Film

Nebunul si constiinta

By Michael Adam © 2001

Piesa in doua acte de Michael Adam

Personajele

Vasile, 45 de ani, nebun
Alexandru, 45 de ani , vecinul de vis-à-vis, profesor de logica
Otilia, 28 de ani, politista
Costel, 50 de ani, comisar
Cunostiinta, 20 de ani, o tanara blonda foarte frumoasa

Decorul

Decor unic, o camera mare ce serveste ca salon, mobilata saracacios; in ea se afla o canapea,o masa veche inconjurata de doua scaune, o oglinda mare pe un perete, alte doua scaune langa peretele din stanga, un bufet vechi langa peretele din dreapta si un
fotoliu mare chiar in mijlocul salonului.
Pe unul dintre acesti pereti sunt doua tablouri, unul reprezinta un portret si celalalt un
peisaj.
Nota: Portretul este asezat invers.

Actul I

Vasile, cu mainile la spate, se plimba prin salon, este nervos si pare preocupat de ceva, sta cu capul in jos fixandu-si privirea in dusumea.

Soneria de la usa suna.

VASILE (tare, fara sa ridice capul)
Da!…Cine-i acolo

VOCE DIN AFARA (in spatele usii)
Sunt vecinul din fata!

VASILE (nervos si cu voce tare, ridicand fruntea)
Intrati este deschis .

Usa se intredeschide si isi face aparitia un om imbracat simplu. Este Alexandru, in varsta de 45 de ani. Nu intra, ramane in picioare in intredeschiderea usii.

ALEXANDRU ( cu un aer intrebator si tot prin intredeschiderea usii)
Locuiesc in blocul din fata si cred ca voiati sa ma vedeti.

VASILE (tot nervos)
Intai se spune “Buna ziua” si apoi se intra.
(aratand cu degetul spre usa)
Nu se ramane asa in fata, protapit in fata unei usi pe jumatate deschisa…
dragul meu, terapia dumneavoastra incepe rau.

ALEXANDRU (tinand o scrisoare in mana, intra)
Buna ziua.

VASILE
Ei, vezi, deja e mai bine; acum sa ne intoarcem la oile noastre.

ALEXANDRU (ca si cum ar vorbi singur)
Asa este… bine ziceti, sa ne intoarcem la oile noastre.
(uitandu-se drept in ochii lui Vasile)
Ati vorbit de terapie… sunteti psihanalist, psiholog?…sau… poate psihiatru?

VASILE
Nu, nimic din toate astea, sunt nebun!

ALEXANDRU (cu putere si fara nici un fel de jena)
Ce inseamna asta?
(si uitandu-se in jurul lui prin camera)
Unde sunt?

Timp de cateva secunde, nimeni nu spune nimic, apoi Vasile intrerupe linistea.

VASILE (autoritar)
Nu incercati sa o intelegeti, sunteti aici, asta conteaza…bine,
va ascult.

ALEXANDRU (tot foarte sigur pe el)
Ei, asta-i culmea! Ce vreti sa auziti? Eu am venit sa va ascult
ce aveti sa-mi spuneti.
(intinzand scrisoarea sub nasul lui Vasile)
Ce e cu scrisoarea asta?

VASILE (ridicand mandru privirea, spune scurt)
Sa spunem ca scrisoarea asta e o forma de convocare.

ALEXANDRU (incruntandu-se)
O convocare?…Dar cine sunteti dumneavoastra?.. si de ce
vreti sa ma vedeti?

VASILE (vizibil surprins)
Cum de ce? … Va bateti joc de mine?

ALEXANDRU (indraznet)
Ascultati, domnule, nu-mi bat joc de nimeni… nu stiu cine sunteti si chiar nu am timp de pierdut.
(si aratand inca odata scrisoarea lui Vasile)
Am gasit asta in cutia mea cu scrisori… voiati sa vorbiti cu
mine de o afacere urgenta si…
(scoate scrisoarea din plic, o desface cu grija,
parcurge continutul ei si spune cu voce tare)
…grava…urgenta si grava .

VASILE
Intr-adevar, afacerea este grava.

Alexandru il priveste pe Vasile anxios, acesta incepe iar sa se plimbe cu mainile la spate. Alexandru il priveste cu uimire.

ALEXADRU (anxios si furios)
Ce vreti de la mine? Si de ce afacere vorbiti?

VASILE (fara sa se opreasca din mers)
V-am scapat de el !
(intorcandu-se brusc spre Alexandru)
L-am omorat! Distrus,…terminat! (caput!)

Apoi Vasile incepe iar sa se limbe cu mainile la spate.

ALEXANDRU (uimit complet, se da putin inapoi)
Ce?… Pe cine ati omorat?

VASILE (facand aceeasi miscare brusca)
Cum asa pe cine!!?… stiti foarte bine pe cine.
(se opreste in fata lui Alexandru, ridica capul si
cu rautate tipa la el)
N-o faceti pe nevinovatul, domnule…
(o mica oprire)
Alexandru! Asta-i numele dumneavoastra?…
(isi repeta el insusi)
Alexandru.
(apoi izbugneste in ras, un ras puternic si zgomotos)
Si sunteti profesor de logica.

ALEXANDRU (ingrijorat si mai putin curajos)
Da, da, chiar asa.

VASILE (oprindu-se brusc din ras, spune scurt)
Si eu!?

Vasile, observandu-l pe Alexandru cu coada ochiului
Cateva secunde de tacere.

ALEXANDRU (nervos si putin panicat)
Da…si d-voastra?

VASILE (putin iritat)
Daca tot ma inganati, incepeti sa ma enervati.

ALEXANDRU (din ce in ce mai panicat)
Ati spus: si eu? Si eu v-am raspuns: Da si d-voastra?

VASILE (cu manie)
Da, asta este! Asta inseamna sa repeti, caci stiti foarte bine cine sunt…eu?

ALEXANDRU (aratand usa cu degetul)
A, da, v-am vazut numele pe usa, si deasemenea…
(aratand inca odata scrisoarea)
pe aceasta scrisoare pe care mi-ati lasat-o…d-voastra, sunteti d-l Lupu.

VASILE (foarte furios)
Nu-mi mai spuneti asa! Eu sunt Vasile, ati inteles?
Vasile!! doar Vasile!
(si putin mai calm)
De altfel am sa dau jos placuta aia de pe usa.

ALEXANDRU (cu multa ingrijorare)
Linistiti-va, d-le, linistiti-va va rog.
(cu blandete)
Nu va place numele d-voastra?

VASILE (sec)
Nu-mi place deloc!!
(un scurt moment de liniste)

N-o sa mai trimit niciodata nici o scrisoare la nimeni!
Sunteti ultimul caruia ii fac acest serviciu!

ALEXANDRU (profund surprins)
Mi-ati facut un serviciu?

VASILE
Da.
(tare, aproape strigand)
Un serviciu imens…
(si cu furie)
V-am scapat de el, de creatura asta care va imiedica sa traiti, care va aducea numai necazuri!
(si intinzand mana sre Alexandru)
Asta nu e un serviciu!?

ALEXANDRU (timid)
Da, da, e un mare serviciu.
(si foarte incurcat)
Si… Cine este acest om?…care imi facea necazuri?

VASILE (furios)
Vedeti? Iar ma enervati.

ALEXANDRU (repetand cele spuse, intinde mainile si se balbaie putin)
Scuzati-ma, sunt prost si pun intrebari aiurea, stiu.
(si luand o atitudine ca acea pe care o ai fata de nebuni, spune cu multa
ingrijorare)
Scuzati-ma, d-le Vasile, pot pleca?

VASILE (plimbandu-se, spune sec)
Nimeni nu va retine!
(apoi, oprindu-se brusc, spne cu o anumita blandete amestecata cu
ironie)
Dar, totusi, o mica intrebare…

ALEXANDRU (cu totul ingrozit, este chiar langa usa, cu mana pe clanta)
Trebuie sa ma intorc acasa, chiar trebuie sa plec.

VASILE (foarte furios)
Nu! Nu plecati inca! V-am spus ca am o intrebare pentru dumneavoastra.

ALEXANDRU (ingrozit, se opreste brusc si se intoarce spre Vasile rugator)
Trebuie neaparat sa ma duc acsa, d-le Vasile, va rog…

Vasile il priveste pe Alexandru de sus pana jos intr-un mod ciudat.

VASILE (sec)
Ma enervati!

ALEXANDRU (vanat de frica)
Iertati-ma ca va enervez tot timpul, d-le Vasile, nu vreau asta, dar nu inteleg…

VASILE (cu severitate)
Deci imi ascultati intrebarea?

ALEXANDRU (aproape smiorcaindu-se)
Da, va ascult, d-le Vasile, intrebti-ma si altceva daca doriti.

VASILE (incet)
Ati revenit la normal, asta e bine, iata intrebarea:
(si punandu-si mana la gura pentru a-si opri un ras nebun)
N-ati fost inca pe acasa?

ALEXANDRU (uimirea i se citeste pe fata)
Nu inca, v-am gasit scrisoarea la cutie si am venit direct aici…

Dintr-o data Vasile izbugneste in ras sub privirea ingrijorata a lui Alexandru care se apropie usor de usa.

VASILE (oprindu-se si razand)
Ei, asta-i buna! Veniti aici! Doar n-o sa plecati?
(sec)
Aratati-mi scrisoarea pe care v-am lasat-o.

Alexandru scoate plicul din buzunar si i-l da lui Vasile, acesta il deschide si priveste linistit continutul.
(parcurge)

VASILE (baga plicul in buzunar)
Confiscata! Aceasta scrisoare nu trebuiesa cada in maini rauvoitoare. Cu timpurile care vin, ea poate crea prejudicii.

Alexandru, uimit si ingrozit in acelasi timp, se opreste brusc inca odata, ramane nemiscat cateva secunde, apoi se apropie incet de Vasile.

VASILE (razand iar)
Deci asa, n-ati fost inca pe acasa.

ALEXANDRU (cu frica si foarte amabil)
Pare importanta intrebarea asta, d-le Vasile.

VASILE (punandu-si mana la gura pentru a-si opri rasul)
O, e o nimica toata.
(dand cu mana prin aer)
Era o intrebare, asa, la intamplare.

ALEXANDRU (ezitand)
Atunci de ce radeti?

Pentru orice raspuns, Vasile izbugneste in ras fara retinere.
Scurt moment de liniste.

ALEXANDRU (cu fata palida, stupefiat, spune cu blandete)
Spune-mi, d-le Vasile, n-ati lasat totusi un cadavru in casa mea?

VASILE (oprindu-se scurt din ras si incruntandu-se)
Un cadavru?
(si mimand ca-si taie gatul, spune cu o voce grava)
Ati spus un cadavru?

ALEXANDRU (ezitand si cu multa blandete)
Da, donule Vasile, un cadavru acolo, al celui de care spuneti ca m-ati scapat.

VASILE (foarte suparat, arata usa cu degetul)
Afara!!

Alexandru cu totul ingrozit, se indreapta mergand cu spatele spre usa, apoi o deschide si pleaca alergand.

Vasile ramane singur, incepe iar sa se plimbe.

Se aude soneria de la usa.

VASILE (tare si manios)
Cine este acolo?

VOCEA DIN AFARA A LUI ALEXANDRU (tremurand)
Tot eu sunt, domnule Vasile, sunt eu, Alexandru.

VASILE (pe un ton sec)
Ce vreti?

VOCEA DIN AFARA A LUI ALEXANDRU (tot tremurand)
Pot sa descid usa?

VASILE (pe un ton sec si furios)
Da!

Alexandru, desfigurat, deschide usa si ramane protapit in prag.
Vasile il priveste fix fara sa spuna nimic.

ALEXANDRU(fara sa intre, isi baga capul prin deschizatura usii si spune cu blandete dar cu o voce tremuranda)
Spuneti-mi, d-le Vasile, ceea ce mi-ati spus adineauri, era o gluma,…nu? Asta-i ro gluma.

VASILE (cu voce tare)
Ce v-am spus?

ALEXANDRU
Ca ati omorat pe cineva pentru mine.

VASILE (furios)
Iar incepeti?
(apoi striga cu putere)

Ma enervati si vreti cu tot dinadinsul sa ma scoateti din minti! Afara!… dispareti din ochii mei!

ALEXANDRU (dandu-se inapoi cu frica, dar ramanand tot in intredeschiderea usii)
Ma vad obligat sa merg la politie.

VASILE
O sa va ia drept nebun, domnule profesor de logica.
Ce o sa le spuneti domnilor la politie?
(si imitand vocea lui Alexandru)
Vecinul meu de vis-a-vis a omorat pe cineva pentru mine.
(si imitand o voce oarecare de politist)
Pe cine a omorat? Cand? Si unde?
Si d-voastra, profesore, ce-o sa le raspundeti?…o sa le spuneti: nu stiu…
(si dand din mana)
Haideti, profesore, sunteti nebun!
(si strigand)
Stergeti-o de aici! Sunteti tampit!

Alexandru, tremurand de frica, tranteste usa si fuge.
Liniste profunda pe scena, Vasile, cu mainile la spate, incepe iar sa se plimbe.
Dupa cateva momente, se aud cateva lovituri usoare la usa.

VASILE (ducandu-si mainile la urechi, striga)
Cine-i acolo?

De partea cealalta a usii e liniste: imeni nu-i raspunde.

VASILE (ia mainile de la urechi si urla)
Cine e?

VOCEA DIN AFARA A UNEI TINERE (in spatele usii)
Sunt constiinta ta Vasile!

Usa se deschide si intra o fata foarte frumoasa, de vreo 20 de ani, este seducatoare si plina de farmec, vine spre Vasile cu un zambet (radios).

VASILE (tot manios)
Cine v-a dat voie sa intrati?

Fata il priveste pe Vasile si izbugneste in ras, un ras zgomotos, care nu se mai opreste.

VASILE (fara sa se fi calmat)
De ce radeti asa? Sunteti nebuna?

FATA (fara sa se opreasca din ras)
De ce te faci ca nu ma cunosti?
(si oprindu-se din ras)
Trebuie sa-ti spun ca noi nu prea mai avem ocazia sa stam de vorba in ultimul timp, ma cam dai la oparte, Vasile, ma cam uiti.

VASILE
Nu va cunosc si nu vreausa va cunosc.
(cu un ton amenintator)
Data viitoare n-o sa va mai dau voie sa intrati.

FATA (cu un zambet fermecator)
Data viitoare nici n-o sa mai bat la usa, o a apar direct sub ochii tai.
(si aratand cu mana spre mijlocul salonului)
O sa ma vezi aici!…iesind din neant ca orice constiinta care se respecta.

VASILE (cu furie)
Nu! Nu mai veniti aici!

FATA (cu acelasi zambet fermecator)
Ma faic sa rad, Vasile… cum poti sa-ti impiedici constiinta sa se intoarca aici daca ea este dejainauntrul tau, salasluind in strafundurile sinelui sau.

VASILE (sec)
Nu! Nu existati!
(cu voce tare)
Plecati de la mine!

FATA
Daca nu exist, ce nevoie am sa plec.

VASILE
Nu existati, si totusi sunteti aici.
(si urland)
Afara!

FATA
Nu pot, sunt in tine!

VASILE
Atunci plec eu.

FATA
Unde?

VASILE
Undeva, aiurea.

FATA (facandu-se ca-l ia de mana pe Vasile)
Sa mergem.

VASILE (sec si dandu-se inapoi)
Fara d-voastra!

FATA (apropiindu-se de Vasile)
Vrei sa fugi de mine?

VASILE (sec)
Da…
(apoi urland)
Da!

FATA (cu blandete)
Nu poti fugi de mine.

VASILE (bolborosind nervos)
Intotdeauna am fugit de toate si am sa fug si de d-voastra…si daca sunteti ceea ce spuneti, ar trebui sa stiti ca viata mea e o fuga neintrerupta.

FATA
Uita-te… o secunda, Vasile, n-ai fugit niciodata de nimic, n-ai facut decat sa-ti cauti adapost intr-o oaza unde sa te poti ascunde ca sa-ti regasesti speranta. Eu nu sunt decat constiinta ta, Vasile si nu se poate fuge de constiinta fiindca e universala.
(si vorbind mai tare)
Nimeni nu poate fugi de universal.

VASILE (tare si cu furie)
Nu! Nimic nu este universal!
(si putin mai incet, aproape vorbindu-si singur)
In afara de moarte, lehamite si asteptare, care sunt singurul punct comun in evolutia lenta a speciei…
Daca nu, nimic nu este cu adevarat universal.
(si vorbind mai tare, cu degetul spre tavan)
Nici chiar dreptatea!

FATA (vizibil surprinsa)
Dreptatea? De ce vorbesti de dreptate, Vasile?

Liniste. Vasile nu raspunde.

FATA (cu blandete)
Vasile! Mi-ar placea sa-mi raspunzi!

Vasile tot nu raspunde, pleaca de langa fata si incepe iar sa se fataie.

FATA (strigand tare)
Vasile!
Vasile continua sa se fataie fara sa scoata un cuvant.

FATA (autoritara, cu voce tare)
Stii foarte bine ca mai devreme sau mai tarziu va trebui sa-mi raspunzi.

Fata fuge dupa Vasile, il prinde si il apuca de umar obligandu-l sa se intoarca spre ea.

FATA (in fata lui Vasile si privindu-l drept in ochi)
Mi-ar placea tare mult sa stiu de ce vorbesti despre dreptate acum, iar inainte mi-ai spus de mai multe ori ca nu mai vrei sa intri in subiectul ast, nici cu mine, nici cu altcineva.

Vasile continua sa taca, pleaca de langa fata si geme ca si cum l-ar durea ceva.

FATA (cu o voce moderata)
Chiar nu vrei sa-mi raspunzi?
(ea ia un loc pe nul din scaune si spune cu blandete)
Bine, cum vrei tu, o sa astept pana te hotarasti sa deschizi gura, eu am tot timpul.

Fata se aseaza, isi incruciseaza bratele si ramane nemiscata.

VASILE (intorcandu-i spatele)
Dreptatea nu este universala.

FATA(ridicandu-se de pe scaun)
Bine, o luam iar de la capat.
(apoi, apropiindu-se de Vasile si asezandu-se iar in fata lui, ii spune cu multa blandete)
De ce crezi tu ca dreptatea nu este universala?

Vasile nu raspunde.

FATA (reia cu mai multa blandete)
Ultima data cand am fost unul cu celelalt si cand ai fost de acord sa vorbesti de dreptate si de nedreptate, spuneai ca toata lumea, fara exceptie, are dreptate, deci dreptatea este universala,…nu-i asa, Vasile?…asta imi spuneai..si acum ce ti-a schimbat parerea?

VASILE (calm, pleaca de langa fata si incepe iar sa se fataie)
Nu, nu este universala.

FATA (privindu-l pe Vasile indepartandu-se)
De ce?

VASILE (se preste dintr-o data si se intoarce spre fata spunandu-i sec)
Pentru ca fiecare are dreptate in felul lui, fiecare fiinta actioneaza dupa scheme proprii si tot cea ce face se savarseste dupa ceea ce i se pare drept si nu dupa o dreptate universal stbilita si dirijata de judecatori supremi.
(si strigand tare)
si nimeni nu poate judeca pe nimeni.

FATA (incruntandu-se usor)
Interesant.
(apoi ducandu-si o mana spre tampla)
deci dupa tine toata lumea are dreptate de vreme ce fiecare are dreptate in felul sau…
(si intinzand o mana spre Vasile)
un fel de dreptate proprie fiecarui om.

VASILE (aproape plangand)
Da,…si nimeni nu poate si nici nu are dreptul sa spuna ca cutare nu cutare are dreptate si ca altul are dreptate.
(si strigand)
caci nimeni nu poate patrunde in mitea nimanui.
(si mai calm, gemand, cu lacrimi in ochi)
ei nu pot patrunde nici in mintea lor…
(si facand un cerc in aer cu mana dreapta)
da, in a celorlalti…
FATA
Din ce in ce mai interesant, Vasile.

Vasile tace, inchizandu-se iar in el insusi, incepe iar sa se plimbe.

FATA (privindu-l pe Vasile indepartandu-se)
Hai, Vasile, continua!

VASILE (stergandu-si ochii pentru a-si usca lacrimile)
Asta-i tot!
(intorcandu-se spre fata, cu mainile la spate si fara sa se opreasca din mers)
Fiecare actioneaza dupa propria-i morala, dupa criteriile si conceptia lui despre bine si rau…in afara de mine.

FATA (uimita)
De ce in afara de tine?

VASILE (sec)
Pentru ca sunt nebun!

FATA
Si tu ai morala ta, criteriile tale si propria ta conceptie despre bine si rau…

VASILE (sec)
Nu!… nu sunt singurul.

FATA (vizibil foarte uimita)
Cum asa, nu esti singurul?

VASILE
Daca ai sti cati oameni intregi la cap n-au nici o notiune asupra binelui si raului…
(aratand cu degetul spre fata)
o sa fiti si mai uimita.

FATA
Explica-mi, mi-ar placea mult sa ma uimesti.

VASILE (plecand de langa fata)
Si oamenii acestia nu numai ca sunt intregi la cap, dar gandesc limpede, au crescut bine si fac mult rau fara nici o grija sau discernamant intre bine si rau.

FATA
Si ce fac oamenii astia cand raul iti sare in ochi, cand raul comis e asa de evident, cand noi, constiintele, vindecam acesti ochi si-i deschidem sa vada atrocitatea raului, cand aratam cu degetul nenorocirile si mizerile pe care le-au facut acesti raufacatori si le-au lasat asa in urma lor; ce fac atunci cei vinovati?

VASILE (grabit)
Ei fug…

FATA
De ce fug?

VASILE (ridicand degetul aratator)
Fug de dreptate.

FATA (sec)
Ca sa ajunga unde?

VASILE
La nedreptate.
(ridicand aratatorul spre tavan)
mai sunt si nepedepsiti.

FATA
Si cine sunt ei…

VASILE
Ei sunt asa-zisii ganditori. Acestia nu fug de dreptate, ei chiar nu o au.

FATA
Si astia cine sunt?

VASILE (da din mana)
Cei perfizi, cei ticalosi, cei care ucid sufletele.

FATA (sec)
Fii mai precis, Vasile.

VASILE (mirat)
Mie imi spuneti sa fiu mai precis?
(si zambind)
sunteti nostima, draga mea constinta, imi cereti sa fiu mai precis!

FATA (intorcand capul)
Retrag ce am spus.

VASILE (privind patrunzator fata)
Ce vreti de la mine, mai exact?

FATA
O discutie clara, serioasa.

VASILE (ridicand capul cu mandrie)
n-am voie de discutiile cu dumneavoastra! Crizele de constiinta nu ma privesc!

FATA
Si de ce asta?

VASILE
Pentru ca v-am spus de o suta de ori ca sunt nebun! Si nebunii n-au nevoie de constiinta!

Fata il priveste pe Vasile cu mult interes.

FATA
Toata lumea are o constinta, Vasile!

VASILE (cu voce tare)
Nu, n-au nici nebunii, nici renegatii, ici nenorocitii si nici cei dezmosteniti!

FATA (strigand)
Si de ce?

VASILE (strigand si el)
Pentru ca toti oamenii astia sufera si cand suferi nu mai ai nici timpul si nici luxul de a-ti permite sa vorbesti cu propria constinta.

FATA (strigand)
Nu e problema de timp! Problema e ca refuzati dialogul, pur si simplu refuzati asta!

VASILE
Cum vreti sa accept un dialog cand in cea mai mare parte a timpului, va treziti singuri in noaptele usilor inchise sau in ospicii….
(si aratand usa cu mana)
Haideti, afara, si priviti inauntru unor cabine telefonice. O sa vedeti acolo cativa din oamenii astia cum isi plang durerea si disperarea la urechi surde!…si mergeti mai departe in coloane amarate unde se inghesuie o lume prizoniera si nenorocita…duceti-va si vorbiti-le de constiinta si intorceti-va apoi la mine daca mai sunteti intreaga.

In acel moment, usa se deschide brusc si apare Alexandru cu fata ravasita.

ALEXANDRU (innebunit de-a binelea si transpirat leoarca)
Ce-ati facut?

VASILE (vorbindu-i fetei si aratandu-l pe Alexandru cu mana)
Ce credeti de asta?

FATA
Ce i-ai facut?

VASILE
l-am ajutat sa scape de o mare greutate.

ALEXANDRU (privind in toate partile, speriat)
Cu cine vorbiti?

VASILE (adresandu-se fetei)
Vi se pare normal profesorul asta de logica? Ma intreaba cu cine vorbesc.

FATA
Nu ma poate vedea si nici auzi. Uiti ca sunt propria sa constiinta?

ALEXANDRU (tremurand, vorbeste pe un ton rugator)
Ce v-am facut, domnule Vasile? Si de-a ce va jucati?

FATA (ducandu-se sa se aseze pe unul din scaune)
O sa va las in pace cat vorbiti cu nenorocitul asta.

VASILE (fara sa fie atent la ceea ce fata tocmai a zis)
Eu nu ma joc, profesore, v-am spus ca tocmai vorbeam cu constiinta mea.
(si aratand cu degetul spre fata)
In sfrsit, asta pretinde ca ea este.

ALEXANDRU (fara sa seopreasca din tremurat)
Cred ca snteti nebun si chiar acum am sa sun la politie.

VASILE (incruntandu-se)
Iar!!!
(apoi, aratand cu degetul telefonul)
…poftiti, aveti chiar acolo un telefon, sunati!
(grabit)
Hai, sunati la politie!

ALEXANDRU (continuand sa tremure de frica)
Nu! Am sa ma duc acolo!

VASILE (autoritar si cu voce tare)
Si eu va spun NU! Nu plecati nicaieri!
(aratand cu degetul spre telefon)
si sunati de aici!

Alexandru se duce rrepede spre telefon si fara sa se opreasca din tremurat, incepe sa formeze un numar.

VASILE
Stiti, d-le Alexandru, va privesc toata ziua si uneori chiar seara tarziu.

FATA (de pe scaun)
Ce ai tu cu nenorocitul asta?

Vasile nu-i raspunde fetei; se indreapta spre fereastra salonului.

ALEXANDRU (cu receptorul la ureche, tremurand)
Alo, comisariatul?

VASILE
Veniti sa vedeti, profesore, de aici vad fereastra d-voastra…uitati-va ce bine se vede, locuim la acelasi etaj, la 4.

ALEXANDRU (tot la telefon)
As putea sa vorbesc cu comisarul sef Radulescu?

VASILE (tot langa fereastra)
Veniti, d-le Alexandru si incetati sa mai plictisiti politia, doar n-au numai asta de facut…

Alexandru, cu receptorul la ureche, nu e atent la ce spune Vasile. In acest timp, de pe scaun, fata se ita cand la Vasile, cand la Alexandru.

FATA (mormaind incet)
Ei, Vasile, ce-ai mai facut?

ALEXANDRU (tot la telefon)
Sunt profesorul Alexandru Bunescu, sunt un prieten al d-lui comisar sef Radulescu.
(…………………)
A, si la ce ora se intoarce?
(………………..)
Nu, nu, nu sunt acasa, sunt in casa unui nebun! Si sunt in pericol de moarte!

VASILE (calm)
Nu stiu, poate crede ca o sa-l omor.
FATA (innebunita, se indreapta spre Vasile)
Ei, doar nu te gandesti sa-l omori!

VASILE
Da’ ce, e viu cumva?

ALEXANDRU (vorbind la telefon cu politia)
Puteti sa trimiteti niste agenti?
E langa mine, e singur si vorbeste singur.

VASILE
Ti-am mai spus ca vorbesc cu constiinta mea, muratura ce esti!
(apoi, indreptandu-se spre Alexandru)
Bine, am glumit destul.

Vasile se apropie de Alexandru, ii ia receptorul din mana si inchide telefonul. Alexandru il priveste uimit.

ALEXANDRU (panicat)
Ce vreti de la mine mai exact?

FATA (venind intre Vasile si Alexandru)
Ce ai cu omul asta?

VASILE (fara sa tina cont de fata)
O sa plictisesti pe toata lumea, d-le profesor!

FATA
De ce-l faci leguma?

VASILE
Pentru ca traieste ca o leguma.

ALEXANDRU
Asta nu va priveste!

VASILE (intorcandu-se spre Alexandru)
Sunteti dragut sa nu ma mai intrerupeti?…Multumesc.
(apoi se intoarce spre fata)
cum v-am mai spus, draga mea.
(si aratand cu degetul spre Alexandru)
Omul asta este o muratura care se trezeste in fiecare dimineata la ora 6, se duce la munca la 7 si jumatate si nu terminadecat la 8 seara, apoi se intoarce acasa, mananca singur, bea singur, vorbeste tot singur, uneori se ridica brusc, se priveste in oglinda si incepe sa se injure si cand a terminat, se pune in pat si doarme pana a doua zi si asta se intampla in fiecare zi, fara nici o schimbare, tot timpul la fel.

ALEXANDRU (aproape plangand)
Asta nu-i treaba d-voastra, fiecare traieste cum poate.

VASILE
Asta-i bine, caci ati fi putut spune “fiecare traieste cum vrea”.
(apoi ridica mana ca si cum ar fi vrut sa-l loveasca)
Era sa o luati!
(si adresandu-se fetei)
Uitati-va bine la el, vi se pare ca este viu?
(si batand cu degetele pe marul lui Alexandru)
In aparenta este.
(atingand capul lui Alexandru de asta data)
Dar in interior, nu.
E o muratura si pentru asta l-am ajutat.

Alexandru il priveste pe Vasile cu groaza.

VASILE (aratandu-i un scaun lui Alexandru)
Luati loc, profesore!
(si fetei)
Si d-voastra, draga mea constiinta.
(ii arata si fetei un scaun)
Luati loc.
(si adresandu-se lui Alexandru)
Va plac povestile, profesore?

ALEXANDRU (luand loc cu docilitate, vorbeste cu o voce plina de frica si de emotie)
Da, d-le Vasile, dar nu-mi mai faceti rau…

VASILE
Deci va plac povestile!

FATA (furioasa)
Vasile! Vrei sa vorbesti frumos cu omul asta, te rog?

ALEXANDRU
Imi place ce va place si d-voastra, d-le Vasile.

FATA (foarte furioasa si cu voce tare)
Trebuie sa incetezi imediat sa-l torturezi pe nenorocitul asta.

VASILE
Nu-l torturez, il ajut sa fie un om viu…si ascultati pvestea asta.
(aratand cu degetul spre Alexandru)
asta explica putin situatia lui.

ALEXANDRU (cu totul innebunit)
Cu cine vorbiti?

Vasile priveste cu rautate spre Alexandru cateva secunde apoi se apropie de el amenintator.

ALEXANDRU (ingrozit)
Da, da e adevarat, scuzati-ma, am uitat,vorbiti cu constiinta d-voastra.

VASILE (autoritar, ii spune profesorului)
Mergeti sa luati loc.

Alexandru se duce cuminte sa ia un loc pe unul dintre scaune. Fata ramane in picioare.

VASILE
Atunci totul este perfect, am sa va spun povestea mea. “Cu multi ani in urma, intr-un oras din Europa de Est, traia un croitor micut care se numea Abraham. El avea un atelier micut care masura cam un m jumatate in lungime si in latime, era mic de tot. atelierul era practic in strada. In fiecare zi Abraham muncea 16 ore, avea tot timpul un ac si o bucata de panza in mana si statea cu capul sub o lampa mare, cosea fara sa se opreasca. Nu facea decat asta si toti trecatorii il cunosteau si il salutau “buna ziua, Abraham, merge treaba?” si el raspundea la fel “merge, merge”. Chiar si jandarmii il cunosteau pe Abraham. Intr-o zi, doi jandarmi trec prin fata lui si il intreaba ca de obicei “merge treaba, Abraham?” el le raspunde ca de obicei “merge, merge”. Unul dintre cei doi jandarmi ii spune lui Abraham: “spuneti-mi, Abraham, numai asta ati facut toata viata? Numai cu acul in mana si cu lumina asta proasta?” Abraham ridica privirea spre jandarm, apoi lasa acul si panza si spune emotionat : “cum asa, nu-mi cunoasteti viata?” Jandarmul ii spune: “nu de cand sunt mic nu v-am vazut decat cu acul in mana.” Abraham ii spune: “Ei fiule, inainte eram vanator de lei.” Jandarmii exclamara surprinsi: “Cum, d-voastra, Abraham, vanator de lei!” “Da, in Africa, intr-o zi am vazut un leu mare, da’ mare de tot. s-a aruncat asupra mea, l-am ochit si am tras.” Jandarmii intreaba foarte curiosi: “Si l-ati omorat, nu?” , “Nu, raspunde Abraham, i-a scapat. Leul s-a aruncat asupra mea, m-a apucat de cap si m-a strans cu coltii lui puternici.”
Jandarmul, surprins, i-a spus “Dar, Abraham, sunteti inca viu.” Abraham isi lua din nou panzele, ata si acul si se apuca din nou de cusut sub lampa si tot cusand ii spune jandarmului: “Asta numiti voi viata?”

In timp ce Vasile povestea, fata a disparut.

NOTA: fata a iesit din scena printr-o usa invizibila pentru spectatori si care este inclusa in decor.

Dupa un scurt moment de tacere, Vasile spune lu Alexandru.

VASILE
Iata, d-le profesor, pentru mine d-voastra sunteti acel croitor batran…Ridicati-va profesore!

Alexandru se ridica ca un automat.

VASILE (punand mana pe umarul lui Alexandru)
Vedeti, blocul d-voastra este chiar in fata blocului meu si fereastra d-voastra le fel, in fata ferestrei mele…
Nu este extraordinar?
ALEXANDRU (surprins)
Extraordinar?
(apoi reia)
Da, intr-adevar, este extraordinar.

VASILE
Daca nu, cum ati vrea sa va vad?

ALEXANDRU (tot tremurand de frica)
Intr-adevar..asa e…
(si cu multa blandete, aproape cu complicitate)
si va petreceti timpul uitandu-va la mine?

VASILE
Ei, da, si asa am stiut ca sunteti nefericit… mereu trist..Deci intelegeti!! N-am putut sa suport…atata tristete…

ALEXANDRU (foarte amabil)
Ascultati, d-le Vasile, va sigur ca nu sunt deloc nefericit, totul merge bine, nu va faceti grija pentru mine.

VASILE (cu forta)
Ma ingrijorez, ma ingrijorez, sigur ca ma ingrijorez. Si mai ales nu mai pot suporta un profesor de logica care traieste o viata cu totul absurda si lipsita de logica.

Deodata apare fata.

NOTA: fata apare pe scena prin acelasi loc.

VASILE (zarind fata)
Iata! V-ati intors!

FATA (apropiindu-se de Vasile)
Nu apar decat atunci cand este necesar sa o fac.

VASILE
Si credeti ca prezenta d-voastra are vreun sens in momentul asta?

FATA
Bineinteles, …si de ce nu-l lasi pe nenorocitul asta sa traiasca linistit?

VASILE (cu manie, pleaca de langa fata)
Asta nu va priveste!

FATA (venind in spatele lui Vasile si punandu-i mana pe umar)
Ba da, ma priveste!

VASILE (intorcandu-se brusc spre fata)
D-voastra sa ma lasati in pace!

ALEXANDRU (intinde mana spre locul unde se afla fata)
Da, da, sa ne lasi in pace!

VASILE (incruntandu-se, ii spune lui Alexandru)
Cu cine vorbiti?

ALEXANDRU (timid)
Cu constiinta d-voastra…am gresit?…era ca sa va ajut.

FATA (adresandu-se spectatorilor)
Ia te uita, se baga si el in treaba asta.

VASILE (aratand cu mana spre locul in care se afla fata)
Ea este constiinta mea.
(apoi intinde mana spre locul pe care i l-a aratat Alexandru cand a vrut sa vorbeasca cu fata).
Nu acolo.

Alexandru isi duce mana la frunte, se simte rau.

VASILE
Va simtiti rau?

ALEXANDRU (disperat)
Nu stiu,nu mai stiu ce e cu mine…va rog, d-le Vasile, lasati-ma sa plec.

VASILE
Dar eu va opresc?

ALEXANDRU (sceptic)
E adevarat?

VASILE
Bineinteles, sunt ingerul d-voastra pazitor, nu paznicul d-voastra.

ALEXANDRU
N-o sa-mi mai spargeti casa?

FATA (incruntandu-e, ii spune lui Vasile)
Violezi domiciile altora acum?…Te degradezi, Vasile.

VASILE (intrigat, ii spune lui Alexandru)
Ce spuneti acolo?

ALEXANDRU (pe un ton rugator)
Scuzati-ma, d-le Vasile, cineva a venit la minecand nu eram acasa, mi-a spart toate oglinzile si mi-a rupt toate fotografiile.

VASILE
Doar fotografiile cu dvoastra, nu altele.

ALEXANDRU (amabil si cu complicitate)
Atunci d-voastra ati fost acolo, d-le Vasile?

FATA (sec)
Si de ce ai facut asta?

VASILE (fetei)\pentru ca se uraste si de fiecare data cand se priveste devine tot mai nefericit.

ALEXANDRU
De cine vorbiti?

VASILE
Pai, de d-voastra, profesore Alexandru Bunescu. Dar acum, totul s-a terminat, el nu mai exista!
Alexandru tresare si duce mana la gura.

FATA (fara sa se miste de pe scaun)
Cine nu mai exista?

VASILE
Acela pe care l-am eliminat, ce Dumnezeu!

ALEXANDRU (timid)
Sa nu va supere intrebarea mea, d-le Vasile…dar pe cine ati eliminat?

FATA (brusc si cu o voce tare)
Pe cine ai omorat?…Mie o sa-mi spui!

VASILE (fetei)
Asta nu va priveste.

FATA
O, ba da, tot ceea ce faci ma priveste!

ALEXANDRU (cu rusine)
De ce nu ma priveste?
(apoi reluand, cu frica in oase)
Da, da, aveti dreptate, asta nu ma priveste, nimic nu ma priveste de altfel.

VASILE
Nu vorbesc cu d-voastra, vorbesc cu constiinta mea.

ALEXANDRU (surprins, spune cu amaraciune)
Daca aveti o constiinta inseamna ca sunteti un om bun, atunci de ce ati spart totul la mine?
(si foarte incet, ca si cum ar fi vorbit pentru sine)
si ati si eliminat pe cineva.

VASILE
n-am spart chiar tot, doar oglinzile.

FATA
Si de ce ai facut asta?

VASILE
Pentru ca se uraste! Si de fiecare data cand se uita in oglinda se injura.

ALEXANDRU
Cine face asta? Cine se uraste?

VASILE
Pai, d-voastra, profesore, d-voastra!

Alexandru lasa capul in jos si priveste dusumeaua nu fara sa se miste.

FATA
Cum poti sa spui un asemenea lucru?

VASILE
Pentru ca vad asta cu ochii mei.

FATA
Si pentru asta i-ai spart toate oglinzile si i-ai rupt toate fotografiile? Ce vrei tu? Crezi ca o sa-l scapi de confruntarile cu el insusi?

VASILE
Aproape ca ati inteles.

ALEXANDRU
Scuzati-ma, domnule Vasile, n-am inteles inca nimic…dar incerc
(si ducand mana la frunte)
Fac eforturi, dar simt ca nimic nu are sens, asa-i de mare confuzia in capul meu. O gramada de emotii fierb in mine si nu pot sa deslusesc nici una din ele, ce mi se intampla?

VASILE
Va mai spun odata, nu cu d-voastra vorbesc, deci terminati cu discursurile astea!

ALEXANDRU (il priveste pe Vasile ca si cum ar privi un nebun)
Ma iertati, ma gandeam aiurea, uitasem…asa e, vorbeati cu constiinta d-voastra…Daca din timp in timp ati putea sa-mi explicati asta, m-ar ajuta mult, pentru ca cred ca o sa innebunesc.

VASILE
Sunteti caraghios.

FATA
De ce?

VASILE
Pai zice ca o sa innebuneasca, cand e nebun deja.

ALEXANDRU (aratand cu degetul spre Vasile)
Asa, acum ati vorbit cu constiinta d-voastra, incep sa inteleg.

VASILE(uimit)
Sunteti sigur?

ALEXANDRU
Da, d-le Vasile, si in cateva minute o sa-i spuneti constiintei d-voastra pe cine ati omorat, nu-i asa?

VASILE (fetei)
Chiar ca-i caraghios profesorul.
(si intorcandu-se spre Alexandru)
dragul meu Alexandru, uitati ca sunt nebuni si nebunii.
(apoi aratand fata cu degetul)
Cum i-am spus deja, nu au constiinta.

FATA
Ba nu, au constiinta!

VASILE (furios)
Nu! Nu mai am nevoie de asa ceva!
(dupa cateva momente de liniste)
cand am fost in casa de odihna pentru obositii mintali, adica ceea ce oamenii numesc in general azil psihiatric, erau multi obositi, adica nebuni, cum ii numeste lumea, ..erau multi dintr-astia, dar nu era nici o constiinta ca sa ne ajute, sa fie langa noi.
(si aratand spre fata cu degetul)
nimeni n-avea pe cineva asa, ca d-voastra, enervanta, dar folositoare uneori. Aveam in schimb supraveghetoare acre si rautacioase, razbunatoare si violente.

FATA
Te inseli, Vasile, in primul rand ca eram acolo, numai ca tu pierdusei pentru moment legatura cu mine, si femeile acelea de care vorbesti, nu erau nici razbunatoare si nici violente, erau si ele obosite, dar altfel decat voi, pacientii. Totusi ele faceau totul cat puteau de bine.

VASILE (lui Alexandru)
Erau si profesori de psihiatrie.
(si incepand sa rada)
e caraghios, unii care erau ca si noi, numai prin haine se deosebeau. Dar ceea ce era revoltator la savantii astia, era incapatanarea lor sa recunoasca ca anumite lucruri nu le intelegeau deloc si cand sunt fara noi, devin ca niste scriitori fara hartie, nu mai au nici un fel de viata.

FATA
Dragul meu Vasile, chiar tu ai zis ca e foarte greu sa intri in mintea cuiva, trebuie sa intelegi ca pentru oamenii astia le e destul de greu ca in asa de putin timp sa desfaca noduri atat de stranse din nevoi contradictorii adunate de ani si ani de obositii astia mintali, cum ii numesti tu si mai ales e greu sa pui la zi idioamele de limbaj ale fiecaruia.

In timp ce Vasile si fata vorbesc, Alexandru isi duce miinile la tample.

VASILE (lui Alexandru)
Ce-ati patit, profesore?

ALEXANDRU (cu mainile la tample)
Am impresia ca m-am ratacit din neatentie ntr-un cosmar strain.

VASILE (strigand)
Pai atunci, treziti-va! Si dati-mi o mana de ajutor!

ALEXANDRU
La ce sa va ajut, d-le Vasile?

In timp ce Vasile si Alexandru vorbesc, fata se uita cand la unul, cand la celalalt, aiurita.

VASILE
Sa ma ajuti sa scap de ea!

ALEXANDRU (surprins)
De ea?
(apoi amintindu-si)
a, da, da, e constiinta d-voastra, nu-i asa?

VASILE
Da, asta-i…
(furios)
deci ma ajuti?

ALEXANDRU (cu complicitate si cu o privire de nebun)
O sa va ajut, o sa va ajut…Si asta tine de mult?

Vasile nu raspunde si il priveste pe Alexandru intr-un mod ciudat.

ALEXANDRU (timid)
Vreau sa va intreb daca va supara de mult timp?

VASILE
Din fericire o vad foarte putin,…din cand in cand.

FATA
Eu sunt mereu cu tine, Vasile, dar nu apar decat cand e nevoie.

ALEXANDRU
Poate ca un sir de evenimente logice a adus aceasta persoana langa d-voastra sau destinul v-a scos-o in drum.

In acel moment, fata dispare iar din scena.
Vasile si Alexandru au ramas singuri.

VASILE (putin nervos)
Destinul nu exista, d-le Alexandru, totul urmeaza o structura prestabilita in cercuri cosmice, totul incepe la infinit, nu e nici un inceput, nici sfarsit; de la minus infinit la plus infinit totul e rotund si totl se invarte, atom, celule, pamant, univers, galaxii, totul, totul.
(si enervandu-se mai tare)
nu exista linie dreapta cu doua capete, nu mai exista nici inceput, nici sfarsit, nu sunt decat reinceputuri, totul se invarte si totul influenteaza totul, nu mai exista linii paralele, gata cu ele!
(dupa un moment de liniste)
chiar si viata si moartea sunt inchise intr-un cerc strans, totul e strans legat si cea mai mica miscare influenteaza tot universul si ii schimba forma.

ALEXANDRU
Dar trebuie totusi sa fie un inceput, este viata, pentru ca exista totusi un inceput al vietii si moartea este sfarsitul sau unul dintre sfarsituri.

VASILE
Sunteti teribil, profesore, aveti o logica de ti se face groaza si cu logica d-voastra profunda nu vedeti decat o fata a existentei, o fata a logicii umane, pentru ca vedeti totul cu ochii unui om! Ma disperati!

ALEXANDRU (smiorcaindu-se)
Dar, d-le Vasile, inainte sa ma nasc, nu existam, deci nasterea reprezinta un inceput.

Liniste, Vasile il priveste straniu pe Alexandru.

ALEXANDRU (foatre confuz)
Poate am spus o tampenie, d-le Vasile.

VASILE (furios)
Nu viata e inceputul, profesore, inceputul e moartea sau nonexistenta, cum vreti s-o numiti, dupa ea vine viata de fat (intrauterina) si apoi viata care se vede, in afara.
(si apucandu-l pe Alexandru de umeri)
Ei, atunci in viata de afara fiecare face ce poate, par ca se amuza, unii u stiu de ce traiesc, unii asteapta pur si simplu sa li se duca zilele, altii se plictisesc, altii aduna banet…
(apoi ridicand degetul)
Astia din urma sunt cei mai scarbiti de viata…

ALEXANDRU
De ce?

In acest moment apare iar fata.

FATA (repetand ceea ce a zis Alexandru)
Da, de ce?

VASILE
Pentru ca isi duc zilele cautand mijlocul sa-si pastreze averea sau sa o faca si mai mare.
(si miscand mana ca si cum ar impinge ceva)
si viata trece, trece, ei mor si averea lor se duce in alte maini, inmaini de alchimisti.

ALEXANDRU (uimit)
De ce alchimisti?

In acest moment fata a disparut iar.

VASILE
Pentru ca ei transforma toata averea in bautura, daca sunt betivi, in prafuri daca se drogheaza, sau in jetoane daca joaca sau pur si simplu o fac praf si pulbere daca nu se pricep la nimic si de pierdut, e cel mai usor.

ALEXANDRU
Scuzati-ma, d-le Vasiel, mai inainte ati spus ca sunteti nebun, dar eu nu cred asa ceva, pareti un om inteligent.
VASILE (negru de furie)
Ba nu, ba nu, sunt nebun! Si d-voastra ma enervati la culme!
(urland)
vreti sa stiti ce este viata, da sau nu?

ALEXANDRU (panicat)
Sigur, d-le Vasile, vreau, cum sa nu, invatati-ma, va rog!

VASILE (privind in jurul lui)
Unde a plecat asta?

ALEXANDRU (timid)
Cine?

VASILE (iritat)
Ei, cine! Constiinta mea, ce naiba!

ALEXANDRU (tot timid)
Poate ca a crezut ca nu aveti nevoie de ea.

VASILE (dand din mana)
La urma urmei, aveti dreptate, n-am nevoie de ea.

Vasiel nu mai spune nimic si incepe iar sa se plimbe prin camera, cu mainile la spate, ganditor.

ALEXANDRU (intrerupand momentul de liniste)
Ceva va supara, d-le Vasile?

VASILE (fara sa se opreasca din plimbat)
A, nu,
(si intorcandu-se spre Alexandru)
Despre ce vorbeam?

ALEXANDRU
Tocmai voiati sa-mi explicati ce este viata.

VASILE (oprindu-se din mers)
A, da, sa revin, viata nu este decat un ansamblu de miscari celulare constante si circulare. Sunt miliarde si miliarde de celule si cat timp sunt sanatoase si functioneaza bine, retin o forta magnetica pe care unii o numesc Spirit, altii Aura si altii Karma sau in alte feluri, unele mai savante decat celelalte.

ALEXANDRU (foarte uimit)
Si dumneavoastra stiti cum functioneaza celulele?

VASILE
Nu, d-voastra ar trebui sa stiti, doar sunteti profesor.

ALEXANDRU
Scuzati-mi nepriceperea, d-le Vasile,dar eu nu stiu decat ceea ce este logic, ca sa zic asa, foarte putine lucruri.

Vasile il priveste fix pe Alexandru si zambeste.

ALEXANDRU (vorbeste cu greu)
Spuneti-mi, d-le Vasile, puteti sa-mi ziceti cate ceva despre moarte?… de cand vorbesc cu d-voastra, ma tot gandesc la asta.

VASILE (cu voce ridicata)
Profesore, sunteti ironic!

ALEXANDRU (din nou terorizat)
Nu, d-le Vasile, chiar deloc, va asigur.

VASILE
Si de ce vreti sa vorbim de moarte?

ALEXANDRU
Pentru ca e sfarsitul logic si comun tuturor, fara exceptie.

VASILE
Ceea ce d-voastra numiti moarte este de fapt, momentul cand toate sursele de energie s-au epuizat, cand celelalte sunt uzate si nu mai pot retine forta asta magnetica, spiritul, Aura sau Karma, cum vreti s-o numiti…

In acest moment apare fata inca odata; zambeste.

ALEXANDRU (timid)
Ce se intampla?

VASILE
Se intampla ca ne intoarcem la non-existenta, unii merg inainte, altii merg inapoi….
(si indreptand degetul spre Alexandru)
D-voastra, profesore, mergeti onapoi spre non-existenta.

ALEXANDRU (ingrijorat)
De ce spuneti asta?

VASILE
Pentru ca stiu eu.

Alexandru il priveste pe Vasile uimit.

VASILE
V-am spus doar ca ma uitam la d-voastra.

ALEXANDRU
Si uitandu-va la mine, ati descoperit asta?
…..ca ma duc inapoi, spre non-existenta?

VASILE
Da, o sa va explic asta imediat.

ALEXANDRU (foarte tulburat)
Daca nu vreti sa vorbiti de asta acum,inseamna ca nu mai este nimic de facut? Asta mi-e soarta.

VASILE (cu o figura complice)
Se poate schimba soarta.

FATA
Poti sa-ti schimbi soarta? Si de cand e posibil asa ceva?

VASILE
Idioato, soarta o poti schimba oricand, n-am facut eu asta cu profesorul?
ALEXANDRU (din ce in ce mai ingrijorat, intoarce capul in toate partile)
Unde e idioata asta?

VASILE (autoritar si cu voce tare)
D-voastra, mergeti sa luati loc!

Bietul profesor, lasa capul in jos si se duce sa se aseze pe scaun.

VASILE (fetei)
Si acum intre noi doi! Ce aveti de replicat? Va indoiti de ce spun eu? Vreti sa va demonstrez ca am schimbat destinul acestui om?

Fata se ridica de pe scaun si vine spre Vasile.

FATA (apropiindu-se de Vasile)
Chiar ca esti prost, Vasile. Nimeni nu poate schimba soarta, nici pe a lui, nici pe a altora. Ceea ce trebuie sa se intample se intampla si nu poti opri asta. Cand ai spus ca orice lucru le influenteaza pe celelalte, ai avut dreptate, dar asta nu schimba nimic din ordinea lucrurilor, doar duce la ea.

VASILE
Pai atunci, d-voastra sunteti aia proasta.

FATA
E normal.

VASILE
De ce e normal?

FATA
Pentru ca sunt constiinta ta si de vreme ce tu esti prost…

VASILE
Adica un om prost are neaparat o constiinta tot proasta.

FATA
Nu-i chiar asa, draga Vasile, evolutia constiintei este proportionala cu evolutia celui care o are. Un om foarte bun are o constiinta la fel si traiesc impreuna in deplina armonie. Un om de nimic are tot o constiinta de nimic si nu pot trai impreuna decat in mizerie si nefericire si tot timpul in conflicte. Si asta e rau de tot!

VASILE
Nu pricep o ota din tot ce insirati acolo. Observ doar ca sunteti proasta gramada, si daca chiar sunteti o constiinta, vai de cei care au asa ceva.

FATA
De ce?

VASILE
Pentru ca sunteti o pacoste …si cum puteti spune ca nu poti fugi de soarta si ca ceea ce trebuie sa se intamle se va intamla? Soarta ne asteapta, nu? Ea trebuie sa se implineasca? Da sau nu?

FATA
Da.

VASILE
Si atunci cum vreti sa fugiti de ceva care nu s-a intamplat inca?

FATA
Dar asta ti-am si spus, idiotule, nu poti fugi de nimic si cand vorbeam de vreo tentativa de fuga, voiam sa zic ca acolo unde fugi, n-o sa faci decat sa-ti implinesti destinul, caci acolo unde vei fugi, acolo va trebui sa fii de fapt.
(si cu un zambet fermecator)
Si unde o sa fii tu, o sa fiu si eu.

VASILE (foarte furios)
Bine, v-am ascultat destul.
(urland)
Liniste.

FATA
Ca sa intelegi mai bine, am sa-ti spun o poveste.

Vasile se indeparteaza incet de fata.

FATA
Ma asculti, Vasile?

VASILE (acoperindu-si urechile cu mainile)
Nu mai vreau sa va ascult.

FATA
Dar tot o sa ma auzi, nu uita ca doar eu sunt constiinta ta si daca vrei sa-ti astupi urechile, n-ai decat, tot o sa ma auzi.

VASILE (rugator)
Liniste, va rog, liniste.

Alexandru incepe sa se simta panicat, cauta din ochi un loc unde sa se ascunda.

FATA (fara sa dea atentie rugamintilor lui Vasile)
Era odata, demult, demult de tot, un rege care calarea linistit pe un cal alb superb. Langa el, pe jos, mergea batranul sau valet. Deodata, valetul se sperie si incepe sa tremure, casca ochii si se uita fix spre ceva ce venea spre el. Vedea moartea, e ingrozit, il implora pe rege sa-i imprumute uncal ca sa se duca cat mai departe si sa fuga de moarte. Regele il intreaba “Dar, dragul meu, unde vrei tu sa te duci? “ Valetul raspunde: “Ma duc cat mai departe, pana la Estabadan.” “Dragul meu valet, ce mai conteaza acum, dupa atatia ani cat ai fost in slujba mea, uite, iti dau calul meu.” Valetul incaleca si o ia la galop spre Estebadan. Cateva secunde mai tarziu, Moartea se apropie de rege si ii spune: “Spune-mi, draga rege, de ce valetul domniei tale s-a ingrozit si fuge de mine? N-am venit sa-l iau, voiam doar sa-i spun ca o sa ma intalnesc cu el maine, la Estabadan.”

Liniste.

VASILE
Ei, ati terminat?…Acum ce mai vreti de la mine?
FATA
Sa stam de vorba, de mult n-am mai facut-o. Iti cam neglijezi constiinta, draga Vasile.

VASILE
V-am spus ca eu nu am constiinta.

FATA
Eu iti spun ca toata lumea are constiinta.

VASILE (rugator)
Lasati-ma singur, va rog, vreau sa dorm.

Alexandru e din ce in ce mai speriat sa-l vada pe Vasile tot vorbind de unul singur sau in orice caz, cu cineva invizibil pentru el. Se ridica incet de pe scaun, cu spatele putin cocosat si se indreapta foarte discret spre usa.

FATA
Nu, Vasile, n-o sa te las sa dormi, vorbeste-mi de omul asta care-i aici.

VASILE
E un ticalos.

Deodata Vasile isi da seama ca Alexandru e in fata usii si pregatit sa iasa.

VASILE(cu voce tare si furios)
Profesore Alexandru Bunescu!

ALEXANDRU (rusinat)
Da, d-le Vasile.

VASILE (reprobator)
Ce faceti acolo, langa usa?

ALEXANDRU (mort de frica, mangaie asa cu podul palmei)
Nimic, d-le Vasile, ma uitam la usa, e foarte frumoasa.

Vasile il priveste rautacios pe Alexandru si-i face semn sa se duca sa se aseze. Alexandru, cu spatele cocosat, se dice la loc.
FATA
De ce-l terorizezi?

VASILE
Vreau sa-l ajut.

Dintr-o data Alexandru se scoala si se apropie de Vasile.

ALEXANDRU (urland)
Puteti sa ma omorati, nu-mi pasa! Dar m-am saturat sa tot las capul in jos, m-am saturat sa nu mai fiu barbt, m-am saturat sa tot spun “da” la toata lumea, m-am saturat sa fiu eu.
(si ridicand bratele in sus, striga si mai tare)
Ma revolt!

VASILE (uimit)
Ia te uita ce figuri!

ALEXANDRU
Nu mai vreau sa tot fac ce zic altii, s-a terminat!
Vreau sa fiu nebun ca d-voastra si sa-mi recastig curajul chiar daca ar trebui sa-mi pierd viata astfel!

VASILE (fetei)
Vedeti, e aproape vindecat, o sa devina un om in curand.

ALEXANDRU
Si din momentul asta ma duc la politie si de data asta nu mai puteti sa ma opriti.

VASILE (incruntandu-se)
Politia! Iarasi!

Alexandru merge grabit spre usa, deschide si pleaca.

Sfarsitul primului act.