Rezumat
Trei lucruri de făcut cînd nu mai reziști
1. Trezește-te dimineața devreme și fă-ți o cafea bună.
2. Privește răsăritul contopit cu aroma cafelei și fă-ți ordine în odaie, apoi în căpușorul tău.
3. Lasă pe ordinea de zi doar ceia ce contează cu adevărat pentru tine și fă hotărît încă un pas.
Succese! Ai grijă de tine!
Trei dureri insuportabile
1. Să nu mai crezi în nimeni și nimic, să nu mai iubești pe nimeni, să nu mai speri la nimic.
2. Să fii obligat de circumstanțe să trăești chiar și atunci cînd tu nu mai vrei.
3. Să rămîi singur printre oameni!
Trei lucruri importante în viața unui om
Fiecare om e împlinit, dacă are trei lucruri:
- Are un caracter matur și simțul responsabilității pentru tot ce face
- Are un Cămin Familial în care își poate educa frumos copii, unde vine cu plăcere după o zi de muncă.
- Are un serviciu la care vine cu tragere de inimă și care îi permite să se afirme în viața socială.
Nu e deloc mult, dar nici puțin!
Trei prăpăstii instinctuale
Am văzut oameni care toată viața lor au trăit pentru frigider, alții care trăiau doar cu grija plăcerilor de-o noapte și șefi care vroiau să mă supună, fără a mă întreba dacă am luat micul dejun!
1. Pînă la vîrsta de 7 ani copii învață să stăpînească instinctele primare,(papa, caca, liuliu) pentru a le face la locul și timpul potrivit. Altfel nu vor putea merge la școală.
2. La 14 ani un adolescent ar trebui să fie capabil deja să controleze instinctele sexuale
(Cînd unde și cu cine), ca să poată continua să cunoască și alte aspecte ale vieții.
3. La 21 de ani instinctul puterii(necesitatea de a avea controlul asupra altora), e cel care trebuie ținut în frîul bunului simț.
Nu ai dreptul moral să stăpînești viața cuiva dacă nu-l iubești și nu trăiești fiecare zi din viața ta pentru el!
Trei soluții pentru RM
Avem 1001 de probleme, totuși trei sunt cauza celorlalte și rezolvarea lor ar determina o altă direcție pentru țara noastră.
- Asigurarea accesului populației la locuință
- Asigurarea locurilor de muncă și salariilor decente
- Accesul tinerilor la studii (de calitate )
Nu e ușor și totuși cred că aceste sarcini nu sunt imposibil de realizat.
Trei legi pentru o societate prospera
1. Presedintele şi conducerea unei ţări trăieşte pentru binele poporului lui şi nicidecum invers!
2.Religia e calea spre reconciliere şi nicidecum un prilej de conflict sau război.
3.Banii sunt sursa de existenţă a oamenilor iar cînd banii devin scopul existenţei umane, întreg fundamentul umanităţii se cutremură şi se ruinează.
Trei paradoxuri în viața mea
1. Am fost forțată să abandonez facultatea pentru că nu vroiam să dau mită.
2. Am renunțat să fiu cu bărbatul care era gata să-mi ofere totul pentru că nu-l iubeam.
3. Am rămas în datorii, pentru că niciodată nu am tinut minte cine și cît îmi datorează.
Mă întreb acum, unde am greșit? De ce apărîndu-mi, dragostea, demnitatea și respectul pentru oameni am rămas să sufăr? Se pare că cei care trăiesc contrar acestor lucruri, sunt în perfectă ordine, iar eu am rămas cu mult în urma civilizației?
Mihai Eminescu Scrisoarea a III-a
………………………………………………………..
De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…
În izvoadele bătrîne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare oric cu sunete de flaut
Poţi să-ntîmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înapoi acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţi,
Şi cu voi drapîndu-si nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămîneţi în umbră sfîntă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pîn’ la mare şi la Dunărea albastră.
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lîngă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţăsrii, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte stă un stîlp de cafenele,
Ce îşi rîde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă,
Quintesenţă de mizerii de la creştet pînă-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-i recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfîntei Golii,
În cămeşi cu mîneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
…………
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vreun vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
