile înghit o bună parte din salarii… ….Unde se vor culca liniștiți copii mei? Îmi va rămîne oare ceva timp pentru ei după muncă? Micuții vor vrea să fiu cu ei cît mai mult timp, iar eu s-ar putea să muncesc supra program ca să pot asigura pîinea! Dar nu doar pîine vreau să le dau… unde mai pui că visez să am măcar 10 puștani, care să alerge toată casa, să se lege de gîtul tatălui lor cînd acesta se va întoarce seara,  iar la ora mesei să stăm toți împreună la o masă, cum faceam cînd eram eu acasă la părinți!

 Mi-e greu să adorm, simt o permanentă neliniște! Ce ni se întîmplă oare??

Refuz

 

    Refuz să fac parte din vre-un partid politic, pentru că scopul  politicii e bunăstarea cetățenilor, partidele din RM nu știu asta, liderii politici păzesc doar bunăstarea lor personală. Nu cred în politicieni, cred în societatea civilă de unde se vor ridica lideri demni de respect, care au trăit teroarea pe pielea lor, care știu sărăcia și plînsul și care vor ști să pună interesul societății mai presus decît propria viață! Patriot e cel care își iubește poporul și trăiește pentru binele lui!

     Refuz să mai fiu adepta vre-o unei religii, pentru că nici una din cîte știu nu este totalmente dreaptă și nici una totalmente greșită, pentru că nu vreau să divizez oamenii între ai noștri și ai voștri, pentru că divirgențele dintre ele crează conflicte și nedreptate, pentru că Dumnezeu e  al tuturor și nu face difirențe și nu impune pe nimeni să creadă, fiecare om atîta timp cît respiră, crede. Speranța, conștiința și dragostea din inimile noastre sunt Dumnezeu, lumina din ochii noștri,  faptele noastre demne, capacitatea de a ierta, toate astea nu se pot vedea, dar cu siguranță sunt parte din noi!!!! Dumnezeu e lumină, iar lumina e în fiecare particulă din cosmos, din mine, din tot ce văd!

   Nu cred în Religii, cred în tot ce e frumos și adevărat, in liniște și în dragostea pe care nimeni nu mi-o poate lua, cred în oameni pentru că sunt și ei la fel ca și mine!  Refuz ritualurile pentru că conștiința mea e mai presus.

Refuz să fac difirențe tocmai ca să pot savura această lume atît de diferită așa cum e ea!!!

Comuniștii n-au plecat și eu am partea mea de vină…

Credeam că dacă am fost dezamăgită în politica din RM, îmi pot permite să nu mă mai implic in politică, să nu mai iau atitudine, să nu mai caut o posibilitate de schimbare. Prea des în ultimii ani ziceam că nu mă interesează politica pentru că e prea murdară și asta a fost greșeala fatală; în tot acest timp cineva a decis în locul meu, a pus un bun fundament pentru victoria rușinoasă a comuniștilor, din ziua de 5 aprilie.

Am mers la vot, dar asta a fost prea puțin, am luat atitudine prea tîrziu, cînd hotărîrea mea nu mai avea mare efect.

Toți cei care nu au votat, sunt pe conștiința mea și a celor ca mine!

Fiecare om, în țara lui trebuie să ia atitudine  și poziție politică, să se implice în formarea clasei politice, să-și crească și educe opțiunea lui politică.

Fata care tace…

De ce tace? Pentru că indiferent dacă tace sau vorbeste în jur nimic nu se schimbă, oamenii rămîn cu aceleași dureri și vreri.  Totul e ca mai înainte, doar ea nu mai este la fel. A vorbit pînă acum prea mult, a reușit să facă prea puțin, a obosit. 

O alegere e corectă dacă e grea!

Cînd avem de făcut o alegere, cel mai dificil e să alegem ce e mai greu, totuși toate soluțiile ușoare sunt greșite, ele nu rezolvă, ci doar amînă problema.

Cînd am de ales ceva, sau pe cineva am trei strategii:

• Analizez pro și contra cu mintea mea, apoi verific dacă rezultatul final se contopește cu intuiția mea, astfel încît să am sentimentul și rațiunea la egalitate.
• Întreb trei oameni diferiți; ca statut, vîrstă și gîndire, cum ar alege ei, de obicei sunt oameni în care am încredere dar care sunt prea puțin atașați de mine.
• Dacă pînă la acest moment nu sunt sigură de cum e să fac mai bine, atunci aleg dintre toate soluțiile disponibile pe cea mai grea, intuiesc eu ca omul de asta are intelect , emoție și voință, ca să o aplice cît mai des pe ultima!

Dacă eviți să trăești experiențele dureroase nu ai cum să înveți să trăești și nici să fii mai bun! Înțelepciunea are prețul durerii!

Poate totuși ne gîndim unde cînd și cu cine???

Un grup de voluntari, au mers la o casă de copii cu dezabilități, să facă un proect social.

Au adus copiilor cîte ceva, s-au jucat cu ei și au încercat să acopere cît de puțin neajunsul de  atenție și afecțiune.

La un moment dat un băețel s-a apropiat de Ana (una dintre voluntare) și i-a zis:

- Tu ai un scop în viață?

Ana l-a privit cu un zîmbet, era surprinsă că chiar și în aceste circumstanțe copii se gîndesc la astfel de lucruri și i-a dat afirmativ din cap.

-Am, dar tu?

-  Și eu am, eu vreau să mor… să mor mai degrabă…

Ea a tresărit….

-De ce?

-Pentru că nimeni nu are nevoie de mine aici, pentru că nici mamei mele nu i-am trebuit.

Ana, era fără replică, ea nu știa cum să-i spună unui copil că maturii uneori greșesc.

Defapt ar fi trebuit să explice de ce părinții lui s-au vrut, dar nu l-au vrut, sau  de ce nu au avut timp să se gîndească că sunt responsabili pentru soarta lui.

Medicul Instituției a precizat că majoritatea dezabilităților acestor copii sunt din cauza avorturilor precedente sau chiar încercarea de a pierde sarcina nedorită, traumele psihice ale mamei și violența în familie.

Nu știu ce simt, dar știu ce vreau!

De prea mult timp încerc să înțeleg ce simt și tot încă nu știu. Dar știu ce vreau; Nu demult cineva mi-a dăruit un rucsac, nu-i mare, e numai bun pentru un rînd de haine și periuța de dinți! Vreau să mă trezesc într-o dimineață și să  nu mai pornesc calculatorul, să nu mă mai indispun că nu merge netul, doar să-mi beau cafeaua, să-mi pun rucsacul pe umăr și să ies  în stradă. Să merg indiferent de direcție, oriunde, ca doar să simt cum toate lucrurile neimportante se rup de mine una după alta și mă lasă să plec.

Să simt doar vîntul în față… să merg ore în șir, zile una după alta, pînă telefonul meu nu va mai fi în aria de acoperire. Să mă opresc  seara la o margine de sat, la o căsuță ca a mea, cea de la malul Nistrului, poate să fie acolo vre-o mătușică milostivă care să mă lase să dorm la ea și să-mi pună să rup din mămăliga rece deja, puțin probabil să-mi fie foame și totuși m-aș simți ca acasă, mai sărac, dar mai liniștit!

Aș sta să ascult toate poveștirile bunicuței, toate durerile ei, pe care nu mai are cui să le spună, apoi aș adormi liniștită într-o plapumă veche, dar caldă.

În dimineață voi continua să merg, mă voi rupe cu recunoștință de tragedia  și singurătatea acestei femei, ca să  caut multe alte vieți, întîmplări și oameni care m-ar ajuta să înțeleg ce simt!

Bine-ar fi să nu se atingă ticăloșii de mine, bine-ar fi să nu mă întrebe oamenii, unde mă duc!? Pentru că n-aș ști ce să le răspund!

Comuniștii vor pierde alegerile!

5 aprilie 2009 Comuniștii vor pierde Puterea!

De ce???? Pentru că eu Merg la Vot.

Mai mult decît atît, știu sigur pentru cine și de ce votez!

Paradox electoral

De ce a cîștigat Dorin Chirtoacă alegerile????!!! Avea prea puțini bani pentru publicitate electorală. Afișele lui, insuflau modestie, simplitate, sinceritate și mai ales, un spirit tînăr, o viziune proaspătă, adică o schimbare. Dacă mai avea și el ceva bani mai mulți, arăta și el mai pompos – sigur pierdea! Pe de altă parte Iordan a pierdut tocmai ca a avut prea multi bani, campania lui electorală a fost cea mai scumpă din toată istoria RM. El a angajat experți străini pentru publicitatea lui electorală, si ei au abordat societatea Moldovenească ca pe cea Europeană. De unde să știe ei că moldovenii sunt oameni deosebiți, cu o mentalitate nestandart, că doar Iordan nu a avut curajul să spună experților, la ce stare de spirit și deznădejde a ajuns poporul sub conducerea Comunistă.

Iată așa uneori criza financiară are efecte pozitive. Bucurați-vă de momentele de criză, tocmai in aceste momente pot apărea idei originale de schimbare!

Avem criză financiară??? Nu cred!

Avem cumva acum mai putini bani decit înainte? defapt nu, bani sunt destui, pentru toți.Nu banii sunt mai puțini, ci prostia omenească, a depășit toate limitele posibile.Suntem iresponsabili, făloși, aroganți, hapsîni. S-a certat omul modern cu bunul simț și criza e doar o urmare a acțiunilor lui neînțelepte!

Nu avem criză financiară, avem criză de cultură, educație și responsabilitate umană pentru viitor!

Prietenia e mai mult decît credeam!

Defapt nu mai cred în anumiți prieteni, oamenii încă nu sunt capabili de prietenie, nici chiar eu. Prietenia era una din 5 valori importante in viața mea și totuși acum nu mai divizez oamenii în prieteni și neprieteni. Toți îmi sunt prieteni și dacă cineva are nevioe  de viața mea, să vină să mi-o ceară!

Prietenul e cel care nu te poate trăda conștient și premeditat, totuși toți noi, măcar o dată în viață dar trădăm, așa ni-e firea, greșim ca să avem ce corecta sau pentru că scopul scuză mijloacele.

Ca să am imunitate la dezamăgiri, trebuie să nu aștept nimic de la nimeni. Nimeni nu e obligat să mă iubească și nici să mă respecte. Fiecare om e liber să aleagă cu cine are ceva de împărțit.

Dacă un om are nevoie de ajutor, iar eu pot sa-l ajut, o voi face ca să nu mai pretind ceva în schimb. Așa un om nu mi-e prieten dar nici nu mi-e străin, așa un om nu mă poate dezamăgi!

Toți cei pe care îi numeam prieteni, sunt oameni deosebiți și dragi, dar deoarece și ei pot greși uneori, eu nu vreau să-i împovărez cu obligațiunea de a-mi fi mereu la dispoziție.

Sunt la dispoziția tuturor celor care au nevoie de mine, tot așa cum stiu că cînd am nevoie de ajutor mă poate ajuta oricine, adică cineva pe care aș putea nici sa nu-l fi cunoscut mai înainte!

Pînă la urmă totul se rezumă la un zîmbet; atîta timp cit eu pot să zîmbesc , iar ceilalți îmi pot răspunde, pentru mine toți oamenii sunt la egal și totodată toți atît de speciali!  E ca și cum i-aș iubi pe toți oamenii într-un fel special, dar totuși la egal!

Adevărul doare dar te face liber!

Minciuna e dulce, e schimbătoare, ea mîngîie mintea scurtă și inima obosită, e ca o curvă fățarnică care te aprinde și te lasă înghețat.

Trebuie să recunosc că am fost o minciunoasă; m-am mințit pe mine insămi de cînd mă știu, dar nu mai vreau!

Toate lucrurile au un nume; cînd cauți libertatea, nu poți trece cu vederea adevărul.

Viața e o provocare, o alegere în fiecare zi în care eu aleg cine voi fi , dar mai ales cum voi fi.

Mă întreb, mai am oare timp să corectez toate alegerile greșite pe care le-am făcut pînă acum?