… liniste

no coment

Relatia fundamentala in univers e cea de Parinte -Copil

adevar si provocare

filmul meu preferat

Frumos si adevarat

trist dar adevarat (partea II)

trist dar adevărat

se cauta urgent o masca…

new generation

numai una… sunt…

o libertate, sfinta libertate…

lasati-ma…

frumos si adevarat

asta am invatat de la tatal meu…

Învăţătorul cu care avem relaţiile cele mai apropiate este inima noastră. Ea una este mai preţioasă pentru noi decât cei mai devotaţi prieteni şi chiar decât proprii părinţi. De aceea, în timpul vieţii, avem a o întreba periodic: „Trăiesc eu oare o viaţă bună?”. Oricine îşi poate auzi inima răspunzându-i. Cel care ajunge să înţeleagă că anume ea îi este stăpână, o îngrijeşte şi şi-o pătrează aproape de-a lungul întregii vieţi. Iar când îi va auzi suspinul înlăcrimat, se va opri îndată din ceea ce face, ştiind că orice face inima să sufere şi să se întristeze îl poate nenoroci sau duce pe calea pierzaniei.
Aşa precum iubirea nu este numai pentru binele nostru, tot astfel şi pacea sau fericirea nu ne aparţin doar nouă. Ele pot exista doar în contextul unei relaţii, a unui partener; nimic nu poate fi realizat dacă iubim de unii singuri, aşa cum nici fericiţi sau împăcaţi nu ne putem simţi în lipsa cuiva care să ne ajute să obţinem fericirea şi pacea. Partenerul este, deci, cu mult mai important decât suntem noi înşine.
În zilele noastre, oamenii pot spera la o viaţă de aproximativ optzeci de ani. Optzeci de ani de bucurie, supărare, durere, fericire – precum şi toate celelalte amestecuri de emoţii – pare a fi un timp îndelungat. Dacă, însă, ar fi să scadem timpul acordat somnului, lucrului, meselor, sau cel petrecut în discuţii, distracţii cu membrii familiei şi prietenii, participând la nunţi şi sărbători, atunci fiecăruia îi vor rămâne în jur de şapte ani. Aşadar, o persoană ar putea trăi optzeci de ani, dar numai şapte dintre ei să îi dedice binelui celorlalţi. Viaţa e asemeni unei benzi de cauciuc: aceiaşi şapte ani, daţi la doi oameni diferiţi, pot fi folosiţi ca şapte ori ca şaptezeci. Timpul, în sine, este gol – rămâne fiecăruia să îl umple cu fapte şi realizări. Fireşte, toţi îşi doresc să vieţuiască având un loc comfortabil pentru a-şi face somnul şi numai bucate bune de mâncat. Doar şapte ani pe care i-a trăit pentru binele public vor rămâne în amintirea posterităţii. Ei sunt urma lăsată în lume, dintr-o viaţă care a durat optzeci de ani.
Nimeni nu vine în această lume – şi nici nu pleacă din ea – din propria voinţă. Nu avem posibilitatea de a ne alege destinul. Suntem născuţi, deşi nu am ales să ne naştem. Trăim, deşi nu am avut posibilitatea de a alege viaţa. Murim, deşi nu ne aparţine dreptul să alegem să murim. Dacă nu avem nici o autoritate asupra acestor aspecte importante ale vieţii noastre, atunci cum am putea să ne lăudăm că suntem mai buni ca alţii?
Chiar şi atunci când ne ridicăm într-o poziţie mai înaltă decât cel de lângă noi, onorurile lumeşti sunt temporare; chiar dacă adunăm mai multe averi decât alţii, va trebui, în cele din urmă, să le lăsăm la porţile morţii. Banii, onorurile şi cunoştinţele – toate ne părăsesc odată cu trecerea anilor.
Astfel, dacă e să ne întrebăm cum trebuie să trăim, răspunsul este foarte simplu: odată ce ne-am născut din iubire, trebuie să mergem pe calea iubirii. Crearea noastră rezultă din iubirea fără de margini a părinţilor – de aceea suntem obligaţi să o reactualizăm mereu. În calea vieţii noastre, aceasta este unica valoare pe care suntem liberi să o alegem.
Valoarea adevărată a vieţii poate fi înţeleasă numai de către cineva care se pomeneşte într-o situaţie dificilă, în care moartea apare ca inevitabilă. Atunci, disperat, omul se roagă către Ceruri ca să i se mai acorde cel puţin încă o zi. Iar dacă zilele ne sunt atât de preţioase, atunci cum trebuie să le trăim? Ce anume ar fi cu adevărat necesar să realizăm înainte de a trece de hotarul dintre viaţă şi moarte?
Cel mai important lucru este să nu ranim inima altor oameni şi să nu ne trăim viaţa în compania umbrelor. Un lucru înţeles de toţi este că nu trebuie să ne implicăm în fapte care ne vor trezi mustrări de conştiinţă. Când facem ceva ce ne apasă conştiinţa, orice ar fi, aceasta lasă mereu o umbră în inima noastră.
Următorul lucru deosebit de important este a fi gata să facem semnificativ mai mult decât au reuşit alţii. Dacă trăim o viaţă de două sau trei ori mai intensă şi abundentă decât a altora, depinde de cum ne folosim fiecare acest răstimp. Atunci când despărţiţi timpul Dvs. în segmente şi trăiţi fiece segment încărcându-l cu sens, viaţa vă va fi cu adevărat preţioasă.
Şi nu trăiţi pentru sine, căci trebuie să trăiţi pentru alţii; nu pentru familia voastră, dar pentru vecini; nu pentru propria ţară, dar pentru lume. Toate păcatele acestor vremuri provin de la aceea că în prim plan a fost pus scopul individual. Dorinţele şi ambiţiile individuale aduc pagube vecinilor şi ruinează societatea în întregime.
Când o persoană moare, după el rămâne numai moştenirea lui.
Gîndiţi-vă pentru o clipă, vă rog, la ceea ce aţi putea face pentru a demonstra că aţi avut o viaţă valoroasă. Bunurile materiale şi poziţia socială vă vor părăsi; odată ce treci peste râul morţii, toate bogăţiile nu vor mai avea nicio valoare. Deoarece am fost născuţi în iubire şi ne-am trăit viaţa în ea, singura care ne va însoţi în mormânt este iubirea. Primim viaţa noastră în iubire, trăim împărtăşind iubirea, şi ne reîntoarcem în sânul ei. De aceea, important e să trăim astfel, încât să putem lăsa în urmă o moştenire a iubirii.

fragmente de memorie 7 aprilie

test de curaj

pentru Dumnezeul meu

Un cutremur a risipit casa mea;
Frig, foame şi răcnete de disperare pline…
Am găsit în mine iadul, iar în focul lui pe Tine,
Erai flămând, desculţ şi gonit din casa Ta.

Un om minunat mi-a frânt inima;
Am plâns mult, am slăbit, am murit în fine.
Am găsit în mine iadul, iar in focul lui pe Tine,
Erai acolo singur şi inima Ta amarnic durea.

Copiii mei s-au rătăcit prin lume
Ei hoinăresc şi azi pe căi străine…
S-a lăsat în mine iadul şi-am dat iarăşi peste Tine
Lipsit de-ai Tăi copii şi de-al Tău nume.

Tată, ai fost cu mine când eu nu ştiam;
Ai împărţit iadul cu mine ca să nu ma simt singur,
Pot să mă lipsesc de tot ce cred că am,
Fără de Tine n-am să pot zâmbi, ştiu sigur.

Dedicatie durerii

Te cunosc demult, te cunosc prea bine,
esti deja parte din mine, ca sa-mi mai fie teama.
Nu pot sa ma dezic de tine…
n-am cum sa fug si nici cum sa te alung.
N-ai sa pleci departe si nici pe prea mult timp.
Te vei intoarce oricum, cu mai multa amaraciune,
tocmai cind nu te voi mai astepta sa vii…
Aleg sa te traiesc acum din plin, asa cum esti…
Voi arde-n tine pin la scrum si voi renaste din cenusa-mi.
Eu nu te voi mai lasa sa ma transformi in venin,
nu te voi mai sadi in inimile altora, ai gust infernal…
nu ma vei mai putea stapini… eu sunt stapina ta.
Te voi inveli cu linistea mea, te voi trata cu incredere deplina,
voi lasa usile inimii mele deschise pentru tine, fara frica,
pentruca doar prin tine ma pot apropia de oameni.
Ma vei gasi cu capul plecat dar o sa ma admiri…
vom admira impreuna cerul, vom cladi impreuna un vis.
Mi-ai fost cel mai dur dusman, acum esti prieten pe viata…
Nici prin minte nu-ti trece cite miracole m-ai invatat…
Daca totusi ai facut-o intentionat, iti spun multumesc, durere.
Ma inchin in fata ta, DURERE,
pentru ca ai facut din mine un Pheonix.

Oglinda noastra

prea naiva?

Da sunt.. m-am prins recent asternindu-mi inima pe masa unor oameni care savurau hapsin adevarurile despre mine ca apoi sa le puna contra mea… E ridicol din partea mea sa fiu fireasca cu toata lumea? Sunt copiii vre-o data ridicoli prin simplitatea lor? Mi se pare mai degraba amuzant sa profiti de sinceritatea cuiva, schimonosind totul in favoarea unei prostii. Cineva ar putea sa profite de mine? Cum? Sa incerce! De adevarurile pe care le spun nu mi-e frica, de birfele si minciunile altora nici atit… Cind fac ceva pentru cineva, o fac constient, sincer si cu placere, nici macar nu aleg intre ai mei si ceilalti, sau intre prieteni si dusmani, (dusmanilor sunt dispusa sa le dau chiar mai mult, le dau ce am mai scump, pentru ca stiu ce le lipseste) si nu astept sa mi se intoarca nici gram, tot ce vreau in schimb e zimbetul si sclipirea din privire. Uneori e dureros sa vad cum oamenii ma interpreteaza gresit tratindu-ma cu aroganta,( asa de parca as fi o proasta) dar e ceva ce pot trece cu vederea pentru ca doar timpul stie sa puna in valoare unele lucruri.
Stiu cum sunt si nu mi-e rusine pentru ce simt deci, nimeni nu decide in locul meu cum ma simt si cine sunt. Pentru ca nu am ce pierde – nu mi-e frica… Cine-mi poate lua clipa prezentului in care fac ce vreau si spun ce-mi place? De m-as ascunde de oameni, de durere, de dragoste daca oamenii imi provoaca durerea prin care invat sa-i iubesc?
Sunt naiva, incapatinata, extremala… Vorbesc mult, uneori vulgar. Uneori sunt lenesa sau poate obosita, cine stie.. Pot sa ma cobor pina la spalatul WC-urilor si o voi face cu placere( naiva nu?) Ma ascund de toti cind sunt cazuta, pling noptile si zimbesc cind revad soarele. Exagerez cu fardul ca sa ascund durerea si imbrac ce am fara grija modei. Maninc rar, ma refugiez in munca, depind de internet Tind excesiv sa schimb viata altora, ma dau usor la provocare, imi permit cu usurinta sa fiu si vulnerabila si proasta, de ce nu? Dau ultimii bani pe ciocolata si prin toate astea ma simt perfecta pentru ca cineva ma iubeste asa…
PS. Am uitat cumva sa fiu enigmatica? Are cineva nevoie de asta? ok. nu v-am spus principalul…

Sunt un ocian

Sunt ca Un ocian, iar durerea e ca valul, parca ma lasa, parca am trecut peste, parca am facut o intelegere cu ea si a plecat.. dar nu a plecat, sta ascunsa si asteapta cind voi fi mai vulnerabila ca sa ma inghita din nou… cind ma regasesc linistita si limpede, iar vine un val si iar ma zbat in fierberea apelor, iar vreau sa tai cu cutitul in apa, ca sa scap de cancerul din mine… Durerea asta parca imi vineaza demnitatea… Ce-i trebuie oare de la mine, sa mor sau sa traiesc? sa ma aduca la sinucidere sau sa ma transforme in femeia puternica care nu mai simte nimic? ma iubeste sau ma uraste??? Ce vrea de la mine??? De ce nu ma lasa in pace???
Ajung sa distrug in mine sentimente frumoase, sa ma autodistrug, ca sa lichidez macar intimplator acest izvor amar de durere…
Sunt un ocian, o lume, un cosmos, sunt doar o femeie neverosibil de simpla, asa cum sunt si prin legea naturii omenesti nu am ce face ca sa nu vina Valurile, pot doar sa le trec din nou si din nou si sa implor cerul sa-mi dea furtuni pe masura pinzelor mele si un soare in fiecare dimineata

Te-am cautat

Am cutremurat lumea cautindu-te
Am fost printre saraci si boschetari,
te-am cautat prin vieti pierdute
am alergat desculta si m-am lovit de pietre tari.

Am cersit de rind cu cersetorii
am dormit si am mincat cu ei,
Te cautam pin ma-nveleam cu zorii
dar nu au dat de tine ochii mei.

Ta-am cautat si printre cei avuti
si printre cei destepti te-am cautat,
am fost regina si i-am stapinit pe multi,
dar printre ei de tine nu am dat

Te asteptam sa vii de undeva
si nu conta de unde vei veni
Stiam ca stii de asteptarea mea,
stiai ca doar de tine ma mai pot lipi.

Am adormit adinc in disperare
si am visat ca tu nici n-ai plecat…
Erai in suflet dulcea-mi alinare,
iar eu ca proasta-n lume te-am catat…

imi place cun gindeste

sunt stranie…

Am invatat in sfirshit ca nu-i mare treaba sa fugi si sa te ascunzi de durere, de situatii dificile, de ginduri aiurea, de lume, de tine insati. E greu si totusi mult mai sensational, sa te intorci, sa schimbi atitudinea, sa privesti altfel lucrurile sa transformi culoarea sufletului tau si sa accepti realitatea cu toate aspectele ei, sa ai incredere in destinul tau dincolo de limita intelegerii tale.
Cind arat a fi puternica si vesela, sunt defapt pe limita acestei puteri, cind par a spune totul, scap tocmai ce-i mai important, cind tuturor le pare ca eu am cedat, inseamna ca eu am invins… Am invins propria mea durere si am ramas mai presus decit circumstantele… da sunt stranie, asa-mi place sa fiu Nu te stresa sa ma-ntelegi, sunt nemaipomenit de simpla…

Klassna

electorala, voma si dureri de cap

Cind aud cuvintul electorala mi se face voma, voma de atita democratie falsa. Am ascultat seara de seara candidatii electorali lateleviziunea nationala si mi-am dat seama cu ce se va sfirshi fenominala criza politika din RM… mi se desface capul de atita minciuna, ma roade stomacul de atita foame si ma gindesc la demnitatea noastra nationala cu multa multa nostalgie..
Cred ca nu mai avem nici un fel de demnitate, ma intreb moldova trebuie trezita, inviata sau snopita in batai cu biciu?

Singuratatea e un Brand

Am un Dumnezeu care traieste prin mine si e diferit de toti Dumnezeii propovaduiti in religiile lumii;El nu ma judeca, el nu ma pedepseste, doar ma lasa sa-mi asum urmarile deciziilor mele si sa invat intelepciunea din durere. Nu ma lauda cind reusesc sa fac un bine, pentru ca e prea firesc si asta treb sa fac mereu. Nu-mi creaza iluzia ca sunt buna iar altii rai, el m-a invatat ca a fi mai bun ca altii inseamna sa fii responsabil pentru ei. Nu exista oameni rai, sunt cei care au suferit prea mult si nu a fost nimeni sa le intinda mina cind au avut nevoie, sunt cei pe care noi prin indiferenta sau orgoliu i-am lasat sa cada in singuratatea sinucigasa.
Dumnezeul meu… nu l-am vazut niciodata dar l-am simtit mai real decit propria mea fiinta, mai trist decit lacrima mea cind plingeam in singuratate si mai fericit decit mine cind privea prin genele mele rasaritul. Odata un medic m-a intrebat: “de unde pot sti eu ca te doare?” era adevarat ca nu avea de unde sa stie, dar eu simteam durere, si nu era o iluzie, era o neregula cu sanatatea mea. La fel nu voi putea demonstra nimanui un sentiment care nu se vede, dar nu am nevoia sa demonstrez ceia ce eu simt sigur. Nu doar un sentiment, e cineva care gindeste, simte si vrea ceva.. vrea ca eu sa zimbesc. El nu are nevoie de bani si face glume pe sama mea cind ma vede preocupata de asta. Nu-si aplica puterea ca sa ma forteze sa fac ce vrea el, pentru ca avem doar un vis – sa nu ne pierdem, pentru ca el vrea sa traiasca dragostea din inima mea si sa se joace cu copii mei ca un bunic. Lui nu-i place cind vin sa ma inchin ca la un rege, nu vrea sa ma priveasca arogant de sus, el ma cuprinde cu caldura ca un tata care crede in mine. E sincer ca un copil, ingrijorat ca un tata,responsabil ca un stapin. Uneori mi se pare ca e absent, dar inteleg mai tirziu ca eu sunt cea care absentez ignorindu-l, atit de des ii provoc durerea asta si el nu se supara. L-am intrebat o data cum poate ierta prostiile milioanilor de oameni cind eu nu pot depasi nici macar durerea unei mici greseli a cuiva? Mi-a raspus:Eu nu duc contul greselilor voastre, vad in voi doar ceia ce este frumos, in fiecare din voi e ceva pentru ce as da o lume intreaga…” De atunc invat sa nu dau importanta lucrurilor proaste.
Stie ca gresesc si inebuneste la gindul ca ma va durea cumplit, dar nu ma scapa de asta pentru ca nu sunt robot si nici un calculator programat sa urmez instructiunile, Libertatea de a alege, a iubi sau a gresi e cel mai scump lucru pe care mi l-a dat si nu vrea sa ma lipseasca. Astfel sunt imprevizibila, interesanta si independenta. Prin asta am demnitatea de a fi.
Avem un joc interesant; imi pune intrebari si ma trimite dupa raspunsuri…. Unde? In mijlocul noptii, in miezul zilei, in raza soarelui, in cimpurile cu flori, in ochii oamenilor, in iadul suferintei si in linistea implinirilor. Cin il intreb ceva, nu-mi da sfaturi, imi spune adevarul si ma lasa sa aleg intre vreau si trebuie.
Pentru ca ma iubeste uneori e dur cu mine, dar astfel forteaza limitele mele si ma face mai libera cu fiecare zi. El nu decide in locul meu, pentru ca are incredere in mine, ca si in noi toti de altfel.
El e emotia, ratiunea si puterea, ascunse in mine – comori pe care le descopar, e lumina ascunsa in fiecare perticola, e energia care misca materia, dragostea care naste dragoste, care da si uita.. e in delung rabdatoare.. Eu stiu ca acest Dumnezeu e ceia ce ne uneste pe noi toti.
Suntem mai mult decit ceia ce vedem in oglinda, suntem sentimente si ginduri care nu se vad, iubiri pierdute sau regasite, dezamagiri sau impliniri, suntem in esenta invizibili pentru ca putem ascunde inima noastra de toti cei care nu simt ce simtim. Ceia ce se vede e doar o masca; fard, boarfe, zimbete iritante, “multumesc, sunt bine”, Giorgio Armani, si spectacole de amploare…. pene-n vint… suntem atit de minunati si atit de ridicoli…
De ce ne izolam, ascundem adevarul despre noi, mintim,ii respingem pe cei pe care-i iubim… oare chiar ne place sa raminem singuri?
Dumnezeul meu a creat universul ca sa-si risipiasca singuratatea pe care noi o promovam ca pe un Brand.

in fata oglinzii

Aseara simteam nevoia sa inteleg macar ceva si cel mai bun lucru a fost sa inteleg cine sunt, cum sunt si cum nu vreau sa fiu.

* Sunt la fel ca altii, dar diferita ca si ceilalti.
* Nu intotdeauna reusesc sa fac ce-mi propun, dar ceia ce reusesc sa fac e frumos si sincer.
* Gresesc in fiecare zi si zilnic stiu ca am ceva de corectat.
* Imi plac oamenii asa cum sunt si lupt in mine cu tendinta de a-i critica, daca totusi critic ceva inseamna ca e ceva, sau cineva care conteaza pentru mine.
* Nu dau importanta birfelor pentru ca imi place sa ma informez de la prima sursa. Invat sa spun tot ce cred in fata ca sa nu las loc pentru birfe si interpretari gresite. Da, sunt mai putin enigmatica prin asta dar daca enigmele mele provoaca suferinta cuiva, eu renunt la ele. Si fara asta e destula suferinta cu care nu stim ce sa facem.
*Incerc sa fiu pe placul altora, dar mai intii de toate tin sa fiu pe placul meu.
* Nu am nevoie de respectul oamenilor pe care eu nu-i respect, de iubit ii iubesc totusi pe toti, indifirent de cum sunt si ce fac si ce nu fac ei.
* Cind ma supara cineva nu umblu bosonflata si chiar incerc sa nu sufar. (unii oameni sunt satisfacuti, cind reusesc fa faca pe cineva sa plinga) E problema lor, eu nu vreau sa-i satisfac
* Cind eu supar pe cineva, simt durere si neliniste, stiu ca e problema mea si de asta am invatat sa-mi cer scuze.
* Sunt fata care pune intrebari… nu de dragul raspunsurilor si nu pentru ca nu intelege ceva, e un fel de joc, de provocare in numele unei schimbari spre bine. Intrebarile mele sunt de cele mai multe ori raspunsuri la alte intrebari
* Unica autoritate imi este constiinta mea, ea ma judeca, ma corecteaza si ma schimba. Imi trage pumni cind ma simte aroganta si ma ridica cind ma vede jos, imi spune de ce oamenii ma ignora, pentru ce ii pot iubi si de fiecare data cind ma impac cu ea si o las implinita, sunt linistita.
* Imi infrunt orgoliu ca sa-mi ramina demnitatea. Sunt rabdatoare, dar ma umilesc uneori ca sa nu uit ca umilinta si rabdarea sunt doua sentimente diferite. A fi rabdator e intelept iar umilinta e otrava turnata in demnitate.

*Nu mi-e frica sa iubesc. Vreau doar sa inteleg difirenta dintre dragostea care ma manipuleaza prin enigme legindu-ma astfel cu lanturi nevazute de o dependenta bolnava, de o alta dragoste care sa ma faca libera si fericita cu toate durerile ei firesti.

Asa sunt si sunt bine, nu vreau sa fiu shablon, nu vreau sa fiu erou, nu vreau sa fiu numaidecit in TOP, ma multumesc sa fiu inafara oricarei concurente si nu treb sa ma inteleaga toata lumea, important e ca eu ma inteleg, ( si nu numai) Nu treb sa ma iubiti, mi-e deajuns ca faceti parte din viata mea.

Ce pot face o mama si un tata

Ma simteam cu talpile goale pe muchie de cutit… M-am prabusit in poala mamei si am lasat-o sa se joace in suvitele parului meu ca-n copilarie.
I-am spus ca dragostea mea ma face vulnerabila si ca as vrea sa nu mai iubesc. Ea mi-a spus: “Dragostea e o casa, care pentru a rezista are nevoie de un fundament puternic facut din respect, admiratie si mai ales incredere. Astea nu se vad pe urma dar voi treb sa stiti ca ele sunt sigur acolo. Respectul, admiratia si increderea sunt lucruri care nu vin de la sine, nici nu le da Cel de SUS si nu le poti imprumuta pentru o vreme de la altii; sunt sentimente pentru care treb sa depui efort sa le ai, sa plingi, sa suferi, sa treci peste ceia ce nu intelegi, sa ierti cind altii nu iarta, sa crezi cind altii nu cred, sa gasesti macar un lucru frumos acolo unde toti iti spun ca e gol si pustiu… Cine ti-a spus ca va fi usor? Crezi ca a nu iubi pe nimeni niciodata e mai simplu? E un drum si mai greu care duce in nicaieri. Viata e o suferinta, doar ca cind iubesti e mai dulce si-si are roatul sau.”
Vorbele ei erau ca un balsam pentru rani adinci si totusi ma simteam singura, ignorata, mintita si nu mai intelegeam nimic… M-am dus sa-i povestesc tatei despre cit de josnic ma simt si despre incapacitatea mea de a schimba ceva in situatia asta. El doar m-a intrebat:” Daca tot nu poti schimba nimic, poti trece cu demnitate prin asta?”
Acum, de fiecare data cind in mintea mea exploadeaza ginduri murdare, triste sau razbunatoare eu am la toate un raspuns: Eu pot sa trec cu demnitate prin asta.

am incredere in tine

Nelinistea mea izvoraste din neincrederea mea in oamenii, mi-e frica ca ar putea gresi iriversibil, ca vor suferi, ca ma vor face sa sufar, ca nu voi putea schimba nimic…Defapt acesta e adevarul; eu nu pot schimba nimic in deciziile pe care le iau altii, tot ce pot face e sa invat sa am incredere in oamenii pe care-i iubesc, fiecaruia i se intimpla doar ceia cu ce se poate descurca, fiecare are dreptul la greseala si obligatiunea sa invete din asta.
E o lectie grea pentru mine, poate chiar cea mai grea – chiar daca as fi Dumnezeu tot n-as putea decide in locul oamenilor cind si ce sa faca, cu atit mai mult ca sunt un simplu muritor, trecator prin cararile lor.

Esc

Azi am revazut planul, seara am umplut lada de gunoi cu o multime de chestiuzi bizare
Pentru mine dimineazza am un soare care care va rasari numaidecit si o cafea cu ciocolata wite…

umor infernal

Cind il jelesti pe dracu, il incalzesti la piept si-ii faci loc in inima, treb sa ramii constient ca tot ce are s-ati ofere in schimb este iadul.

adevarul despre religie si neadevarul despre Dumnezeu

stiu ce vreau sa devin…

Profesia mea e sa fiu fericita

Deja acolo…

Fii ca el, mi-a spus intr-o zi. Fii ca el si acolo unde nu vei reusi, vei stii ca acela esti tu. Copiaza acest desen egiptean si acolo unde linia ta nesigura se va frange intr-o imitatie ratata, iti vei gasi originalitatea. Canta intr-un cor alaturi de ceilalti pentru a deveni constient de propria ta voce. invata-le cuvintele si modul de exprimare, pentru ca acolo unde te vei impiedica in balbe, sa-ti spui propriul cuvant. Fa-ti diapozitive din prejudecatile lor si priveste-le din cand in cand, analizeaza schimbarile; curand se va lipi de tine prejudecata cum ca nu ai avea nicio prejudecata. Curand, umorul tau se va sinucide intr-un gest de ironie. Pe atunci vei fi deja un diapozitiv in colectia mea. si voi zambi uitandu-ma la tine. Eu nu pot sa te salvez, pot numai sa te resuscitez prin intrebari. Un biet Socrate faci din mine, batrane gata sa te nasti. si ma obligi sa vad ca noi doi suntem la fel. Asteapta-ti randul, mi-a mai spus. Nu pentru ca astepti la o coada oarecare pentru o sticla de lapte, ci pentru ca ai ajuns deja Acolo. Nu spune ca nu suporti alergicii si ti se par niste smiorcaiti mofturosi pentru ca maine sa descoperi ca tu insuti esti alergic. Nu judeca femeia care-si insala babatul pentru ca maine sa-ti zgarii fata cu ghearele constiintei, langa patul pacatului. Nu invidia pentru ca maine sa ai si, totusi, sa nu te poti bucura. Ajungi la tine printr-un ocol in ceilalti. Sa crezi ca daca schimbi ceva in tine, schimbi in tot universul inseamna abnegatie. inseamna sa accepti ca prostia vecinului tau e si prostia ta, ca uratenia desfiguratilor e si uratenia ta, ca greseala altuia e si greseala ta. Admiratia oferita celorlalti te va indruma. Foloseste-ti mintea, nu te lasa folosit de ea. Realitatea nu e o jungla! Gandurile tale fac din ea o jungla, iar din tine o victima a non-sensului, o “cantitate neglijabila” cu o existenta absurda. Frate al criminalilor si al celor mai extraordinari oameni de arta, al cersetorilor si al imparatilor, al prostituatelor si al calugaritelor, frate al tuturor celor care vor sa iubeasca. Ca sa fii Om iti trebuie curaj… Priveste-i pe dervisi cum se rotesc in cercuri odata cu planetele. A te invarti in cercuri nu te duce nicaieri, vei spune… Dar ei stiu ca sunt deja acolo…

(Textul nu-mi apartine, doar mi-a placut)

E timpul…

Lasă-mă să fiu. Nu mă intreba unde am fost, cu cine şi ce am făcut. Mi-e incă greu să recunosc că timpul mă pierde in pliurile ridurilor, că оmi asistă dispreţuitor neputinţele. Motiv pentru care m-am hotarit să inversez rolurile. Provoc secunda să aibă răbdare, să stea cu mine la o cafea, să mă aştepte cuminte pină cind mă voi sătura de veşnicia prezentului. Mă joc, bineinţeles. Timpul ride de mine. Si-a permis intotdeauna să ridă de noi. Il pierd cu naivitate, convinsă fiind că nu pierd nimic.
Lasă-mă să vreau. Nu-mi spune că ţi-e dor, nu intreba cind ne vedem. Doar vino! Vom face schimb de timpuri. Cu siguranţă vei crede că al tău e mai preţios. “Un minut de-al meu face cit o oră de-a ta”, vei spune tu fără să-mi spui. Dar nu. Lucrurile astea nu se negociază. Eu nu imi sacrific timpul, eu mi-l dăruiesc! Si nu, nu trebuie să mă vrei mereu, e de ajuns să mă vrei o singură dată, dar să mă vrei destul!
Lasă-mă să tac. Nu aştepta vorbe care să-ţi confirme că mă simt bine. Tăcerea mea e fie o luptă intensă, fie o pace adincă in care exişti şi tu. Am grijă să te primesc cu totul, să nu te doară despicarea nefirească a bunelor de rele. La inceput iţi vor părea mici demoni, nu-ţi fie frică să te apropii. Intimitatea apropierii iţi va dezvălui adevărata lor natură. Invaţă să te joci cu ei! Lasă-mă să pling. Plinsul meu e lin, lacrima alunecă lung pină la bărbie. Intreabă-mă “de ce” numai dacă imi va desfigura chipul sub sughiţuri sacadate. Dar atunci vei ştii singur că “degeaba”. Si acum ştim amindoi că nu e timp pentru “degeaba”. Ceasul nopţii bate cărările rătăcirii. Aprinde in mine focul căutării şi apoi fugi. De mă vei chema te voi găsi oriunde şi oricind, pentru totdeauna.
Lasă-mă să ştiu. Nu-mi servi minciuni colorate gindind că ai dreptul să dansezi cu mine la infinit chiar şi după ce muzica s-a terminat. Nu-mi estima puterea de a ierta, incearcă să fii demn in faţa deciziilor mele. Dacă a meritat sau nu va fi insă greu să cintăreşti. Abia tirziu, explicaţiile şi complicaţiile te vor lăsa să-ţi amputezi senin trecutul. Si…nu te speria să afli că eşti un recidivist. Cu toţii suntem.
Lasă-mă să plec. Dar lasă-mă să plec la timp! La timpul meu! In felul ăsta nu-mi voi dori să uit minutul pe care l-am trăit respirind impreună frumosul.

(Textul nu-mi apartine, doar mi-a placut)

frumoasa si nebuna

Frumoasa si nebuna… vin azi pe aceleasi carari de cindva… frumoasa si nebuna ma avint azi intr-un drum pe care s-ar putea sa te reintilnesc, dupa atitea ani, sa-ti privesc in ochi.. ce culoare au ochii tai?? Frumoasa si nebuna voi juca perfect rolul unui trecut uitat. Indiferenta, rece, putin rea si totusi mai aproape ca niciodata de tine… nu ma intereseaza ce crezi, ce vrei, ce te framinta, stiu ca ma iubesti, si asta mi-e deajuns ca sa te las in urma… Daca vei vrea sa pari fericit, voi sti ca nu esti, vminte pe cine vrei, pe mine nu ma minti, daca vei vrea sa o faci pe jertva destinului si sa-mi sugerezi ca suferi, nu ma intereseaza, te-am lasat sa alegi… ce-ai ales aceia inghite.
lasa-ti trecutul cu tot cu flori si busuioc, cu lacrimi si asteptari, e al tau in intregime, poti sa nu-mi lasi nimic…pentru ca eu nimic din prezentul meu nu voi imparti cu tine.
Revin azi pe aceleasi carari…frumoasa si nebuna… niciodata a ta.

o doza de orgoliu

M-am apucat sa reconstruesc viata mea din temelie; de fiecare data cind ma apuc de ceva frumos, aproape uit ca tu nu ai nevoie de mine. Durerea asta ma abandoneaza pe masura ce inteleg ca ceilalti au multa nevoie de mine. Constat surprinsa intr-un moment cit de putin timp imi petrec cu cei care ma iubesc si ce mult timp irosesc ca sa ma iubesti. Parca prietenia, respectul si dragostea pot fi cersite, implorate sau inpuse? Tot ce-ti pot cere e sa inebunesti de atita libertate…
Nu confunda viata mea cu o gara prin care poti trece cind ai drum, pentru ca sunt un cer pe care-l poti avea doar daca esti destul de nebun sa zbori. Findca tot nu sunt cerul tau, stai lipit de tarina rece, asculta pasionat hlizitul tirfelor si priveste-ma ce frumoasa sunt, ce frumos te iubesc!

oficial ne merge bine…

Cind doi (sau mai multi) oameni nu mai pot discuta sincer, intre ei mai ramine loc doar pentru formalitati.

no coment

Cind ma lupt eu cu mine, intotdeauna inving eu.

buna dimineata

nu ma atinge…

Lasa-ma ura, nu ma atinge, esti prea rece;
nu-mi intra in suflet,
esti prea grea pentru constiinta mea.

Lasa-ma durere, nu ma atinge,
nici tu nu stii ce faci din mine,
vrei sa ma faci inteleapta,
dar ma lasi ruinata la picioarele ticalosilor,
nu vreau sa te mai stiu.

Lasa-ma asteptare, nu ma atinge,
ca nu mai am ce astepta,
nu mai am nevoie de nimic,
nu am nevoie de nimeni,
pentru ca nu ma pricep la nici un lucru
si nici sa-i inteleg pe ceilalti.

Lasa-ma dor, nu ma atinge,
iti simt funia deja lunecindu-mi pe git
si otrava ajunsa in maduva oaselor.

Nu ma atinge moarte,
ca nu ai nimic cu mine,
nu-ti datorez nimic,
lasa-mi timpul si viata
ca sa reusesc sa-mi traiesc dragostea.

Ce voi face?

Traiesc intr-o tara unde toti se dau in spectacol, de ce nu m-as da si eu? nici pina acum nu stiu daca fac parte dintre cei destepti sau printre prosti, daca sunt saraca sau bogata. Stiu bine ce vreau dar degeaba vreau pentru ca viata nu da ce vrei, ca nu cumva sa obtii ceva prea usor. Privesc stirile odata in luna si-mi piere cheful sa le mai vad inca o luna inainte pentru ca imi dau seama ca suntem pina peste cap in rahat.
Deja incep sa ma acomodez cu sistemul, invat sa fiu cuminte, sa nu ma revolt, sa nu-mi cer dreptul pentru ca nu am de la cine.
Aproape am pierdut limita dintre mindrie, aroganta si demnitate, cred cu usurinta minciunile altora si ma mint cu usurinta!

Toate astea mi se intimpla nu doar mie, toate astea mi se intimpla pentru ca rutina incepe sa ma domine, si se pare ca nu mai cred in nimic frumos ce ar putea sa mi se intimple, m-am acomodat cu norii, cu furtuna si neajunsurile care inca mai sunt suportabile. Cind nu voi mai suporta oare ce voi face?

vise…

fragmente legendare

repere copilaresti…

Extreme periculoase

Daca pling – inseamna ca sunt slaba de fire,
daca zimbesc incontinuu- lumea ma crede nebuna.
Cind vorbesc mult, spun prostii,
cind nu vorbesc – sunt si mai ridicola.
Cind astept ceva devin vulnerabila
si daca nu astept nimic, nimic nu mai are sens.
Daca spun adevarul imi fac multi dusmani,
iar daca spun minciuni, imi pierd prietenii.
Crezind intr-un Dumnezeu,ii neg pe ceilalti Dumnezei,
necrezind in nimic sunt un nimic.
Sunt sau prea rea sau prea buna,
Prea vesela, sau prea trista…
prea rece sau prea fierbinte…
prea aproape sau prea departe.
Daca as gasi un echilibru – n-as mai fi eu.
sunt o provocare ce aluneca pe extreme periculoase.

Haz de necaz…

Ador umorul cu care stiu moldovenii sa abordeze problemele sociale…

politiKa

A trecut deja ceva timp de la tragicul eveniment de 7 aprilie care ne-a adus schimbarea, dar ce fel de schimbare? nu mai conduc comunistii tara, asa sa fie oare? daca nu ei atunci cine? Drepturile omului se incalca in continuare, saracia avanseaza, spectacolul din parlament continuie cu mici schimbari de atitudine. In schimb intrigi devin mai multe, mai accentuate, mai taioase, prin urmare nu e nimic bun de asteptat nici de la D. Ghimpu cu replicile lui de taran nescolit, nici de la M. Lupu care vorbeste de parca citeste din constitutie, de nu mai intelegi ce naiba vrea defapt sa spuna. Chiar fiind aparent foarte increzut si V. Filat e vulnerabil in fata furtunii politice. Au tot dezlegat enigmele zilei de 7 aprilie si tot enigme le-au lasat, au luat citeva masuri de ochii lumii si atit. Cica nu au dialog cu opozitia, va zic eu ca au… in culise, fara presa, cu presiuni, negocieri si toate elementele unui dialog politic murdar. In profunzime, daca e sa stai sa observi, problemele oamenilor si problemele celor ce guverneaza RM sunt diferite pina la contradictoriu. Nu am avut comunism, am avut banditism si cert e ca l-am schimbat pe un altfel de banditism, de o alta culoare.
Simt ca vine timpul unei noi revolutii, dar pe cine vom da jos ? De cine va fi furata revolutia data viitoare? Cit mai avem de asteptat pina sa avem locuri de munca la noi acasa, salarii decente, dreptul la exprimare, studii, asistenta medicala, dreptul la locuinta si timp liber pentru cei dragi?

Ce simt eu?

Simt timpul irosit fara rost,
simt cerul tot mai departe
si inima mea prea rece.
Simt vintul in fata, el nu stie ce vrea,
doar hoinareste trist si vesel pe undeva.
simt ca nu mai pot fi sincera, nu stiu de ce…
Simt dorul meu inlantuit in mii de catuse,
de ce l-as lasa liber?
nu vreau sa mai cerseasca ceva de la cineva,
mai bine sa moara, ca sa nu-i mai simt zbuciumul,
sa nu-mi mai rupa pieptul, sa nu-mi mai fure somnul.
simt piatra care ma trage la fund
si am obosit sa-i mai opun rezistenta,
e si moartea un fel dea fi;
poate chiar mai adevarat decit viata.

Simt cum cineva ma lipseste de libertate
in fiecare zi, in fiecare ceas, in fiecare clipa…
cu ce drept?
Simt ura fata de toate sistemele sociale
care pun stapinire pe timpul meu.
Simt repulsie fata de incertitudinea in care ma tine…
Simt frica ca nu voi trece examenul la franceza,
sau alte testari pe care oamenii
nu inceteaza sa mi le impuna in fata.
Caror standarte ar trebui sa corespund
ca sa nu mai fiu testata? ca sa fiu lasata in pace?
Nu cersesc nimic de la nimeni,
lasati-mi viata,
ca sa pot savura pe de plin moartea.
nu-mi cereti sa fiu intr-un fel anume,
pentru ca sunt cea care sunt
si nu vreau sa par mai mult.
Daca aveti nevoie de mine – sunt aici,
daca nu aveti nevoie treceti-ma cu vederea.
Simt ca daca as fi indisponibila as fi mai pretuita,
dar stiu ca e ridicol si nu voi face asta;
Ce folos din lucrurile bune pe care nu le poti avea?

Simt setea de liniste, sa adorm pe iarba
si sa uit toate cite le-am vrut pina acum.
Ca sa nu mai vreau nimic…
Totusi simt frica ca nu voi trece examenul la franceza.

nu stiam…

Cind ai inceput sa ma urasti? De ce? Taci, nu spune nimic, cred ca stiu…
Atunci cind in urgia viscolului de iarna asupra ta s-au napustit lupii durerii si te sfisiau iar eu stateam si priveam la fereastra (mai bine zis tu credeai ca eu eram acolo) dar nu eram acolo; nu vedeam si nu stiam ca lupii timpului si instrainarii te rup in bucati… daca as fi stiut, as fi iesit la tine, sa ma sfisie si pe mine.

Ma urasti pentru lucrurile care nu le-am stiut pentru ca tu nu ai avut curaj sa mi le spui?

O poezie fara rima

Sunt un gind,
care nu mai hoinareste.
Sunt un zimbet,
care nu mai minte.
Sunt un vis,
care nu mai e orfan.
Sunt linistita…
E un altfel de zbucium acum – care nu mai doare.
Sunt aici si acum in fiecare clipa,
e un prezent care eclipseaza trecutul.
Sunt libera, nu-mi mai este frica sa fiu asa cum sunt.
Sunt o poezie fara rima, sunt doar un gind…

eclipsa

De Pasti

Sarbatoare e atunci cind in suflet e sarbatoare, cind simti liniste, bucurie si implinire, cind nu esti singur…. cind stii ca cineva are nevoie de tine si viata ta are gust de ciocolata.

Superstitie…

Daca cineva te tine de miina de dimineata, inseamna ca vei avea o zi buna!

De ce fac asta?

Toata viata ta e o invalmasiala de evenimente in care ai rolul principal. Priveste atent programul tau pentru ziua de mine si intreaba-te doar “de ce fac asta?” Pune-ti intrebarea asta chiar acum, ca sa vezi care este adevaratul motiv a actiunilor tale. Daca vei reusi sa fii sincer cu tine, vei afla foarte multe lucruri noi despre tine. Uneori te ia valul si nu mai stii exact de ce faci anumite lucruri. E bine sa faci ceva pentru ca trebuie, pentru ca vrei sa le faci, dar nicidecum din prostul obicei.
Inca un motiv pentru care e bine de clarificat motivul si scopul este tocmai pentru ca scopul si determina valoarea faptelor sau a persoanei ca a tare.
Scopul = Valoarea. Deci de ce faci asta??? Cine esti defapt, care este valoarea ta? Care este valoarea faptelor tale si a vietii tale? Daca iti traiesti viata doar pentru a-ti satisface stomacul – esti o nulitate!
Daca iti traiesti fiecare zi pentru un scop comun – ai o valoare suprema!

Independenta RM

Am trecut prin vena centrala a orasului ieri ca sa vad ce gust are independenta… are gust de betie.
De-ar fi stiut marii luptatori pentru Independenta ca lupta pentru un nou prilej de petrecere, cu declaratii cosmetice si parade de prost gust, ar fi preferat sa nu-si riste viata, in esenta nu au prea avut pentru ce.
Nu am vazut nici un cetatean al RM traind cu demnitate si retraire aceasta zi. Prea putini traiesc cu simtul responsabilitatii si demnitatii in celelalte aproximativ 359 de zile. Suntem o natiune drogata, irosita de conflicte, critici si crima, de nerespect interpersonal, infectata cu virusul fatal al indiferentei. În tara asta copii cresc cu buneii, vecinii sau in strada, parintii cauta un colt de piine mai buna pe undeva si uita sa se intoarca. Suntem o tara a desfrinatilor, pina si cei mai şcoliţi o fac unde si cu cine le chica mai usor, asa vor face si copii lor si copii copiilor lor, pentru ca este asa o notiune de independenţa bolnava, ca ceia ce fac eu nu-i afecteaza pe ceilalti dar e timpul sa recunoastem ca îi afecteaza totuşi. Pentru o asa societate educatia ramine a fi doar o notiune scrisa pe hirtie, fara şansa de implimentare. Suntem ametiti de beţie, satele Moldovei serbeaza zilnic Independenţa:femei istovite, copii neingrijiti, violenţe in toiul nopţii dar şi ziua in amiaza mare, fete violate, insarcinate la doar 13 ani, omoruri, toate astea sunt rezultatul independentii noastre.
Deci ce anume serbam noi ieri? Uneori e mai bine sa depinzi de cineva mai înţelept ca tine, decît să fii un bludnic independent! E ceva de facut; mă întreb şi vă întreb ce anume putem face ca Independenţa sa fie un lung prilej de bucurie?

Public sau privat?

Care este legea vietii? Ea este legea care promoveaza dreptatea publica. Fiecare om trebuie sa urmeze aceasta cale a dreptatii publice chiar daca toti se vor opune si daca nu ne vom lasa stinjeniti de opozitie, traindune sigur viata pentru binele altora, infruntind greutatile – vom deveni o persoana demna de respect, o persoana cu viziune clara care va deschide mereu perspective noi pentru socieate.
Nimeni nu iubeste oamenii lacomi, cine dintre voi ar vrea sa traiasca in preajma unor individualisti cu gindire egoista ? Nimeni, daca vrem sa avem in preajma oameni care se intereseaza de soarta noastra, trebuie sa devenim astfel de oameni. Daca dorim o soata buna trebuie sa devenim oameni cu gindire publica. Cel care se ridica si cu pretul vietii lui isi dedica intreaga viata problemelor publice va deveni un om maret. O noua istorie va fi creata daca vor aparea multi oamen cu asa gindire. Cind ne administram viata, problema esentiala este daca ducem un mod de viata individualist sau unul public. Toate cele legate de ceia ce mincam, imbracam, cumparam sau vindem in viata de zi cu zi – pentru cine le facem? Doar pentru binele propriu sau pentru ceilalti?
Problema este daca viata noastra este una publica sau privata. O intrebare esentiala este daca avem o gindire publica sau privata in toate aceste activitati.
Cind se realizeaza scopul public, cel privat se realizeaza in mod firesc, sau altfel spus: Daca fiecare dintre noi isi va asuma o mica responsabilitate petru ceilalti – nimeni nu va ramine fara grija.
Traind pentru binele altora, ingrijorindu-ne de viata si bunastarea familiei noastre, a societatii noastre, de soarta natiunii noastre, vom invata treptat sa uitam de invinuirile, criticile si pretentiile pe care suntem tentati sa le aducem altora. Ne revoltam ca ceilalti nu fac ceia ce vrem noi – pentru binele public. Mai important insa este sa ma intreb: Dar ce fac eu pentru o viata mai buna? Cita responsabilitate mi-am asumat eu pentru aceasta situatie, ce pot face eu real pentru viitor?

veselă și tristă

Mi-ați tot spus într-una că ați descoperit pe blogul meu o altă persoană și că oglinda ar fi tristă. Recunosc că sunt, sunt la fel ca și ceilalți; veselă în stradă, bine dispusă cînd stau la un suc cu prietenii, serioasă și atentă cînd fac ceva important și uneori sunt tristă pe blog. Asta pentrucă aici e lumea mea, deci îmi pot permite luxul să fiu în pielea mea. Aici intră doar cei care vor să stie cine sunt și cum sunt defapt, aici e lumea subtilităților mele, secretelor mele dacă vreți. Nu-mi place să pun pe umerii altora momentele dificile din viața mea, deaceia deseori cînd sunt obosită nu prea vorbesc cu voi, nu stau cu voi la suc, nu vă sun, pentru că am nevoie de timp să găsesc un răspuns, să-mi potolesc emoțiile, să decid ceva . În astfel de timpuri eu scriu aici tot ce cred, ce simt, ce mă doare sau ce mă încîntă. Aici îmi formulez clar întrebările la care vreau să găsesc răspuns. Mai e un motiv pentru care îmi permit să divulg ceia ce simt cu adevărat: toți cei pe care îi cunoașteți, sunt uneori triști, dar nu toți vorbesc despre asta, nici nu scriu pe blog. Dacă voi ați ști adevăratele trăiri a oamenilor din preajma voastră, ati putea să-i înțelegeți mai ușor, să-i ajutați cînd au nevoie, dar de cele mai multe ori noi zîmbim fals și ne mințim reciproc, apoi discutam superficial despre modă, politică, cotidian. Ne-am prea acomodat cu masca zîmbitoare, am cam uitat să zîmbim din suflet, prea des spunem sec: sunt ok.
Deci sunt și eu ok, sunt cum sunt și cui nu-i place, vorba copiilor; păpușelile și acasă.
Tot ceia ce fac sau spun eu în viața reală, este rezultatul unor frămîntări, analize și sentimente pe care de obicei nu le expun la vedere, dar nici nu vreau să le prefac în taine misterioase. Vreau să învăț să spun ceia ce cred și ceia ce simt, să recunosc reușitele și nereușitele, să nu mă mai ascund de lume. Nu mi-e rușine de ceia ce simt(a simți dragostea, durerea sau bucuria nu e o slăbiciune). Sunt sigură de ceia ce spun și sinceră în tot ce fac! Cam asta aș vrea eu să văd în oameni, dar încep de la mine și vă îndemn și pe voi să construiți poduri în loc de pereți și să-i lăsați pe alții să vă cunoască.
Știți bine că am fost, sunt și voi rămîne o optimistă incurabila, cînd mă trezesc în toane bune, rîde cu mine toată planeta moldovenilor, totuși e timpul să știți că cînd arunc moneda în sus și ea cade pe cealaltă parte, plîng ca o femeie, sunt femeie și am tot dreptul să fiu slabă de fire, neputincioasă și tristă uneori (și bărbații au dreptul, sunt și ei oameni, totuși să nu uite că sunt Bărbați) Decît să mă vedeți plîngînd, prefer să mă citiți pe blog dacă aveți chef, să înțelegeți printre rînduri ce mă macină și dacă totuși vă pare că scriu de-a oaia, închideți pagina fără ezitare, știți deja că nu pot să mă supăr chiar dacă nu mă mai citiți niciodată ( e opțional). Cînd revin, ne vedem la o cafea buna să mai stăm la palavre hlizîte, să mai povestim despre proști încălțați și Ilene dezbrăcate.
Pînă una alta, aveți multă grijă de voi, da nu uitați că mai sunt și alții de care ar trebui să aveți de două ori mai multă grijă.

încă un pas…

Dacă ai un vis, dacă ai ales deja un drum, nu poți decît să mergi; ca un nebun, ca un mut, ca un erou, indifirent dacă e timp favorabil sau ploaie sărată, tot ce ai de făcut e să mergi. Și atunci cînd te simți bine dar și cînd nu mai poți mișca picioarele, tu nu te mai poți opri. Dacă te vei opri, timpul te va depăși, vei pierde controlul. Se va întîmpla să ai intuziasmul să fugi, astfel vei anticipa evenimentele și vei fi mereu în situații fără răspuns. Deci, mergi calm, prinde ritmul ca într-un dans, include muzica, asigură-te că știi ce faci și că faci bine, că ai timp să gîndești, că ai ce spune, că ții minte bine unde mergi. Astfel, tot ce mai rămîne de făcut e să mergi, cînd nu vei mai vedea drumul prin noapte, închide ochii și mai fă un pas, cînd vei avea impresia ca ai și murit deja, mai trage o dată aier în piept și mai fă un pas, cînd alții rîd în fața ta, privește-i în ochi și mai fă un pas, dacă te vor pune în temniță și te vor bate; suportă, rezistă și imaginează-ți că mai faci un pas. Dacă drumul te preface în cerșetor, sfarmă toate oglinzile din jurul tău ca să nu-ți vezi fainele vechi, nici ochii obosiți și simte-te rege ca să poți păși cu demnitate. Cînd durerea devine mai multă decît tu însăți; ridică fața spre cer și plîngi pînă vei fi liber de tot ce cred alții despre tine. Ce-ți pasă ție ce cred alții? Tu ai ales deja un drum și tot ce treb să faci e să mergi; de-o fi să vezi o prăpastie de netrecut, nu o măsura cu privirea, închide ochii și sai cu toată încrederea, doar mai fă un pas… și de fiecare dată vei reuși chiar dacă altora le va părea că tu ai cedat. Viața îi admiră pe cei puternici și nu e deloc greu să fii fericit, pur și simplu mergi spre ceia ce vrei cu adevărat lăsînd în fiecare moment o parte din tine. Chiar de nu vei ajunge la destinație, fiecare moment, fiecare provocare va fi o destinație. Stii ceva? Trecutul E o amintire, viitorul e o iluzie, prezentul îți aparține, deci mai fă un pas. Trăiește!

Tezaur

M-am îndrăgostit la nebunie

Au fost zile cînd rîdeam ca un copil, apoi am plîns ca un copil și uneori mi-a părut că ar fi mai bine să cedez acestei lumi grăbite, credeam că eu nu sunt ok. Mi se părea că e mai bine să fiu rece, seacă și rea; dar nu pot fi decît așa cum sunt, pentru că am trăit tot ce simt, fiecare cuvînt, fiecare gînd, fiecare clipă. În creierul meu se produc 1000 de explozii pe secundă, totul e în schimbare și doar inima mea rămîne neschimbată. Nici un vînt nu mă poate clătina, nici o furtună nu mă va frînge, nici o ploaie nu mă va stinge, oricît de sărată n-ar fi, iar dacă vre-un foc mă va arde; mă voi reface din cenușă. Voi mai cădea de multe ori, dar nimeni n-o să-mi poată fura cerul, nimeni nu-mi poate lua dragostea, pentru că rîd și plîng ca un copil, pentru că cred așa cum crede un copil, pentru că m-am îndrăgostit la nebunie de viață și de oameni.

for you

Cînd voi pleca, să nu fii trist, nu voi lua nimic cu mine, toate ți le voi lăsa ție, prin toate clipele trăite împreună, rămîn cu tine.
Vine un timp cînd pînzele se taie, firele se taie și devii liber. Am tăiat, ai tăiat, ce-a mai rămas va arde timpul; libertatea e tot ce mai avem. Fii liniștit, fii înțelept, fii tu însăți, ai multă grijă de tine, ai grijă ce faci, iar cînd nu știi ce să faci, întreabă-ți conștiința, întreabă-te pe tine; ai toate răspunsurile cu tine, doar întreabă-te, întreabă-te sincer ce vrei defapt? Cînd nu mai vrei nimic de la alții, de la tine ce vrei? Asigură-te că nu te vrei singur pe tine, pentru că alții au nevoie de tine. Știi deja că fiecare are ceva de pierdut, dar odată pierdut, nu mai poate fi perdut din nou, deci nu mă mai poți pierde niciodată. Vreau să știi, că voi pleca. Nu mă întreba unde, nici eu nu știu încă, dar vreau să rîzi în urma mea – îmi place să te las zîmbind.

Despre Lup

Iaca na, ne papî Lupu, dacă ar avea și hainele bunicuței păpate aș crede că s-a teleportat direct din Scufița Roșie, îl prind bine ochelarii. Mă înfior la gîndul că Lupul păru-și schimbă da năravul, ba.
Cît de straniu n-ar părea dar Ion Creangă a fost un fel de proroc, sau poate comuniștii se inspiră din opera povestitorului, am o speranță; toate poveștile lui se sfîrșesc bine. Dacă avem iezi morți, se va găsi și vre-o capră înțeleaptă, fiecare lupu are groapa lui. Dacă se răscoală toate personajele poveștilor cu lupu, vai de curu Lupului.

Cum iubim, de ce?

De prea multe ori cuvintele de dragoste sună sec sau au sens ascuns, unii zic vorbe dedragoste cînd vor să impresioneze, alții zic te iubesc în loc de te vreau, fiecare înțelege cum vrea și subînțelege ce-i convine. Totuși e curios că un părinte nu-și abandonează copilul pentru că acesta e neascultător, în timp ce unii maturi rămîn împreună doar pînă la prima situație de disconfort. De ce? Un sentiment care nu se vede; ne face fericiți și nefericiți. Ce iubim noi în esență? Cum iubim? Pentru ce iubim?
Răspunsul e cît se poate de simplu; noi iubim ceia în ce ne investim, iubim ceia ce creăm, ceia în ce se reflectă natura noastră , adică calitățile noastre, ceia în ce am pus suflet și o parte din viața noastră. Nu putem iubi un om dacă nu am trăit măcar o zi din viața noastră pentru el, dacă nu am simțit bucuria și tristețea lui, dacă nu am dăruit acestui om nimic din noi, nu-l putem iubi. Iubind un om, real simți pulsul vieții lui, știi de ce are nevoie și de ce nu are nevoie, visul acestui om devine visul tău și bucuria lui e mai vie decît bucuria ta, iar durerea lui e mai intensă decît propria ta durere. Te trezești într-o bună zi că nu mai ești singur, pentru că nu mai trăiești doar pentru tine, pentru că nu mai ai timp să stai să înțelegi de ce te supără unii, ce mult te-au jignit alții, pentru că cineva are nevoie de tine, acum, dor cînd o trăiești pentru cineva, viața ta capătă valoare.
Cînd alegi să iubești asumîndu-ți responsabilitatea pentru cineva, faci asta din propria ta alegere, din libera ta alegere, deci doar prin dragoste poți fi cu adevărat liber; ceia ce faci din dragoste nu faci din obligațiune, acesta e micul secret. Ar fi deajuns măcar o dată să ieși din cercul vicios de a avea grijă doar de propria căciulă, și să asculți măcar o dată de ce au nevoie alții, ca să înțelegi despre ce vorbesc. Îi criticăm pe alții, cînd nu avem timp pentru alții, cînd nu ne putem rupe de invidia frica și orgoliu propriu… totuși dacă vei investi o zi din viața ta pentru ca cineva să zîmbească liniștit, vei simți cum începi să iubești.
Dragostea e ceia ce oferim noi altora, apoi iubim acest ceva în ei. Iubind uiți că ești obligat.
Dragostea e plăcerea de a trăi pentru cineva. Ai cunoscut vreo dată euforia asta?

Patriot

Ceva foarte la temă, marii patrioți ai țării, apar ca ciupercile după ploaie. Recent unul dintre ei a declarat că e curajos pentru că nu are ce pierde, adevărată afirmare, dar m-a pus pe gînduri; Dacă nu are ce pierde atunci pentru ce anume luptă?

Care sunt motivele patriotismului lui? Nu are copii, nici familie, nici prieteni, nu iubește pe nimeni, se iubește doar pe sine și imaginea sa de super erou, deci pentru ce???

Care e plinul declaratiilor patriotice de viitor și progres, dacă nu-și găsesc implimentarea în viața lui? E un fel de patriotism verbal, afișat de ochii lumii, pentru o reputație de moment. Și dacă ar trebui să-și dea viața, pentru ce și-ar da-o? Pentru cine?
E capabil în genere să-și pună viața în joc?
Prin urmare un patriot are ce pierde, are o motivație, are valori neschimbate care îl fac valoros în fața istoriei, de la un erou ai mereu ceva de învățat. Un erou își asumă responsabilitatea pentru familia lui pentru națiunea lui și pentru faptele lui.
Un patriot știe să trăiască pentru binele societății mai mult decît pentru binele propriu, să lucreze în echipă respectîndu-i pe alții și să-și realizeze visurile, oricît de ridicole nu ar părea acestea în viziunea celorlalți!

Decolteu

Erau ambii la o serată pur moldovenească pe malul oceanului Pacific. Ea era drăguță, avea decolteul destul de adîncit și mersul foarte erotic, el era putin baut, de ceva timp singur și cam flămînzel la momentul cela. Ea o vorbă, el un pricol, priviri cu multe înțelesuri și a doua zi se pare că erau deja foarte îndrăgostiți. Zile frumoase, nopți fierbinți – totul era ca un vis, pînă într-o zi cînd ea s-a lipit ușurel de urechea lui și l-a uimit: Vom fi trei! Opa na, mare fericire, ea se trezise cu poala mare iar el cu viața aranjată într-un singur moment. Numai fetele de teapa ei știu ce bucurie simțea ea și doar bărbații în situația lui l-ar înțelege pe dînsul. Totuși toate ca la Moldoveni; Cumatrie, nunta și toate bune în ochii lumii. Doar că ea era tot mai neliniștită, parcă nu era ceva asa cum visase dar și el își forța pasul spre casă, care parcă nu era casa lui, femeia asta, cîndva bunicică la pat era acum mai mult nervoasă decît erotică, ce mult îl inspira decolteul ei cîndva, ca acum doar de copil să se mai poată lipi cu adevărat. Aparent sunt atît de fericiți, zîmbesc atît de larg în fața aparatului de fotografiat, ca în esență să-și trăiască fiecare singurătatea lui și doar rutina cotidianului să mai rămînă pentru ambii, mă întreb dacă se vor acomoda cu asta, mă întreb cît timp vor rezista? Mă întreb de ce decolteul nu i-a ajutat să depășească criza? Mama lui de decolteu.

diagnostica

M-am trezit azi fara puls, eram doar o temniță în care era încuiat un demon… de azi incolo nimic personal, doar adevărul dezbrăcat și provocare curată!

semne de întrebare

Cît voi absenta vreau totuși sa-ți las cîteva semne de întrebare;
1. De ce stai așa mult pe net? pe cine cauți? Netul oferă soluții, mai ales în afaceri, și tu ce afacere ai?
( un produs dacă nu e pe internet, nu este în genere pe piață, un om dacă e doar pe net nu este în viața reală)
2. De cine exact te ascunzi cînd stai pe invizibil în mess, skype sau alte rețele?
3. De cine ti-e frică cînd încui toate lăcățile ușilor tale?
4. Cînd spui că ești ok. pe cine vrei să minți?
5. Cînd ai încetat să mai spui ceia ce crezi? de ce?
6. De ce insiști să placi tuturor, chiar dacă stii bine că ei nu te vor înțelege niciodată?
7. De ce te dai în supărări și critici? Ce vină au altii că tu ești prea naiv?
8. Cîtă greutate au cuvintele tale?

Răspunsurile sunt pentru tine, eu pentru mine am răspuns.

opa na, am încurcat pagina principală cu galeria foto

Poate voi adauga degrabă și o foto galerie, dar pină atunci priviți să întelegeți unde e oglinda și unde-s eu.

RM și ciorile istorice

Daca vrei să știi ce se întîmplă în RM, stai cuminte și neobservat in cel mai oportun punct, ascultă atent ce se spune ca să înțelegi ce se ascunde, privește oameii care se dau in spectacool dar tine cont mai mult de jocul umbrelor lor. Daca ce se întîmplă te face să plîngi, tu mai bine rîde, iar daca e motiv de bucurie, sa știi că degrabă vei plînge… stai cuminte fii atent și ascultă cu luare aminte ca să înțelegi unde te te-au prostit și unde te-ai prostit! Nu-ți fă griji dar nici nu sta fără de grijă, mereu ceva se întîmplă, multe dintre toate acestea nu depind de tine și totuși tu ești parte din plan. Nu te întreba cînd au început să-l facă, pentru că cînd ei au început să-l facă, nu te-au întrebat pe tine. Daca vrei să știi ce ți se întîmplă, îți spun eu; trăiești în RM, și asta te face un om istoric, pentru că reziști demn în fața celei mai ridicole prostii, în fața ultimei bătălii cu proștii.
Suntem ultimii eroi ai acestui timp, în care visurile noastre toate se pierd cinic și ironic în cîrdurile de ciori carnivore.
Deci, stai liniștit; vei muri erou.

As fi vrut

As fi vrut sa te caut fără a-mi aduce aminte de demnitatea mea, fără a risca sa trec peste ea, dar nu asta era problema. Nu vroiam să trec peste demnitatea ta, peste ceia ce vrei tu defapt, este o limita pina la care mă lași tu să mă apropii și eu o simt. Nu vreau sa ajungi sa cerșești de la mine spațiu și timp liber, vreau să fii liber, de asta nu te caut. Vreau sa vii pentru ca vrei si nu doar pentru ca eu te chem, tin prea mult la libera ta alegere.
Așa sunt si eu mai sigura ca nu forțez o greșeala incorectabilă. Sunt mai liniștită pentru noi doi.
Se zice ca dacă vrei sa nefericești o femeie îndeplinește-i visele. Așa să fie oare?

Religia?

Religia? Nu, religia a eșuat în scopul ei sau cel puțin nu mai poate răspunde nevoilor omului modern care mai mult ca oricind are nevoie acum să creadă și nu mai știe în ce să creadă. Religia a produs prea mulți dumnezei, o mie si una de ritualuri mecanice care au forme sensuri si explicatii prea diferite, care creaza dependenta de sistemele spirituale, care permit musulmanilor să omoare din răzbunare, care i-a împedicat pe evrei să-și primească prorocii,(greșeala lor s-a răsfrînt în soarta lor de la Isus încoace și asta e dovada istorică că nu oamenii conduc lumea și nu ei fac legile) Aceste ritualuri devenite rutină sunt motiv de aroganță pentru cei care spun cu trufie ca “eu sunt omul lui dumnezeu și eu voi trăi viață veșnica iar tu bădăranule vei muri”. Respectarea lor ne venerează oficial dar uneori, prea dese ori ne ceartă cu pura omenie în realitate, se reflectă în lipsă de: respect, toleranță și dialog. Lupta conceptelor religioase au adus oamenii la concluzia că Dumnezeu nu există, e ceva similar cu confruntarea democraților moldoveni din ultimii 20 de ani care a culminat cu trădarea lui Roșca, ca acum oamenii să nu mai îndrăznească măcar să creadă în democrație sau într-un lider capabil de schimbare. Înseamnă oare asta că democrația nu exista în genere ca ideie? Putem pune la vot daca e democratie in RM sau nu la moment dar nu vom nega democrația ca ideologie.
În același mod Dumnezeu există indiferent de cum votează unii sau altii, el e forța invizibilă care a mișcat evoluția, mișcă istoria și care cere omului modern, în situația crizei care a afectat toată lumea si toate sferele, să reseteze sistemul social blocat, să-și revizuiască atitudinea, motivația, ideile pentru a reveni la citeva legi general umane care pot servi drept fundament pentru construirea unei lumi democratice, civilizate si unite.
Să nu crezi ca încerc să te fac să-l percepi pe Dumnezeu într-un fel anume, fiecare e liber să îl înțeleagă așa cum simte mai bine că poate, dar important e să-l înțelegi totusi.
Sau dacă nu nu există nimic mai presus decit tine; în baza carei idei îi judeci pe altii cînd acestea cred diferit de tine? Ești cumva întruchiparea absolutului schimbîndu-ți părerea de 10 ori pe secundă?! Cu care măsură absolută măsori tu oamenii și faptele lor? În numele democratiei pe care nu o avem incă și pe care ai îsușit-o cam vag, ca doar anume democrația presupune multidudinea de idei și opinii cu implicarea responsabilității pentru implimentarea lor. Poate e timpul să clarificam mai întîi ce presupune adevărata democrație și pe de altă parte care e esența credinței, lucru pe care nici marile religiile nu l-au putut clarifica și nici politica in toată evoluția ei nu a putut pricepe.

Ce drept ai?

Ce drept ai tu să mă judeci dacă fac sau nu corect, dacă vorbesc sau nu ce trebuie, dacă gîndesc deștept sau prost, ce drept ai?? ce stii tu despre mine, ai fost în locul meu? Știi ce simt, sau ce mi se întîmplă defapt? M-ai întrebat vreo dată de ce fac așa sau altfel?

Probabil cînd mă critici pe mine în fața altora, te simți tu în prioritate, asta e esența și lașitatea ta, sau dacă mă judeci în tăcere e ca o scuză pentru ceia ce tu nu ești capabil să faci. Îți petreci prea mult timp în critici și nemulțumiri pentru mine sau pentru alții și uiti de propriile tale decizii și responsabilități.

Știu ce simți, mă pomenesc și eu deseori în situația ta, tocmai de asta îți zic să nu mă mai pui pe cîntarul tău, așa vei fi și tu mai liniștit și eu mai în apele mele. Da greșesc, tuturor ni se întîmplă, sau poate tu nu ai greșit niciodată?

Uraaa! Am crescut!

Foarte degrabă nu voi mai crede în dragoste, pentru că am crescut, pentrucă sunt matură și vad ca viața nu e o poveste ci mai degraba o luptă. Credeam că trăiesc un film cu sfîrșit fericit, dar simt acum că joc rolul principal în tragedia propriilor mele vise, cu cit am vrut sa fiu mai corecta cu atit am ramas mai vinovată, cu cit am iubit mai mult cu atît am suferit mai mult, cu cit am crezut mai mult, cu atit am greșit mai mult… Am o veste buna; am crescut, foarte degraba nu voi mai crede in dragoste, nu voi mai vorbi despre lucruri atit de stranii și nu voi cere nimanui sa zîmbeasca pentru ca stiu cit e de greu să zîmbești.
Cînd asta se va întîmpla, sa nu ma intrebi de ce sunt rea, din ochii tăi am învățat să iubesc, din tacerea ta am învățat să tac și tot de la tine voi învăța să trăiesc pur și simplu.

Tu vroiai să mai cresc… eu am crescut… foarte degrabă nu voi mai crede în dragoste, nu te voi mai recunoaște dar se pare ca deja îmi ești străin, demult nu mai simt nimic… dacă stau să observ, e plină lumea de tîmpiți ca tine. Sunt azi prea veselă – am pătruns în esența uitării…

nu mă iubești

Lumea zice că tu nu crezi in Dumnezeu. Tu zici că nu mă iubești.
Eu zic: “bine, fie cum vrei tu”. Ochii tăi însă nu au învățat să mintă, tu ai nevoie de mine, așa cum ai nevoie de Dumnezeu, dar pentrucă ceia ce simți nu se vede îți poți permite să le ascunzi de lume, ba chiar și de tine însăți.
Eu zic: “bine, fie cum vrei tu”. Ai tot timpul să te minți, mai puțin timp să trăiești.

nu te-am iubit

Te iubesc, așa mi se pare, pentru că sunt tristă cînd nu te revăd mult timp, pentru că vreau să știu ce ti se întîmplă, pentru că aș vrea să fac ceva pentru tine, ceva ce ti-ar face mai liniștit, mai liber. Totuși nu te-am mai văzut demult, nu te-am mai sunat demult, nu mai tin minte numărul tău. În tot acest timp ți se întîmplă ceva, probabil ai avut multe probleme iar eu nu eram lîngă tine să te ascult, să-ți spun că totul va fi bine. De cînd te știu au fost multe bune și multe rele prin care ai trecut fără mine. Deseori mă prindeam la gîndul că am toată încrederea în tine, știam că te vei descurca în orice situație, tu te-ai descurcat dar te-ai îndepărtat prea mult de mine. Ce drept aș mai avea să zic că te iubesc, dacă nu sunt alături cînd ai nevoie de mine? De ce aș mai fi alături dacă tu nu mai ai nevoie?

Prea de multe ori te-am lăsat singur… te-am jignit atuci, n-am știut ce simți, tu nu mi-ai spus.
Iartă-mă că nu te-am iubit destul.

De ce?

Ti-ai imaginat vre-o dată că toți oamenii din jurul tău sunt copii, firavi, sensibili, uneori ignoranți, alintați și neînțelegători, obraznici dacă vrei și totuși copii. Iar tu un matur, cam stresat, obosit, totuși mai înțelept și mai cu gărgăuni; oare i-ai putea trata cu aroganță, cu critici dure, violență sau răutate?? dacă da atunci cu ce ești mai presus decît ei? Imaginează-ți doar…

De de oare suntem atît de răi, de ce suntem roboți?

Prea aproape

Ai văzut vre-o dată cum se zbate un pește pe malul apei, la un pas de val, la un pas de moarte?
Ai văzut cîndva o pasăre care a fost rănită în zbor și cade, cade tragic între cer și pămînt, ai auzit strigătul ei, ai simțit frica ei?
Eu am văzut, am auzit, am simțit… e trist, e tragic, e un sentiment prea aproape de noi.

Ce e la modă?

E la modă bunul gust și bunul simț. O mie de accente pe metru pătrat sunt depășite și obositoare.
Sper că criza financiară va mai liniști spiritul moditului. E timpul să fim mai simpli și speciali decît la modă în rînd cu toți! E la modă să spui adevărul, e la modă să fii tu însăți, e la modă să știi cine ești și ce vrei! Ela modă să poți opune rezistență în loc să fii ascultător pînă la umilință. Mai bine porți ce te prinde la față decît ceia ce e afișat pe panourile publicitare, mai bine aperi ceia ce crezi decît să adopți mentalitatea de turmă. Mai mult decît atît e periculos peste măsură în zilele noastre să fii în vogă pentru că riști să fii apreciat doar un sezon, după care devii super demodat.
Întotdeauna mi-au plăcut hainele cu șic dar care n-au nimic cu moda, îmi plac oamenii care uită să fie în vogă.
Vara asta se poartă culori vii și forme simple.

un drept esențial

Au sau nu alții dreptul să fie altfel decît noi? Conflictul e mereu pe vîrf de diferențe…
Ne insultăm pentru că gîndim diferit, ne certăm pentru că ceva nu am înțeles pînă la urmă, neglijăm uneori pe cineva care tocmai are nevoie de ajutor și asta tocmai pentru că acel cineva are alte valori, gîndește altfel, este prin sine altfel.. Ei și ce? nu are dreptul? Are dreptul! Da are dreptul să fie supărat dacă l-a supărat cineva, are dreptul să-și ceară identitatea care e a lui și nu inteleg de ce ar trebui să o cerșească!? Dincolo de toate astea fiecare om are nevoiede dragoste, de grijă și atunci el va putea merita respectul, va avea putere să se împace cu firea diferită a celorlalți, va căpăta încrederea în sine și în viitor!
Noi toți avem responsabilitatea să le dăm celorlalți drepturile și invers!

oglinda mea

Se zice că doar tîmpiții vorbesc cu luna, deci eu mai sunt tîmpită. De fiecare dată cînd luna apare plină pe cerul meu mă privesc în ea ca în oglindă. Îmi place că ea tace și nu spune nimic, îmi place că ea știe totul, că are atitudine pe față și că știe să asculte.
Ea inundă întunericul cu lumină, lăsînd-ul întuneric, ea stie să creeze atmosfera de vis. Nopțile astea albe sunt un miracol trecut cu vederea de mulți care nu mai cred în nimic, eu nu le pot trece neobservate, deci eu încă mai cred. Ea, luna nu-mi spune nimic, eu doar mă privesc în ea ca în oglindă și aflu despre mine lucruri pe care nu le stiam, ca de exemplu că mai pot fi sinceră și naivă, îndrăgostită și smintită. In seara asta de exemplu am aflat cî îmi place tăcerea, îmi place să tac; aș ține tăcere pentru ca să nu mai încîlcesc cuvintele mele prin viețile oamenilor. De cele mai multe ori nu le folosește la nimic. Decît să mă critice pentru vorbe mai bine ar simți măcar ceva din ce simt eu. Nu pretind să se îngrijească cineva de sentimentele mele, mi-ar fi deajuns să știu că se clarifică în propriile lor sentimente și nu mai provoacă suferință altora. Pînă una alta, privesc cerul, mă uit în oglindă, ascult liniștea învăț să tac.

optimism forțat

Singur, trist, e tîrziu și mai plouă.
Nimeni nu e să te-asculte acum.
Parcă viața ta este ruptă în două,
parcă-ai fost un foc, parcă ești un scrum!?

Privește, cerul îți știe gîndul,
plînge cu tine și iar e senin.
Toate-n viață se trec ușor precum vîntul,
unele dor și trec, altele vin.

Simte clar pulsul celor deaproape,
fă-i să zîmbească iar, printre lacrimi.
Cînd în viața lor plouă, e trist și e noapte,
știi ce sa le spui și cum sa-i aperi.

Zîmbește, zîmbetul te face perfect;
uită durerea insuportabilă ce te ruinează.
Alături e cineva care te va strînge la piept
Tu doar crede, speră, iubește, visează.

Cînd tu taci… haina ta vorbește despre tine

O haină nu este doar o bucată de pînză, e o creatură trecută prin mîna unui creator și după asta ea respiră, are personalitate, emană firea celui care i-a dat viață…
Dincolo de asta cînd îmbraci o haină e ca un test de compatibilitate. Se întîmplă ca nu tu să alegi haina, ci ea pe tine; ea e vie, ea trebuie să te reprezinte, să vorbească despre tine, să povestească ceia ce tu nu vei spune niciodată, să ascundă ceia ce vrei să nu știe nimeni….

O femeie mai ales, trebuie să poată ieși în evidență fără a se arunca în ochi. Un decolteu e sec dacă tu nu te simți pe deplin femeie.
Deci, cînd te privești în oglindă, vezi atent dacă haina ta nu minte cumva. Fii deosebită!

Adevăr

Mi-e frică… parca nu am nimic de pierdut, dar mi-e frica, ca si cum as fi mica; de parca m-as pierde de cei dragi intr-o lume straina… am nevoie de ajutor!

Provocare

E ridicol cînd un bărbat abea trecut de 25 sau chiar de 30, pretinde că poate face totul, iar acest totul se reduce doar la sex (uneori nici la asta nu-l duce capul). Probabil necesitățile se dezvoltă mult mai rapid decît capacitățile, astfel e tare vajnică ideia că dacă ai majoratul poți să omiți multe lucruri mărunte și trece la subiect. Să vrei nu-i greu, dar încearcă să vezi dacă poți! Ei defapt gîndesc altfel:
………
- care sarcină? eu am prezervative… destule.
……..
- care planuri? ce te prostești că doar n-o să mă însor cu tine!
………
- casă, masă, pat? da de unde să am eu așa ceva??? mama natură are unde!
- nu vrei? nici nu trebu… am cu cine, sunt mai multe care vor.
……
- ce vrei să fac? n-am timp de tine, mai devreme sau mai tîrziu o să vii singură la mine!

E stilul multora care pretind că au cultură, dar nu au logică, nu au viitor, au doar iluzia prezentului.

Unii bărbați sunt ridicoli pentru că deja tare multe vor dar încă de nimic nu sunt în stare!

nebună din dragoste

15.o2.2008
Pentru că nebună mă trezeam dimineața,

pentru că nebună înfruntam frigul și ceața,

pentru că nebună suportam foamea și dorul,

pentru că nebună te iubeam.

Am învațat să traiesc fără multă pîine,

dar nu am învățat sa trăiesc fără tine.

De asta sunt nebună;

Suport hainele mele învechite demult,

dar nu port suporta noua mea viață fără tine!

Toate sunt la fel, dar nu la fel de minunate

ca mai inainte cind eram nebună!!

Viața e așa cum a mai fost, dură cu toți și dură cu mine,

eu nu mai sunt la fel, pentru ca nu pot veni la tine.

Asta mă ruinează, mă face și mai nebună!

Lasați-ma sa fiu nebună, nu pot uita drumul meu.

Visul meu mai e în inima mea, eu nu pot ceda.

Doar nebuna pot trece prin durere și greu,

doar acest cuvint explica disperarea mea.

Doar nebună mai pot ramînea în viață,

doar nebună mai cred în ceva, mai am speranță.

Doar nebuna ma mai lipesc de Dumnezeu,

doar nebuna mai cred ca tu vei fi fericit!

Doar asa mai pot zîmbi în fața ta!!!!!!!!

lasă-mă să te las

Să mă lași să plec, să nu mă ții de mînă,
eu voi pleca încet, eu voi pleca străină.
Nu mă-ntreba de ce, răspunsul e cu tine,
Sunt legea suferinței,de ce aș mai rămîne?

Te las, te las cu bine și inima ți-o las,
Alege-ți singur soarta, ca un bărbat, nu ca un laș.
Să nu mă cauți printre oameni, în vise nu mă căuta;
Voi fi; cînd vei avea nevoie, rămasă sunt în mintea ta!

timpul s-a oprit

Au înghețat poveștile in mine
Si timpul meu in mine s-a oprit .
Zilele imi sunt starine ,
Parca am trait un veac ;
De parca nici nu am trăit.

Joc teatru

Joc teatru azi, de parc-aș fi,
un prinț din pînze colorate.
Nu mă-ntrebați de pot iubi?!
Sunt ocupat cu multe alte!
Mă-nvîrt cu haz și armonie
Știu piesa pînă la sfîrșit,
dar nu vă garantez să fie;
exact așa cum v-ați dorit!

cămaşa mea roză…

Mă plimbam, am intrat intr-un magazin, apoi în altul, nu pentru a face cumparaturi, doar priveam tendinţele.

Ochii mi s-au oprit pe o cămaşă roză din in, era… perfectă, sugestivă; croi simplu, naturală, veselă prin rozul ei abea desluşit. Nu reuşisem să o măsor dar stiam că nu o mai las.

În doar 10 minute era a mea, aveam impresia că căutam cămaşa asta de ani de zile. Fiecare haină din garderoba mea are cîte o istorie similară, uneori am impresia că hainele mă aleg pe mine și nu invers.
Ce e deosebit în cămașa asta? Nu stiu; e comodă, mă simt în ea simplă, sigură dar şi foarte specială iar cel mai mult îmi place croiul ei tipic bărbătesc.
Îmi plac la nebunie hainele cu tentă bărbătească, am o mare pasiune pentru cravată de exemplu dar şi fata de tot ce inspiră putere.
Cred că ar fi trebuit să mă nasc bărbat; sau cel putin așa mi se pare acum; e atît de vital pentru mine să am dreptul la iniţiativă, să pot obţine tot ce vreau, să-mi asum riscul de a conduce maşina. Pănă şi să stau cu prietenii la o bere mi se pare foarte incitant. Mi-ar plăcea să urc la volanul unei maşini puternice; doar o singura data am mers la volan şi senzaţia asta de control, viteză şi direcţie m-a captivat! Visez să am o mașină ca să mă simt stăpînă pe volan, să simt cum timpul trece pe sub roți, cum vîntul îmi opune rezistenșă, cum drumul meu nu are sfîrșit…
Dar sunt femeie, slabă de fire, naivă şi prostuţă; cine să-mi încredinţeze mie volanul?
Puterea e totuşi un privilegiu. E ridicol să văd cum unii bărbaţi se comportă ca muerile, neglijînd astfel o prioritate atît de admirabilă.

Mă simt în sinea mea bărbat şi gîndesc deseori ca un bărbat, mai mult decît atît, acţionez uneori de parcă toate noţiunile feminităţii mi-ar fi străine!

În cămaşa mea roză mă simt atît de firesc, atît de bine!

sunt supărată

Sunt supărată pentru faptul că afară plouă iar eu nu pot merge la plimbare. Nu ploaiea e de vină; îmi place la nebunie să mă plimb prin ploaie, dar nu mă mai pot plimba liniștită; sunt mereu în pericol. Nesiguranță, frica e tot ce mai simt. Viitorul a devenit doar o noțiune verbală confuză.
Sunt supărată pe toți cei care au complicat atît de mult existența umană, pe toți care au inventat sisteme sociale strîmbe, religii complicate și nuanțate pînă la limita neînțelesului, pe cei care au construit regimuri carnivore. Sunt supărată pe cei care inuman mai fac armate și planifică război, cei care caută intrigi și scornesc neliniște. Marile puteri… în spatele lor se ascund niște pitici încruntați, seci cu cravata bine aranjată; ce naiba nu le ajunge, nu tot o viață de om au de trăit?
Se nasc și ei ca toți ceilalți, se joacă în nisip cu lopățele, apoi își fac loc rușinos în istorie; caută unde mai este un loc pașnic, sau lume mai chinuită, își pierd viața făcînd planuri de cucerire, răstoarnă pacea – instaurează frica, fac zîzanie în viața propriilor copii și se aleg ei singuri pînă la urmă cu o moarte firească. Iar banii și puterea de dragul cărora și-au pierdut omenia rămîn în van după moartea lor. Plus la toate; cel mai tragic e că secole de-a rîndul, generații de-a rîndul, vor suporta consecințe dure corectînd prostiile acestor ridicoli. Mă tot întreb; cum ajung proștii să conducă lumea? Cu ce drept moral ne trasează ei istoria? De ce tocmai noi, oamenii simpli, avem a trage pe pielea noastră, greșelile marilor imbecili?
Sunt supărată pe cei care cred că așa e scris de la Dumnezeu; oare Dumnezeu e adeptul războiului, sau el planifică erorile istorice și crimele sîngeroase ca apoi să caute doar actorii? Poate Dumnezeu l-a obligat pe Iurie Roșca, ca un bun Creștin Democrat, să-și vîndă poporul și să ștampileze Moldova Comunistă? Greșit, ipoteză greșită, mai degrabă Dumnezeu e cel mai potrivit țap ispășitor cînd vine timpul să ne asumăm responsabilitatea pentru faptele umane? Ma înebunește bețivul care crede că Dumnezeu l-a obligat să bea nenorocindu-și familia și propria viață, sunt șocată cînd un bărbat înfierbîntat de o nouă pasiune își abandonează familia și copii ca apoi să zică că așa i-a fost scris.
Ia mai lăsați-mă cu prostiile astea; cînd nu vrei să îți asumi responsabilitatea pentru ce faci, e mai ușor să spui: Dumnezeu așa a vrut. Uneori omul face așa lucruri că pînă și dracu își face cruce.
Recunosc, este un plan firesc predestinat, dar tocmai pentru că oamenii sunt iresponsabili și răi, acest plan de corectare a istoriei se tărăgănează dureros pentru noi!
Sunt supărată pentru faptul că m-am născut în țara Ciorilor, pentru că îmi trăiesc viața după gratii invizibile impuse de sistem, pentru că nu am dreptul la replică, pentru că mi-e frică de soarta copiilor mei și am decis încă să nu-i nasc. Da, simt durere și supărare pentru că atunci cînd îndemn oamenii să fie sinceri, corecți și să iubească, să aibă demnitate și respect reciproc; ei mă privesc ca pe o naivă, ca pe o trădătoare de sistem, sau în cel mai bun caz ca pe o nebună.

Ma simt și responsabilă de situația asta, dar și incapabilă să schimb rapid lucrurile, tot ce pot face e să continui să rezist și să cred în schimbare!

puterea dragostei mele

În toate zilelele pe care le-am trăit,
am lăsat o parte din mine;
cea care avea a se trece oricum.

Pe toate lucrurile de care m-am atins,
am lăsat o amprentă reală a prezenței mele,
care indifirent de cursul istoriei, vor rămîme acolo oricum.

În tot ce am făcut vreodată,
am lăsat dragostea mea arzătoare,
ce cîndva va lumina și încălzi pe cineva oricum.

Pe toți oamenii care i-am întîlnit, i-am iubit,
așa cum erau, fără a le pune condiții, chiar greșind deseori…
chiar dacă ei nu știu, rămîn a fi parte din viața mea oricum.

Din Curaj

În starea mea e ca şi cum
în zoaie te-ai scălda sau în cianură,
te-ai îneca în glodul de pe drum
pentru-a salva o jalnică făptură;
sau răcnetele frici-ai asculta
împotmolită în vreo gură
ce nu mai are ce mânca
sau delirează de arsură.

e ca şi cum desculţă, pe răsură,
în faţa idealurilor sfinte,
ai ţopăi şi-ai face tumbe
privind cuminte înainte
abia rostind că nu-ţi doreşti
decât să fii ce te-ai născut
şi încă eşti…
jumate om, jumate-ncălţăminte
lăbărţată, hârbuit peste măsură
întro totală aiureală,
ca o înjunghiată fiară,
stai şi te uiţi ca un tâmpit la ei în gură…

eşti gata permanent să rişti
fiindcă vrei să mai exişti

……..
DUMITRU CONSTANTIN

Oameni și măști

Nu înțeleg de ce, dar oamenilor le place să se ascundă după diverse măști, e ca un teatru care ne ocupă întreagă viața.
Am văzut măști mărețe care ascundeau caractere slabe, milostivenie care ascundea cea mai dură fățărnicie, dar și zîmbete care ascundeau durere… mă gîndesc oare să ne fie mai ușor să ne prefacem în păpuși false decît să fim așa cu suntem și să spunem ceia ce credem și simțim!?
Uneori tăcerile nu ascund nimic, iar cei care ne iubesc preferă să pară indiferenți. Mai grav e că măștile noastre ajung să ne domine și noi nu le mai scoatem niciodată, ajungem să nu mai știe nimeni cum suntem defapt și care este adevărata noastră față. E prea trist să conștientizezi în fiecare zi din nou și din nou că nu cunoști deloc adevărata fire a celor de lîngă tine; nici ei nu te cunosc. Nimeni nu mai savurează adevăratul gust al realității, trăim cu toții iluzia pe care ni-o creăm reciproc!
Ni-e frică cumva de noi însine, de sinceritate, de tot ce e adevărat? Dar de ce???

privind spre cer

Doar o stea pe care nu o mai vazusem, doar un gind care înca nu trecuse prin mintea mea, doar o zi mai era înca in fata mea, pînă a nu mai fi…
Priveam cerul în cătarea unui răspuns, pentru că între timp mă întrebam: Cine sunt? aproape indiferentă sau absentă poate, imi opream privirea pe trecătorii atît de preocupaţi de frighider, alţii erau gata să se culce flămînzi, prea obosiţi; de sistem, de politică, de rutină, frică… Bere.. aş bea o bere, zise cineva în trecere…. Eu?! Eu nu eram acolo, eu nu eram nicăeri, pentrucă aş fi preferat să mor nemîncată şi nedormită, pentru că dacă aş zice că am obosit ar însemna să nu zic aproape nimic!
La Dracu cu hoţii care fură din propriul hambar, la naiba cu îngînfaţii care cred că a face legi e o joacă interesantă. Toate îşi au rezultatul firesc; unii aşteaptă să fie legalizaţi ca să trăiască, în timp ce altii trăiesc înafara oricărei legi, iar toate astea sunt doar prostiile pe care ni le-am inventat noi ca sa ne fie mai interesant, ca acum să putem plînge de mila noastră…
Eu?! mai am o zi!!!! vreau mîne dimineaţă să prind o rază din răsărit şi să uit…. de existenţa voastră, de existenţa mea.
Se lupta în mine vîntul cu gîndul şi am rămas transparentă, dar linistită! Vroiam să vă zic ceva: prea puţine lucruri au importanţă, nu vă mai stresaţi!

minte bolnavă

E trist, e tragic, e durut;
minte bolnavă, gînd pierdut…
Suntem bolnavi, flămînzi și goi,
doar frica mai trăiește-n noi

Toți cei care mai dau alarmă
Sunt pedepsiți cu ură și cu armă.
Noroc de cei cuminți, cu inima de fiară
Păcat de omul simplu, păcat de tine țară!

Dilemă

Ce facem acum? mai rămînem sau plecăm?? Dacă rămînem ce anume facem? și dacă plecăm, pe-al cui cap ne ducem? Cei care rămîn, cui rămîn?

Prea multă liniște

E aproape Paștele, degrabă se vor aprinde multe lumînări și e liniște…. prea multă liniște. În această liniște cineva violează dreptatea, ucide în bătăi adevărul, se aprind noi și noi lumînări…
E prea multă liniște, e apăsătoare și grea liniștea asta….